Betia sangelui

Soarele rosu se clatină pe cele mai inalte metereze ale munţilor şi, in lumina amurgului sau, coloanele par incendiate. O adiere răcoroasă coboară parcă dinspre discul solar şi se răspandeşte prin iarba inaltă şi uscată, ce unduieşte aidoma unor valuri de foc, in josul pantelor, spre valea mănoasă şi ascunsă in umbre.In iarba inaltă pană la genunchi, bărbatul stă cu mainile afundate in buzunarele jachetei de jeanşi şi examinează podgoria de dedesubt. Coardele viţelor au fost scurtate in perioada iernii. Noul sezon de rodire de-abia a inceput.Muştarul sălbatic, viu colorat, care pe durata lunilor reci a crescut din abundenţăintre randurile de viţă a fost plivit, apoi locul a fost arat. Solul e negru şi fertil.Podgoria inconjoară hambarul, acareturile şi bungalovul. Cu excepţia hambarului, clădirea cea mai mare este cea a proprietarilor — O casă stil victorian, cu clasicele acoperişuri ţuguiate, lucarne, decoraţii subcornişe şi fronton sculptat deasupra scării principale.Paul şi Sarah Templeton locuiesc permanent aici; ocazional, fiica lor, Laura,vine de la San Francisco, unde urmează universitatea. Ar trebui să sosească şi in acest week-end.Bărbatul contemplă visător o imagine mentală a chipului Laurei, la fel de delicată ca şi o fotografie. In mod ciudat, trăsăturile perfecte ale feţei declanşează ganduri despre ciorchini de Pinot negru, struguri suculenţi, plini de zahăr, cu coajă purpurie şi translucidă.Bărbatul poate simţi realmente strugurii aceştia imaginari, inchipuindu-şi cum ii zdrobeşte intre dinţi. Afundandu-se lent inapoia munţilor, soarele imprăştie o lumină atat de caldcolorată şi atat de vie, incat, acolo unde atinge terenul cufundat in umbre, acestapare smălţuit pe vecie. Iarba este roşie acum, nu mai seamănă cu parjolul fără flăcări de mai devreme, ci cu talazuri stacojii ce ajung pană la genunchii bărbatului.El intoarce spatele casei şi podgoriei. Savurand gustul tot mai intens al strugurilor, porneşte către apus, pătrunzand in umbrele alungite ale culmilor impădurite.Poate simţi vieţuitoarele mici, locuitorii păşunilor deschise, ghemuindu-se invizuinele lor. Aude şoaptele penelor care brăzdează vantul – la cateva sute de metri inălţime, un şoim descrie cercuri prin văzduh, căutand prada – şi simte scanteierea ingheţată a stelelor care incă n-au răsărit.in straniul ocean de lumină roşie, palpaitoare, umbrele negre ale copacilor inşiruiţi de-a lungul şoselei licăreau fulgerător peste parbriz. Pe drumul şerpuit, cu două benzi, Laura Templeton conducea Mustangul cu o măiestrie pe care Chyna o admira, deşi nu putea spuneacelaşi lucru despre viteza maşinii.

— Ai talpa cam grea, comentă Chyna.

— Mai bine decat fundul mare, spuse Laura, zambind.

— O să ne omori

.— Mamei nu-i place să intarzii la masă.

— Prefer să intarzii la masă, decat să fiu moartă masă.

— Incă n-ai cunoscut-o pe mama. Ţine al naibii de mult la respectarea regulilor.—Acelaşi lucru se poate spune şi despre echipajele de poliţi.

— Uneori vorbeşti exact ca ea, chicoti Laura.

— Care ea?

— Maică-mea.incordandu-se in centură, sub efectul unui viraj rapid, Chyna replică:

— Păi, una din noi două trebuie să fie adulta cu capul pe umeri.

— Cateodată, pur şi simplu nu-mi vine să cred că eşti doar cu trei ani mai mare ca mine. Zi aşa– douăzeci şi şase? Eşti sigură că n-ai o sută douăzeci şi şase de ani?

— Prea multă experienţă, murmură Chyna.Plecaseră din San Francisco sub un cer senin şi rece, invoindu- se pentru patru zile de la University of California, unde, in primăvara următoare, aveau să-şi susţină masteratul in psihologie.Părinţii Laurei ii dădeau fetei banii necesari cazării şi intreţinerii, insă Chyna petrecuse ultimii zece ani ai vieţii frecventand cursurile reduse. In timpul zilei era chelneriţă; incepuse la„Denny’s“, trecuse la un local din lanţul„Olive Garden“, iar acum lucra la un restaurant de lux, cu feţe de masă albe, cu şerveţele de in şi bucheţele de flori proaspete, şi cu clienţi care – fie binecuvantaţi!— Lăsau bacşişuri echivaland cu cincisprezece-douăzeci la sută din consumaţie. Vizita aceasta in. Napa Valley, la casa familiei Templeton, avea să fie singurul ei concediu din ultimii zece ani.Din San Francisco, Laura intrase pe autostrada 80, trecand prin Berkeley şi traversand capătul estic al golfului San Pablo.Batlanii albaştri se deplasau grav prin apa nu prea adancă şi se inălţau cu graţie in văzduh: părăsi uriaşe, vag preistorice, minunate pe fundalul ceruluisenin. Acum, in amurgul de aur şi purpură, norişorii răzleţi păreau că ard pe boltă, şi Napa Valley se desfăşura ca o tapiserie superbă.Laura abandonase şoseaua principală, in favoarea unei variante mai spectaculoase; cu toate acestea, şofa atat de rapid, incat Chyna reuşea arareori să-şi desprindă ochii de pe drum. Şi să se bucure depeisaj.