PARIU DE DOI BANI

Singura mea scăpare

M-am uitat peste tot prin conac până ce am dat de o scară care era sprijinită de perete, atașată de un cârlig ruginit si instabil. Știam că în orice moment puteam să pic jos ca o cărămidă cu tot cu scară, dar ce poți face când prostia si naivitatea totodată îți invadează creierașul ăla pipernicit si prăfuit. Am urcat pe scară tinandu-ma bine de ea cum se ține un cal de căpăstru si am inceput să urc până ce am ajuns în vârf de unde puteai vedea fiecare colțișor al conacului. Când am văzut că am ieșit vie de acolo, am început să strig cât m-au ținut plămânii:" amice, îmi pare rău că nu mai pot rămâne la un ceai,știi noi ăștia vii mai avem si treabă pe acasă. După ce am stat cu urechile ciulite către subsol si n-am primit nici un fel de răspuns în ciuda faptului că tipasem ca la piață, mi-am amintit că vorbeam cu un om mort. Unde ți-e capul fato? Ăăh scuze, tu n-ai așa ceva. Am plonjat de pe acoperiș direct în tufa plină de spini. Am scăpat doar cu câteva zgârieturi pe față si cu o experiență deosebit de "putredă". Am luat-o la goană alergând ca o pisică când îi legi de coadă o conserva si o ia la sănătoasa.