Capitolul 1

134 14 3
                                    

            Lumina intra pe fereastră şi, în ciuda încercărilor lui Lauren de a-şi acoperi faţa cu un colţ al păturii, ochii săi se deschiseră, pleoapele fluturând haotic în lupta cu aceasta. Draperiile erau trase neglijent dând voie razelor să treacă în cameră mai mult decât de-obicei. Sub fereastră, întinse pe podea, încă se vedeau urmele războiului pe care îl dusese Lauren toată noaptea cu ea şi informaţia, care, deşi inexistentă, se ţinea tare... prea tare...

            Postit-urile, încă rămase pe jos, fuseseră analizate cuvânt cu cuvânt. Agenda plină cu idei (mai mult sau mai puţin folositoare) fusese răsfoită de zeci de ori în încercarea de a nu rata ceva. Lauren se simţea inutilă acum. Era o pauză mult prea lungă de la scris ca să se mai poată simţi bine.

            După ce şi-a dat seama că toate căutările făcute nu dădeau nici un rezultat s-a aşezat pe pat şi a scos dintr-un sertar plicuri. Plicuri simple, plicuri colorate, plicuri desfăcute şi nedesfăcute, plicuri mari, plicuri mici, plicuri ca toate plicurile, plicuri unice şi aproape ciudate. Plicuri trimise de pe întreaga hartă a Angliei de la fanii blogului. Plicuri care aveau scopul de a-i ridica moralul, înainte... acum o deprimau din ce în ce mai mult prin simplul fapt că simţea că toate acele persoane vor fi mult prea dezamăgite pentru a lua în serios revenirea lui Lauren, oricât de mult s-ar strădui.

            Îşi frecă ochii în momentul în care îşi aminti totul. Lăsă un oftat adânc să-i scape printre buze în timp ce cobora din pat. Îşi masă uşor gâtul şi îşi îndreptă spatele. Realiza că era la pământ după o noapte de căutări dar avea atât de multe de făcut... Deschise fereastra lăsând aerul proaspăt să o dezmorţeascăşi începu să se foiască prin cameră.

            Vroia să îşi rezolve atâtea probleme până la sfârşitul săptămânii. Era aniversarea de douăzeci de ani de căsnicie a părinţilor ei, ceea ce însemna o nouă reuniune de familie. În circumstanţe normale ar fi fost mai mult decât nerăbdătoare căîşi va întâlni toată familia şi va putea petrece ceva timp cu ei.

            Se simţea acasă în Londra deşi nu i-au plăcut niciodată oraşele mari, acesta fiind unul din motivele pentru care s-a mutat în Aylesbury după terminarea liceului. Familia ei deţinea o casă mare, cu o grădinăîn care puteai petrece o zi întreagă fără să simţi timpul trecând. Plină cu trandafiri şi alte flori care aveau un miros extrem de plăcut, te făcea să vrei să te muţi în grădina familiei Hughes şi să fii foarte fericit, aproape mândru de asta.

            În aceeaşi grădină şi-a petrecut o mare parte din copilărie fiind o fetiţă destul de energicăşi ataşată de natură. Obişnuia săîşi oblige părinţii să-şi petreacă zilele libere încercând să monteze un cort pentru a-şi putea invita prietenele să doarmă afară.

            A avut o copilărie fericită, neafectată de răutăţile lumii din exterior, părinţii ei fiind destul de protectivi. Când fratele ei mai mic a apărut, însă, s-a simţit uşor neglijată de aceştia şi aşa a făcut blogul: printr-o simplăîncercare de a primi atenţia de care avea nevoie o adolescentă ca ea.

            Înapoi în camera sa, Lauren îşi plimba un pix între buze foindu-se pe toate blogurile de bârfe de unde ar putea scoate ceva. Nimic încă... S-a gândit deci că poate o mică plimbare nu i-ar strica. Şi-a scos capul pe geam oftând la vederea stropilor de ploaie izbindu-se insistent de cimentul rece.

-       Se pare că o să am nevoie de o umbrelă... a şoptit ca pentru sine purtându-şi paşii spre hol.

            În timp ce îşi încălţa ghetele a verificat ceasul din perete ce indica ora prânzului, bucurându-se că putea să se oprească undeva în oraş ca să ia masa în loc să se întoarcă acasă pentru a-şi regăsi gândurile despre blog în acelaşi stadiu. Îşi îmbrăcă haina şi apucă umbrela ieşind.

* * *

            Se plimba deja de câteva zeci de minute pe străduţele bine-cunoscute. Dacă cineva ar fi pus-o să detalieze zona în care locuia, ar fi putut face o descriere atât de complexă încât cel care ar auzi-o ar avea incontestabila abilitate de a recrea strada cu exactitate. Îi plăcea să facă plimbări lungi şi să analizeze totul în detaliu pentru a nu lăsa lucruri să treacă pe lângă ea. „Ochi de jurnalistă” , corect ? Acum însă era adâncită în gânduri, gânduri spulberate în momentul în care cineva îi stricase echilibrul.

            Se întoarse văzând o siluetă feminină ce alerga pe stradă părând să fie tare grăbită. Ridică din umeri şi porni după ea. Dacă tot i-a stricat liniştea şi calmul plimbării, de ce nu ar lua inspiraţie de la ea pentru blog? Motivul fugii fetei nu putea fi ploaia, pentru că părea prea puţin interesată de hainele ei ude pe care aproape şi le imagina ţinând-o pe loc din cauza greutăţii excesive lăsate de apa ce le îmbibase.

            În scurt timp silueta dispăru după un colţ. Lauren nu îşi amintea să se fi plimbat vreodată pe strada aceea. Îşi dădu seama şi de motivul acestei scăpări: strada aceea era înfundată. Dar dacă era înfundată, întrebarea inevitabilă veni : de ce ar fi intrat acea fată pe o stradă înfundată? Cu părul ei blond şi ochii albaştri, inocenţi, nu părea genul de fată care şi-ar petrece timpul între blocuri.

            Lauren ajunse la colţ şi privi precaut de după zid, destul de discret pentru a nu fi observată. Dar femeia blondă pe care a văzut-o nu era singură. Un bărbat înalt, bine-făcut, ce părea scos dintr-un film de acţiune, stătea în faţa ei cu un  zâmbet pe buze. Femeia scutură un plic în aer îndepărtând stropii de apă ce se depuseră pe el apoi îi căzu în braţe bărbatului. Amândoi păreau aşa de fericiţi în ochii lui Lauren. Normal. Fată blondă, ochi albaştri… Evident avea un tip înalt, idiot de lucrat, cu care să-şi împartă „povestea de dragoste” cu floricele şi inimioare şi mult mai mult roz decât în filmele clasice. În timp ce se forţa să îşi îndrepte spatele, Lauren trase o gură de aer şi privi în jur în speranţa că nimeni nu o văzuse pierzându-şi timpul în urmărirea unei necunoscute, îşi dădu ochii peste cap, apoi plecă.

Va trebui să-mi cer scuze că am întârziat atât de mult cu primul capitol dar nu e în stilul meu să postez un capitol fără să-l editez sau măcar să-l revăd. Sper să fie la nivelul aşteptărilor voastre şi aş aprecia să-mi lăsaţi păreri ca să-mi ştiu punctele slabe. De postat, voi posta în cel puţin o săptămână din cauza şcolii deci, vă rog, nu lăsaţi comentarii cu "next". Aş aprecia asta...

All literature is gossip...Where stories live. Discover now