All literature is gossip...

Capitolul 4

Lauren fu trezită în această dimineaţă de un sunet bizar pe care, cu ochii încă închişi şi capul afundat în pernă, nu a reuşit să îl asimileze cu nimic cunoscut.

- Declar războiul anual al farselor deschis oficial!

Deschise ochii pentru a vedea un Jay mândru de "ispravă", ţinând în mâna stângă o declaraţie de război proaspăt printată, iar în cea dreaptă vechea lui trompetă de jucărie cu care obişnuia să o terorizeze pe Lauren prin clasa a şasea când îşi începea temele.

- Nu puteai să îmi declari război pe la nouă? E şase dimineaţa, pentru Dumnezeu! exclamă Lauren privind ceasul de pe noptieră.

- Mai bine te-ai grăbi! Zic şi eu... spuse Jay ridicând din umeri. În secundele următoare ieşi din cameră fluierând complice.

- Pune el ceva la cale... mormăi Lauren cu un oftat.

Prevăzătoare, îşi ignoră plăcerea de a mai rămâne o vreme în pat, moţăind, alegând în locul acestui viciu o trezire timpurie.

Din teama de a se lăsa păcălită de vicleanul său frate, îşi cercetă camera în amănunt. Se simţi obligată să deschidă sertare, să verifice geamuri, să scuture perne, să caute sub pat, iar după toate acestea, tot ea fu cea care trebuise să cureţe dezordinea provocată. Îşi încheie misiunea cu constatarea lipsei unui pericol.

Amintindu-şi greşeli din anii anteriori în care fusese victima clasicei farse cu găleata sprijinită deasupra uşii, Lauren încuie camera înainte de a coborî în bucătărie pentru micul dejun.

Cu aceeaşi prudenţă îşi făcu sandvişurile şi, cât timp se odihneau în toaster, Lauren citi un bileţel strategic plasat pe frigider, în care părinţii ei anunţau că fuseseră nevoiţi să plece în întâmpinarea unor rude venite de departe, iar ea şi Jay erau lăsaţi în grija mătuşii Judy astăzi.

- Jay! Micul dejun e gata! strigă ea înainte de a-şi aminti că mătuşa ei probabil dormea, sau încerca măcar să doarmă.

Imaginea lui Jay intrând în bucătărie îi strârnise un chicot lui Lauren care, cu coada ochiului, îl văzu făcându-şi temător intrarea.

Mai mult ca sigur, dacă voi înşivă aţi fi fost martorii acestei întâmplări, aţi fi fost tentaţi să întregistraţi întregul moment cu o cameră de filmat în scopuri şantajiste.

Jay lăsase uşa să se deschidă încet şi îşi întinse doar capul prin deschizătura formată. Privi în sus, privi în jos, în stânga, în dreapta. O privi pe Lauren scoţând cu o figură inocentă sandvişurile din toaster. Abia după toate acestea îşi făcu curajul de a intra, afişând o expresie a feţei calmă în timp ce îşi aşeza capetele tricoului.

Se aşeză la masă, iar Lauren puse în dreptul lui o farfurie şi paharul cu suc, luând loc în faţa lui, la celălalt capăt al mesei.

Următoarele momente constară într-un schimb dubios de priviri între cei doi fraţi: înfricoşate din partea lui Jay, cu un aer superior din partea lui Lauren.

Jay îşi făcu într-un final curajul să muşte din sandviş şi răsuflă uşurat în lipsa vreunui eveniment la care se aştepta. Îşi terminase mâncarea de ceva vreme, însă acum părea că ezită să se ridice de la masă, având stresul privirii lui Lauren care îi urmărea fiece mişcare.

Lauren se ridică şi îl ironiză bătându-l amical pe umăr înainte de a părăsi încăperea. Era în avantaj fiindcă îl băgase în sperieţi pe fratele ei fără să aibă măcar una din farsele ce vor urma a fi făcute planificată.

Fiind mulţumită de reuşită, Lauren urcă relaxată în camera ei unde îşi mişcă fotoliul, aşezându-se lângă geam. Îşi făcu în minte scenariul cauzei stării lui Jay şi iată rezultatul:

Jay se trezise devreme pentru a îşi pregăti farsele, însă, în ciuda aşteptărilor lui Lauren, nu o plasă pe niciuna din acestea în camera ei în timp ce dormea. Lauren s-a trezit şi a încuiat uşa camerei înainte de a coborî. Jay a văzut-o în timp ce cobora scările şi a încercat să pregătească una din farse, constatând că uşa era încuiată. A presupus că Lauren ascundea ceva măreţ în cameră şi, cu cât îşi imagina mai multe posibilităţi, cu atât devenea mai speriat de perspectivă.

Zâmbind, Lauren îşi întrerupse şirul gândurilor. Se deplasă până la birou şi luă o carte la întâmplare. Reluându-şi locul, începu în curând să o citească.

***

Rămas în bucătărie, Jay încerca din greu să se calmeze, însă nu putea elimina pericolul la care se expusese din mintea sa, fiind foarte probabil să fie prins cu garda jos.

Stătea în aceeaşi poziţie în care îl lăsase Lauren: privirea absentă, capul aplecat, sprijinit în palme, una din mâini desenând mecanic cercuri pe masă.

Era atât de blocat în gândurile sale încât nu se obosi să remarce prezenţa mătuşii Judy în cameră. Fu obligat însă să o observe când, din neatenţie, aceasta scăpă o farfurie care, spărgându-se, îl făcu pe Jay să tresară, ieşind mai apoi din bucătărie, la fel de încordat şi taciturn.

- Adolescenţii ăştia... mereu preocupaţi! îşi spuse mătuşa Judy ridicând din umeri înainte de a se apleca pentru a strânge cioburile. Păi pe vremea mea... începu ea, făcând o pauză de gândire, dar pierdu şirul gândurilor şi se găsi în imposibilitatea de a încheia ideea începută.

***

Peste câteva ore, o găsim pe Lauren tot în camera ei, lăsând cartea pe masă cu un zâmbet larg şi inevitabil pe faţă. Era prima carte bună care-i picase în mână de câteva luni şi nici măcar nu se străduise în alegerea ei.

Starea ei bună fu întreruptă de bătăi ezitante în uşă. Să fi fost Jay? Nu. Ştim de dimineaţă că nu s-ar fi obosit cu aşa ceva. Privi ceasul. Nu puteau fi nici părinţii ei fiindcă era mult prea devreme ca ei să se fi întors. Judy nu ar fi avut de ce să o caute şi astfel îşi epuiză toate variantele de răspuns.

La cea de-a treia serie de bătări se dezmetici şi deschise uşa. Pentru a doua oară, îşi făcu apariţia în mod neaşteptat Aiden.

Lauren se strădui să îşi mascheze surprinderea la vederea individului de care încerca să scape cât mai repede, afişând un zâmbet uşor forţat.

- Bună, Laur! Mă întrebam dacă ai vrea să pierdem vremea prin oraş ca pe vremuri. Cred că avem multe de recuperat, spuse el cu un surâs.

- Nu ştiu, nu sunt în dispoziţia de " pierdut vremea" azi, minţi Lauren plimbându-şi privirea de-a lungul pragului. Îl privi din nou şi continuă. Poate că Jay ar vrea să "pierdeţi vremea", continuă insistând uşor jignită pe expresia folosită de Aiden.

Discuţia stagnă aici şi Lauren închise uşa camerei după câteva momente de tăcere.

Mai târziu, află că Jay refuzase invitaţia la rândul său fiindcă Aiden avu imprudenţa de a menţiona că Lauren îl trimisese la el.

Jay îşi petrecu restul zilei în camera lui ezitând chiar să coboare la prânz şi mai apoi lipsind la cină. Fu probabil preocupat cu organizarea unor noi farse, de care însă, Lauren nu se temea, rămânând încrezătoare în legătură cu planul ei de a nu îşi planifica ofensiva deloc.

Ăsta e capitolul 4. Îmi cer scuze pentru întârziere şi sper să nu se mai repete. În legătură cu Paştele care se apropie, cred că voi posta şi în preajma lui pentru că nu am deocamdată mari planuri.

Ca de fiecare dată, anunţ în speranţa că o să se comenteze mai mult pe-aici, faptul că ofer dedicaţie comentariului celui mai interesant. Cum la capitolul anterior a fost doar unul, scurt şi acela, sunt nevoită să îmi asum promisiunea şi să-i dau dedicaţie lui HilalGunesdogdu.

În altă ordine de idei, ce credeţi că se va întâmpla mai departe? Va trece Lauren la treabă? Va mai da de hoţi pe undeva? Va rămâne Jay la fel de panicat? Vă aştept părerile şi în legătură cu asta.