All literature is gossip...

Capitolul 5

Lauren îşi încheiase ziua gândindu-se la Aiden. Nu că i-ar fi păsat dar ceea ce făcuse în acea zi nu era frumos. Îl refuzase în fapt fără un motiv real şi făcuse asta după ce el fusese cel care a ajutat-o să îşi facă blogul şi să îi dea un aspect atractiv pentru cititori.

A doua zi dimineaţă, deşi era oarecum devreme, îi trimise un mesaj prin care îşi ceru scuze şi îl întrebă ce planuri avea pentru ziua respectivă.

După doar un sfert de oră şi un scurt schimb de mesaje cât timp îşi luau micul dejun, se hotărâră să se întâlnească la o cafenea în zonă şi să discute.

Aproape de ora 10, Lauren era deja în drum spre locul stabilit. Se aştepta să ajungă înaintea lui Aiden şi să fie nevoită să-şi găsească o ocupaţie în a-şi verifica fratele de care încă îi era frică, în condiţiile în care fusese lăsat nesupravegheat, făcând sateliţi în jurul camerei ei.

Din păcate pentru temerile nejustificate ale lui Lauren, Aiden îşi păstrase obiceiurile din liceu de a fi foarte punctual, iar când intră în cafenea, îl zări la o masă, undeva în spate, fixând cu privirea unul din chelneri care tocmai adusese două ceşti de cafea. Chelnerul lăsă pe masă ceştile, aburul ridicându-se uşor din ele şi risipindu-se în încăpere.

Cafeneaua era micuţă. Pereţii erau pe interior acoperiţi de cărămidă roşie, dându-i un aspect rustic. Odată ce intrai pe uşă, în partea stângă se situa un mic bar, în acelaşi stil, iar restul încăperii era umplut de măsuţe rotunde înconjurate de scaune în aşteptarea clienţilor. Încăperea era luminată de felinare agăţate pe pereţii laterali, care, deşi nu adăposteau lumânări, ci becuri, îşi păstrau acelaşi aspect învechit, pâlpâind slab. Atmosfera creată era extrem de plăcută şi probabil de aceea cei doi aleseseră această cafenea.

Lauren se aşeză la masă în faţa lui Aiden şi îl salută. Din păcate, niciunul nu ştia de unde să înceapă discuţia. Timpul îşi pusese amprenta pe capacitatea lor de a comunica.

Lauren începu să îşi legene picioarele sub masă, agitată fiind. Mai dură câteva minute până ce Aiden începu conversaţia, salvând-o din postura jenantă în care se afla.

- Deci, ce-ai făcut după terminarea liceului? Tot ce-mi amintesc din vara aceea e că am venit la tine într-o după-amiază, iar mama ta mi-a zis că te muţi.

- A fost complicat. Până să trec blogul în anonimat au fost câteva persoane în Londra care mă recunoşteau pe stradă şi încercau să fie prietenoase. Am plecat şi pentru a rupe legătura cu cele care au reuşit.

Lauren sorbi din ceaşca odihnită o vreme în mâna ei şi, lăsând-o înapoi pe masă, continuă.

- Pe la zece ani aveam o prietenă care se mutase recent din Aylesbury în vecinătate. Îmi povestea mereu cât de drăguţ era orăşelul şi cum nu reuşise niciodată să mă ducă acolo, mi-era clar unde trebuia să locuiesc. Se pare că n-a fost cine ştie ce în opinia mea când, în sfârşit, l-am văzut.

- Deci ai fost dezamăgită? Întrebă Aiden cu o încruntătură uşoară.

- Oarecum, dar cred că a fost în parte şi vina puştoaicei de zece ani care credea că Aylesbury e vis-a-vis de Tărâmul Unicornilor sau aşa ceva...

Aiden zâmbi. Îşi imagina o Lauren micuţă, jucându-se cu păpuşile şi visând la curcubee.

Între timp, afară începuse să plouă. Lauren visa cu ochii deschişi, sorbind din când în când din ceaşca sa. Când ploaia se înteţi, se dezmetici şi vorbi.

- Tu ce-ai mai făcut?

Aiden îşi ridică privirea posibil surprinsă şi păru pentru câteva clipe că îşi meditează răspunsul.

- Îţi aminteşti probabil că părinţii mei mă înscriseseră la facultate...

- Oh, sunt sigură că ai intrat! îl întrerupse Lauren cu un fals entuziasm încercând pe cât posibil să grăbească discuţia, încă temătoare pe tema " Jay şi războiul ăla stupid şi anual al farselor ".

Aiden luă din nou un aer gânditor şi surâse înainte de a continua.

- Defapt, am picat examenul. Părinţii mei au primit plicul în care erau anunţaţi că nu am fost admis. Nu mi-ar fi spus dar... i-am auzit vorbind în legătură cu mituirea directorului.

- Îmi pare rău.

- E ok. Mi-am cam găsit alt job, Aiden chicoti. Nu te-ai fi aşteptat vreodată să ajung...

Chiar în acel moment, telefonul lui Lauren vibră, întrerupându-l pe Aiden.

- Scuze, e Jay.

Lauren făcu o pauză cât să citească mesajul, apoi continuă.

- Fir-ar! Zice că e o urgenţă sau ceva de genul... Trebuie să plec. Continuăm discuţia altă dată, bine?

Până să apuce Aiden să îi răspundă, Lauren îşi luase deja geanta şi ieşea din cafenea. Aceasta nu era departe de casă, însă mesajul lui Jay o bulversase într-atât încât, literalmente, fugea spre casă şi ocolea trecătorii ca pe obstacole, mormăind automat câte o scuză când lovea pe cineva.

Ajunsă acasă căută în bucătărie, căută în sufragerie, căută în dormitorul  fratelui său şi, într-un final, negăsind nicio urmă de Jay, deveni suspicioasă şi se îndreptă spre camera ei.

Din păcate pentru ea, considera farsa încheiată, fiind în mintea ei vorba doar despre întreruperea pseudo-întâlnirii ei cu Aiden.

Deschise uşa camerei şi fu surprinsă să o găsească în întuneric. Îşi dădu seama că Jay trăsese draperiile şi ştia că era încă acolo pentru că îl auzea în încercarea eşuată de a-şi înăbuşi râsul.

Făcu un singur pas în cameră şi sun sunet bizar îi opri mişcarea, în acelaşi timp confirmându-i temerile. Încă nedumerită, aprinse lumina şi în acel moment, spera să fie un vis ca să nu fie nevoită să se gândească la o răzbunare, fiind prea leneşă şi supărată pentru asta.

Întreaga ei cameră, până la cele mai mici şi nesemnificative obiecte, fusese învelită cu grijă în folie izolatoare, din aceea cu bule de aer, bineînţeles, de aici şi cauza sunetului de mai devreme.

Trânti uşa după ce părăsi camera, însă nu înainte de a-i striga lui Jay, printre dinţi, o ameninţare şi faptul că va sta în camera lui până va termina de strâns mizeria provocată.

După aproape o oră de umblat prin camera lui Jay după " unelte de şantaj", Lauren se  întoarse în camera sa unde Jay strângea ultima tură de folie de aruncat.

- Oh, vezi că se poate? Data viitoare îţi sugerez să strângi înainte să văd eu, Lauren spuse cu un zâmbet satisfăcut pe faţă în timp ce Jay părăsea camera cu un oftat şi o figură dezamăgită.

Cam ăsta a fost şi capitolul 5. Încă mă aştept să începeţi să îmi lăsaţi păreri deşi să scriu mă încurajează creşterea aproape constantă a read-urilor. Se pare că războiul farselor a început oficial şi nu e pe cale să se termine. Şi ce părere aveţi despre Aiden şi Lauren? Credeţi că se apropie din nou de o prietenie frumoasă?