Bad Boys

Duetul de succes

Uitase complet de mediaţiile la matematică şi formulele la fizică,gândindu-se la cum o să fie să fii un star. Adică unul adevărat. Cu milioane de fani în jurul tău, scandând numele tău şi trimiţând cadouri în fiecare zi, arătându-şi dragostea faţă de tine.

Ce viaţă fericită.

Îşi spuse ea cu gândul în altă parte. Nu era cine ştie ce main vocalist dar se pricepea destul de bine la rap şi dans.Gândurile treceau unul pe lângă altul iar ea se vedea deja la 50 de ani , cântând din când în când la evenimente speciale sau pe o canapea din piele vizionând concertele ei cu copiii şi cu soţul. Raiul era aproape...în visele ei. În realitate nici măcar nu ajunsese să cânte pe o scenă.

Tot ce făcea , ca de obicei , era să asculte melodii şi să scrie poveşti în ora de dirgenţie. Profesorul părea mai interesat de O viaţă fericită, o carte pe care începuse să o citească cu câteva zile în urmă. Hana întoarse capul spre Rin, care stătea în dreapta ei şi asculta muzică la căşti. Câteodată se gândea dacă Rin e venită de pe altă planetă, poate un extraterestru. Era ciudat,dar ea fusese prima care îi devenise prietenă, în cartierul în care locuia. Cu 11 ani în urmă o întâmplare amuzantă a făcut ca două fete să se cunoască şi să se împrietenească, rămânând prietene bune până în prezent.

Hana încă se gândea la ziua când ea şi micuţa ei păpuşă,Lana se dădeau în leagăn . O umbră se pusese peste ea, acoperindu-i soarele. Capul i se înălţă în sus. Un băiat de-o vârstă cu ea, râse întorcând capul într-o parte.Hana rămase pentru un moment blocată neştiind cum să răspundă. Brusc,păpuşa parcă prinse aripi şi ajunse în mâinile băiatului,cu câţiva centimetrii mai înalt decât ea. 

-Îţi place păpuşa asta, greşesc?

-E prietena mea, te rog să mi-o dai înapoi.

-Dacă te dai de pe leagăn şi pleci să te joci în partea opusă poate că nu o să-i fac nimic.

Dar...abia m-am pus în leagăn,îşi zise ea în gând.

Înghiţi în sec, numără până la 3 şi încercă să-i spună ce tocmai gândise când o voce din spatele băiatului întrerupse tot planul.

-Am o idee mai bună. Ce ar fi ca tu să-i dai păpuşa înapoi, cerându-ţi scuze iar mai apoi să fugi cât poţi?

-Ooo nu, am primit o ameninţare de la o fată. Mamă, ce frică îmi e.

-Te-am avertizat.

Îşi dădu jos hanoracul cu Mickey Mouse, aruncă acadeaua roz în nisip,pocnindu-şi degetele şi capul. Dar când să îşi înceapă mişcarea de succes, victima dispăruse lăsând praf în urmă. Ambele fete începură să râdă iar aşa să se împrietenească.

Îşi reveni din memoriile pe care le retrăia şi îi zâmbi lui Rin,care la rândul ei îi făcu cu mâna.Se întoarse la banca din spate, în faţă apărându-i Ryan care se juca prin gură cu o acadea de Cola.

-Ce? zise el arătând o faţă plictisită.

-Am vrut doar să te salut. Ce ? N-am voie ?

-Vai, dar ce prietenoasă eşti în ultimul timp. Pui ceva la care şi e necurat. Zi ce e?

-Bine, nu o să mă mai întorc la tine.

Profesorul o privea de vreo 2 minute atent. "Timiditatea" era un cuvânt care nu exista în vocabularul lui Hana sau care să o definească. Nu făcea parte dintre delcivenţi dar avea carismă cât să atragă privirile profesorilor în fiecare oră.

-Ooo, domnişoara Hana,chiar mă gândeam, zise acesta pe un ton destul de ironic, cum de nu aţi vorbit dumneavoastră până acum. Sunt curios, oare rezişti 3 minute fără să vorbeşti?

-Mă scuzaţi, nu o să se mai repete .

-Gluma e fumată , din nou. Dar văzând că toată lumea se plictiseşte, inclusiv tu, ce ar fi să vii în faţă şi să ne faci o demonstraţie de dans? 

-Dar...

-Niciun dar, te rog pofteşte aici. Scena îţi aparţine.

Profesorul ţinea la ea dar îi plăcea să o cicălească de fiecare dată.

-Doream să spun că atâta timp cât nu am muzică, nu pot dansa, iar cu telefoanele avem interzis parcă.

Profesorul aruncă o privire printre cei 25 de elevi prezenţi iar privirile i-au fost atrase de către şapca galbenă din spatele clasei care râdea cu 3 băieţi.

-Se pare că domnul Ryan s-a oferit să te acompanieze cu un rap. Ce zici ? Parcă dansai şi pe rap.

-Dar nu m-am...

-Ba te-ai oferit în totalitate atunci când ai început să râzi. Pofteşte în faţa clasei.

Pe profesor îl bufni râsul, ne mai vorbind despre restul clasei care erau sub bănci din cauza acestui incident.

Ryan se ridică şi el la scandările colegilor care erau din ce în ce mai sonore, enervându-l. După ce parcurse culoarul până la podium şi făcând cu mâna,luă microfonul de pe catedră.

O voce răguşită dar cu mult şarm începu să arunce pe un beatbox făcut de un coleg, câteva versuri care îi veneau în minte în timp ce în spatele său o făptură îl înconjura cu mişcări provocatoare,tipice unui dansator profesionist.

Momentul fu distrus de 3 oameni, îmbrăcaţi în costume care intrară pe uşa principală a clasei.

-Bună ziua...

-În sfărşit, spuse Ryan epuizat. Domnule Takamura, ce te aduce aici?

-Bună ziua, îşi reformulă el propoziţia, am venit să anunţ că rezultatele au venit mai repede şi că preşedintele a ales deja copiii care urmează să se antreneze la compania noastră, Panda Label.