Codruț și Iluzia din Parc

3: Steaua

Băiatul se retrase în cămăruța lui și se puse pe scris... Scrise ce scrise și deodată căzu pe gânduri procesând cu voce tare:

"Alice nu există?! Păi aia din țara cu oglinzi și-alte minuni ce era? Nu zice-n povești că dacă n-ar fi nu s-ar povesti? Auzi vorbă... Nu e și nu e... dac-am prezentat-o și mătuși-mii... Ce dracu? Ce dracu? Ce dracu? De ce? De ce? De mii de ori DE CE!" 

-         De ce... ce anume?!

-         Ehh... vorbeam și eu cu mine...Căutam vechiul Codruț să vi-l dau înapoi! Ok?!

-         Treaba ta... Adu-l neîntârziat, fă ce-oi face, da' să vină repede dacă e, că tre' să merg la CEC și mă gândeam să vii și tu.

-         Păi sunt gata, dar nu merge...

-         Nu! Merg eu cu tine să fiu sigură!

-         Bine, dar locul strategic și am convenție și...

-         Lasă pe-altădată fanteziile, preferabil pentru când te culci, bine?! Hai cu mine...

                Codruț se conformă și o luă tot înainte cu bunică-sa spre CEC. Drumul parcă nu I se mai părea drum... Nici strada și nici clădirile nu-i mai păreau ca înainte... Într-un final, ajunseră la CEC unde-i așteptau niște cozi interminabile. Deodată, apăru o cunoștință care o abordă pe bunică-sa:

-         O, doamna Mateescu! Ce mai faceți?

-         E, pe-aci...

-         Cu nepotul din ce văd... Mare s-a mai făcut!... Cînd îl mai înțărcați și dumneavoastră? Știți doar... copiii trebuie să fie liberi...

-         Și să-mi sară-n cap?! Fi serioasă...

                Cocoanele își continuau palavrele parcă nemaicontând nimic în jur. Codruț, însă, văzu prin geam o siluetă ce-i părea cunoscută de undeva și dădu să fugă, când deodată bunică-sa:

-         Ce-ai, băiete? Ți s-a urât cu binele?!

-         Dar ea e!

-         Cine? Vedenia aia pe-aci?! Fi serios! Mă faci de râs!

-         Stai, coană! Lasă-l să viseze!

-         Visează fiecare noapte-n pat... Ce, n-ajunge?! Niciodată-n public!

-         Dar ea e!! E purul adevăr! Alice există cu adevărat!!

-         ...A visat și el cu ochii deschiși de-a făcut insolație și crede c-a văzut o fată.

-         Și?! Lasă-l că se-ntoarce el... zise cunoștința în timp ce Codruț alerga s-o mai prindă măcar o dată pe fată. E băiat mare... Vorbește cu ea și basta...

-         Prea târziu.... A dispărut!...

                ***

-         Și să stai aici să scrii de 1000 de ori până-ți vine acru!! E clar?!

-         Ba n-am să stau aici nici de-al naibii!

-         Și să fugi?! Unde te crezi?!

-         Dar dumneata un' te crezi?! Tot voi fugi când va veni ea!

-         Cin' să vină? Tata moșu din sicriu? Prostii... Fata aia de nici nu există?! Lasă vrăjeala...