Codruț se trezi dintr-un moment de reverie, se uită în oglindă și-și zise: "Totul e perfect! Sunt viu, întreg, perfect normal! Nu mi-am rupt nimic – nicio mână, niciun picior! Da-da! Codruț-Adrian Dumitrescu – apt pe ziua de azi!"
Deodată, pe ușă, intră bunică-sa:
- Ce-ai, băiete? Ce-i cu tine?
- Nimic! zise Codruț zâmbind.
- Ceva tre' să fie!
- "Ce să fie?! Nu-i nimic, a trecut acceleratul!"
- Bun... E bine că-ți trece... Vezi însă că azi mai trebuie o șarjă de cumpărături!
- Bine, mai vedem...
Codruț își dădu seama rapid despre ce era vorba și începu să se gândească la varii stratageme! Când ajunse în centru, cum nici în acel loc băiatul n-avea răbdare, mătuși-sa îl lăsă pe aceeași băncuță din fața "casei cenușii" zicându-i:
- OK, dar fi atent: stai aici, cuminte și să nu vorbești cu străinii! Cine știe ce se poate întâmpla...
Băiatul dădu din cap a aprobare, după care când mătuși-sa se depărtă, scoase o limbă de toată frumusețea.
"Tiens-de-Tien-an-Men! Aceeași lume? Aceiași copii?! Aceleași jocuri... Alte nopți, aceleași vise"
- Sau alte vise din aceeași noapte? se auzi o voce caldă de fată
- Poate... zise Codruț impasibil după care tresări zărind-o alături pe fata in ziua precedentă îmbrăcată ca și atunci în ton cu părul ei lung și întunecat, contrastând cu ochii ei parcă-verzi-parcă-albaștri...
- Vezi tu,... nu totul e la fel, după cum poți vedea atent... Doar lucrurile comune seamănă între ele! ... Oamenii prea-vulgari,... ceea ce tu nu eşti!
- Așa să tot fie... Dar mereu mi se spune să fiu, să fac, să dreg ca toți ceilalți!
- Nu există! Nu există asta decât la oamenii de rând, ceea ce tu nu ești! E Clar?! Instinctul meu nu mă-nșeală niciodată! Am ochi buni!
- Și frumoși...
- Mersi, dar... În fine! Mai facem o tură?
- S-a făcut!
- Pe cai, vericule! A! Am uitat să mă prezint: Alice!
- Codruț.
- Perfect! ... Să fugim, Codruț, să fugim!
Cei doi trecură portalul și ajunseră într-un loc și mai străin decât cel din ziua precedentă, de data asta ca un câmp interminabil de maci...
- Ei, ce zici?
- Frumos, dar unde suntem?
- Știu io?! Kansas nu-i, Oz – nici pomeneală... Bine, nu-i nici Cartierul, dar ce tot întrebi?! Uită! Detașază-te! Poți să fi tot ce vrei să fii! Transformă-te în tot ce simți că ai putea să fii! Fi liber! Eliberează-te! Desfă-ți aripile și zboară! Tot mai departe.... Adună-te, că poți mai bine fiindcă ești UN OM LIBER! Ei, cum te mai simți acum?
- N-am mai trăit asta de când hău...
- Și...
- E frumos... E prea frumos!... Atât de paradisiac... Doar noi.... "Ce bine că ești, ce mirare că sunt!..."
CITEȘTI
Codruț și Iluzia din Parc
Fiksi Umum"E-o țară de vise și candoare într-un suflet de copil" (Roșu și Negru - Copilul și Soarele)
