Stau întins pe iarbă in curtea casei mele
Casa se afla chiar la începutul unei sosele in pantă
Grădina este si ea înclinată iar când eram mic,obisnuiam sa alerg pe trotuarul ingust,de beton si sa strig cat ma țin plămânii ca sunt regele lumii
Acum tot ce vreau este sa stau aici pe iarbă si sa ma bucur de lumina soarelui,de vânt si de parfumul florilor mamei cât de mult pot.
Primole,trandafiri si narcise.
Nu m-a lăsat niciodata sa le culeg, nici măcar când mergeam la intalnire si nu aveam bani pentru flori.
Singura data când îmi amintesc ca mi-a dat o floare a fost-
Ma ridic,sagetat de o durere puternica de cap,cu ochii strâns închisi
Scot din buzunar o sina de pastile si înghit una
Imediat ma simt mai bine si sunt in stare sa deschid ochii
O vad aplecată peste stratul de narcise,gata sa culeagă una
-Hei!strig ridicandu-mă
Ea da sa fuga,dar o prind de încheietura
Încearcă sa ma intimideze cu privirea dar îmi dau seama ca e speriată
-Nu ai voie sa atingi florile
Niciodata florile,Melisa.
Am spus-o de parca eram un părinte sever care interzicea ceva unui copil neintelegator
Cum ma si simțeam
Ii stiu numele de aproape o saptamana si ea nici nu s-a interesat de al meu.
Frica a devenit surprindere în ochii ei si am realizat ca îmi privea scalpul plin de rădăcini scurte.
Asta a fost.am gandit în timp ce un fior rece mi s-a urcat pe sira spinării
Aveam sa o pierd si pe ea.Si ea avea sa plece si sa ma batjocoreasca pentru ceva ce nu ține de mine.
Îmi venea sa imi dau o palmă
Nici nu o cunosc cu adevarat.
De ce mi-ar păsa de parerea ei despre mine?
De ce mi-ar pasă daca rade de mine.
Dar totusi îmi pasă.
Ea isi trage cumva mâna dintr-a mea,rupe o narcisa si fuge
Hanoracul,prins la mijloc ii flutură în spate si aproape de desprinde dar il prinde agila
Poartă un tricou alb care străluceste in soarele puternic,al unei zile de iulie
Fug după ea si in timp ce si le flutură pentru avant le vad , pe brațele ei.
Cicatrice.
Cate una pe fiecare brat
Lungi si suple,tinând de la încheietura pana pe cot.
O urmăresc în fuga pana la poarta unui cimitir.
Stiu cimitirul asta.
Am si eu în loc rezervat aici.
Este enorm,întins pe cel putin 3 kilometri si plin cu copaci,mausolee si evident,o mulțime de pietre de mormânt
Ea fuge printre pietre si copaci de parca stie unde este si cea mai mica piatră
De parca a crescut aici.
O urmăresc cu privirea în timp ce incerc sa îmi recapat suflul
Nu am voie sa alerg iar acum plătesc consecințele
Dar vreau sa vad unde se duce
O pierd din vedere după un mausoleu.
Când in sfarsit nu se mai invarte lumea cu mine ma ridic si merg încet după ea
Dar nu e nicăieri
Ma uit înăuntrul mausoleului,nu e nici aici nici în spatele lui
Parca a inghitit-o pământul
Dar în spatele lui vad un mormânt,cu o singura narcisa ruptă si înfiptă în pământ,ca o cruce.
Ma dau putin intr-o parte,privind tot mormântul si o vad pe ea ghemuita in spatele pietrei de mormânt,cu gluga trasa peste cap si parul pe față
Pot sa o aud cum plânge
Vreau sa o strang in brate
Sa o întreb ce a pățit si sa ii spun ca totul va fi bine,dar nu o fac
În schimb cittesc ce scrie pe piatră.
Este facuta chiar din piatră
Fara lumânări,fara coroane sau alte flori decat micuța narcisa
Este atât de veche si neîngrijită încât abea se mai vede scrisul
Dar pot distinge faptul ca persoana a murit în 1950 si cuvintele: mamă , sotie si bunică.
Ma gândesc ca trebuie sa fi fost bunica ei,asa ca ii întorc spatele mormântului gata sa plec dar apoi îmi vine o idee
O sa ajung si eu ca cea din mormânt
Oricum o sa mor.De ce sa îmi pese de restul lumii?
Asa ca îmi scot fesul de un rosu spalacit pe care il țin mereu in buzunarul de la spate al blugilor Levi's si il las pe mormânt ca o ofrandă
Nu am ce altceva sa las si chiar vreau sa ofer ceva acestei persoane uita-ta de toți cu exceptia nepoatei sale
Ma întorc cu spatele si plec acasă
Mama ma intreaba unde am fost si zice ca si-a făcut griji dar eu doar trec pe lângă ea si urc scările pana în camera mea unde ma prăbușesc în pat îmbrăcat complet si incaltat
Dorm pana a doua zi la prânz când mama ma trezeste sa îmi zica ca am primit o scrisoare
Un plic alb, simplu,ca cel pentru facturi era prins între usa si cadru la intrare si pe el scria "idiotul cu fes rosu"
-Tu aveai un fes rosu,nu?ma intreaba turnandu-si cafea
Eu stau pe canapeaua din sufragerie la 2 metri de ea,holbandu-ma la plic
-Da,aveam.soptesc pentru mine.
Deschid plicul si il el gasesc o foaie ruptă dintr-un caiet de mate cu exercițiul rezolvat de mine pe ea,si nota zece trecută cu rosu
felicitari "neidiotule".si multumesc.a scris cu pix verde pe spatele foi
Fara sa vreau zâmbesc si impaturesc hârtia si o bag in bizunar sa nu o vadă mama
Când ma intreaba ce era in plic ii spun ca nimic,probabil o farsă
