Visul eternității volumul I ,,Blocată în vis"

Începutul dramei

-Unde sunt? E cineva aici? strig speriată necunoscând locul şi cum am ajuns acolo.
-Eu sunt, sunt aici. îmi răspunse o voce groasă din întuneric, parcă o cunoşteam dar nu eram sigură de asta
-Nu văd pe nimeni. Vino, te rog, ajută-mă, nu ştiu unde sunt! îl implor eu începând să-mi curgă lacrimile pe față
-Nu voi face asta. Spiritele te-au ales, tu vei afla cine sunt şi ce pot face!
-Cum adica eu? Şi ce poți să-mi dai tu? ,,Eşti doar o voce în capul meu, asta nu se întâmplă." îngânam în sinea mea încercând să mă liniştesc
-Curiozitatea ta întrece măsura, nu vei putea rezista tentației de a afla. îmi spuse el făcându-mă să ridic capul din pământ
-Măcar îmi spui unde sunt? îl întreb cu vocea scăzândă
-Eşti în Buffolo.
-Aa, perfect, ma pot duce acasă.
Atunci mi-am şters lacrimile, m-am ridicat de jos şi am pornit în căutarea unei stații de autobuz dar m-a întrerup spunându-mi:
-Ba nu, nu poți. Eşti în Buffolo din  anii 1900.
-Ok, chiar că ai probleme...H! îi reproşez în timp ce îmi pun mâna stângă pe frunte
-Te las să aflii, vom vorbii după, dar va dura ceva.
-Nu, stai, stai! spun eu ridicând tonul,dar era prea târziu, rămăsesem deja singură.
     Am vrut să mă aşez şi văd cele cinci şi găuri din perete. Îmi dădeau acea starea de aventură care îmi plăcea doar privindu-le...când am pua mâna pe acel perete prin minte mi-a precut ideea:
-Hmm, dacă aflu ce sunt astea nu pățesc nimic, nu are legătură cu acea voce.

Era ora 2:00, priveam luna plină. Îmi plăcea să adorm în natură .
Când am ațipit o lumină puternică mi-a bătut în ochi. Erau razele acesteia care treceau prin găurile din perete care erau prea puternice. Vroiam să mă apropii, nu simțeam frica dar o barieră protectoare nu mă lăsa să ajung foarte aproape la acea oră. Când m-am întors, mă aflam în mijlocul unui cerc perfect trasat. Am suspinat şi m-am îndepărtat de el şi am luat-o la fugă în oraş. Era ciudat deoarece nimeni nu era afară, cât de diferită putea fi această lume față de a mea.
                        
Am vrut să vad dacă tot la 3:00 se întamplă şi în ziua urmatoare dar era semi-lună si nu a avut efect. Cercetarea mea începea să prindă contur.

                 DUPĂ 10 ANI

Zilele mele deveneau din ce în ce mai plictisitoare până când acea voce se întorsese la mine.
-Sara, eşti mai aproape cu 10 ani de aflarea răspunsului.
-Ce răspuns? Ce vrei de la mine? Căci eu ştiu ce vreau de la tine: să-mă-laşi-în-pace! spun eu aşezându-mă pe canapeaua din noua mea casă
-Ştii deja.
-Bine, dar ce semnifică acele puncte de pe sol, doar în nopțile cu lună plină apar la ora 3:00
-"De 1.9.6.5 să te fereşti, în mijlocul celor 5 să nu te găseşti." atât îți pot spune.
-Pff, zicători, ă?! îl întreb dând ochii peste cap
-Baftă fată..timpul s-a scurs trebuie să pelc.
-O să aflu tot ce înseamnă  zicătorile şi tot ce se află în spatele tăcerii tale! țip încrezătoare la el.
Totul era aşa pustiu, nu aveam le nimeni, nu avea ce face, studiam tot ce găseam, mă plimbat, asta era viața de care mă feream, dar se pare că viața îți dă doar ce nu vrei, sper să mă înşel.

Va urma...

♡Dacă vă place nu uitați să dați un vot, un comentariu, vă rog şi urmăriți-mă pentru mai multe cărți interesante.♡