My Boyfriend is a K-POP Star II

Capitolul 5|You're a fake

Hei ... inima. Au trecut doua saptamani  de cand nu ai mai spus nimic, imi pare rau. Insa, ti minte ca mereu exista si lumina dupa intuneric? Sti bine la ce ma refer, ma refer la el ...

CAPITOLUL 5|You're a fake

 Stateam in camera mea, simtind cum o alta zi trebuia infruntata. Mi-am intors privirea inspre fereastra cea intunecoasa, tragand jaluzelele la o parte.

-Esti bine? Spuse tata intrand in camera cu o tava plina de mancare.

-Nu imi este foame ... Am spus eu, pe un ton trist.

-Draga mea, trebuie sa iti revii ... sti prea bine ca in meseria aceasta nu trebuie sa te atasezi de oameni ...

-Tata, imi pare rau ca a plecat asa , ma simt vinovata ...

-De ce sa te simti vinovata? Spuse el sarutandu-ma pe obraz.

Am zambit, dupa care m-am ridicat in picioare.

-Unde mergi? Spuse acesta.

-Ma duc sa i-au o gura de aer ... simt nevoia ...

Acesta s-a uitat confuz la mine, dupa care s-a dat din cale facandu-mi loc sa ies pe usa. Lucru pe care l-am si facut.

M-am imbracat dupa care am iesit afara din apartament, pasind afara din bloc.

Urma sa inceapa ploaia, era o vreme oribila afara, insa in momente ca si acestea inima mea era in acest moment. M-am urcat in primul autobuz care se oprise in statie, nu stiam unde aveam sa merg, insa sper ca destul de departe, asadar puteam sa ma plimb mai mult.

M-am asezat in spate, uitandu-ma pe geam, asteptand ca acesta sa porneasca.

-Este liber? Se auzise o voce.

M-am uitat confuza , putin surprinsa, insa am dat din cap afirmativ dupa care mi-am vazut de treaba in  continuare.

Fara sa imi dau seama, privirea mea se atintise asupra persoanei de langa mine, am simtit un sentiment enorm de deja vuatunci cand am observat ca cel care statea langa mine era foarte bine "infofolit" abea daca puteam sa vad ceva mai mult de ochii sai. Pentru o secunda am ramas putin socata, uitandu-ma la el, simtind cum acei ochi erau foarte familiari, insa cand acesta s-a uitat la mine mi-am intors repede privirea facandu-ma ca nimic nu se intamplase.

Am putut simti cum acesta zambise, insa nu apucase sa zica nimic intrucat la urmatoare oprire am zburat pe usa afara, simtind cum fata mea luase foc.

"Nana, linistestete" mi-am spus dupa care am continuat sa merg mai departe, fara sa spun nimic.

Afara vremea era tot mai urata, insa am continuat sa merg ... ceea ce mi se pare cel mai ciudat daca stau si ma gandesc, este faptul ca merg de cateva minute si nu imi aduc aminte de drumul pe care l-am strabatut. Am trecut prin multime ca un strop de apa care tocmai se amestecase cu lumea in jur ...

Un frig imi cuprinse tot corpul, pe langa faptul ca inima mea era oarecum moarta. Am mers, la fel de pierduta ca pana acum, insa brusc privirea mea se atintise asupra unei persoane, care imi parea foarte cuoscute, era persoana din autobuz, acesta statea nemiscat, uitandu-se la mine.

M-am uitat confuza la acesta, gandindu-ma ca este vreun "nebun-psiho-pedo-prosto-violator". Am dat sa plec, insa acesta mi-a prins mana inainte sa pot sa fac vreun pas.

-Te pot ajuta cu ceva? Am intrebat eu pe un ton pierdut.

Acesta a zambit, dupa care si-a dat jos esarfa de pe fata.

-Cred ca eu te pot ajuta mai mult ... Spuse el.

Am inceput sa clipesc, crezand ca totul este un vis, insa totul parea mult mai adevarat de cand credeam eu.

-Oppa! Am spus eu sarind in bratele sale.

Probabil nici eu nu am spus totul despre mine, pe langa faptul ca numele meu este Nana si ca tatal meu este doctor, am si eu un secret, unul pe care nu il stie nimeni , doar tata, unul pe care daca lumea l-ar afla ... multe fete ar fi geloase, iar prietenii adevarati din jurul meu ar disparea ... asadar, un secret, este un secret la urma urmei.

-Oppa, cand te-ai intors? Am spus eu fericita.

Acesta si-a pus repede esarfa la loc, dupa care a spus:

-Acum vreo doua saptamani... Spuse el, mergand pe langa mine.

-Deci, tin minte ca te-am intalnit tot in autobuz ... Am spus eu, aducandu-mi aminte de persoana misterioasa de acum doua saptamani.

-Atunci cand ai luat-o pe straduta cea problematica? Spuse el ridicand din spranceana.

-Totul a fost bine ... Am spus eu, facand o fata amuzanta ca sa il fac sa ma ierte.

-Da, sigur ...

Acesta se uitase lung la mine, asteptand o explicatie despre "super eroul meu" insa nu am apucat sa spun nimic, ploaia deja incepuse.

-Oh, nu! Am spus eu.

-Vino! Spuse el, tragandu-ma de maneca.

-Oppa, unde mergem? Am spus eu realizand ca in cateva clipe ne aflam la intrarea unei cladiri enorme.

-O Doamne ... Am spus eu surprinsa.

Acesta zambise tagandu-ma de mana, intrang in cladirea cea mare.