Gânduri.

Capitolul X

Dăh, haide sa mai scriu un capitol pentru tine, cititorule care ma tot bați la cap. Stiu ca ti-a fost dor de mine.

Afară ploua! Iar eu scriu toate astea, stând pe canapea si sorbind dintr-o cafea la o oră asa târzie. Toate aceste lucruri imi amintesc de ea, de acea tipa care m-a facut sa scriu toate aceste lucruri. Acea tipa care mi-a dat vlagă. Acea tipa care a reusit sa ma scoată din minti cum nu a reusit niciuna. Acea tipa care va avea mereu un loc aparte in inima mea. Acea tipa care doar vorbindu-mi mă revigorează ca si pentru o lună-ntreagă. Acea tipa de a cărei frumuseți m-am îndrăgostit. Acea tipa cu doi ochi albaștrii mai frumoși decat ai unui câine husky. Acea tipă cu parul de culoarea focului. Acea tipă încât universul ar fi gelos pe pistruii ce-i poartă. Acea tipă care poarta doua buze ca si Cleopatra.

O să sar peste câteva capitole, peste câțiva ani din viața mea. Momentan o am in minte doar pe ea, si trebuie numaidecât să-mi transcriu gândurile. Că de altfel nu aș scăpa de zbuciumul acesta.

Totul a inceput astă iarnă, cand m-am hotărât sa merg acasă, după 3 ani petrecuți pe meleagurile 'cizmei'. Cu o saptamana înainte sa imi anunt patronul, dădusem peste niste colinde de-a lui Fuego. Prin care mă apucase atat de profund dorul de casă, de locurile natale, de prietenii care-i mai aveam, de nebunia ce se petrecea mergând Mascați de anul nou. Si mai ales de obiceiurile, care din pacate se pierd încetișor. Nu-ți poți imagina acel sentiment, acel fior care trecuse prin mine. Nu m-ai puteam rezista, trebuia numaidecât să merg. De fapt, era si timpul. Chiar aveam nevoie de o vacanță.

Făcusem eu cumpărăturile, luasem cadourile pe care le credeam eu de cuviință, întrucât saptamana se epuizase imediat. Se apropiase ziua plecării. Țin să-i Multumesc mamei pentru dragostea ce mi-o poartă, prin care cu atâta gingășie mă ajutase la împachetat si imi pregătise cu atâta grijă ceva de ale gurii pe drum.

Ne pornisem duminică după-amiază si ajunsesem marți dimineața. Drumul a fost îngrozitor, si rabla ce o are vărul meu, scotea o căldură prin bord, încât nu te puteai odihni nici o clipă. M-am jurat că e ultima dată cand mai merg acasă cu masina. Oboseala ta, este îngrozitoare. Iti trebuie cel putin 2 zile ca să iti revii la normal.

Prin faptul că am ajuns marți dimineata, imi iau masina, duc bagajelor acasă, fac cele de cuvință repejor si trebuia să merg numaidecât  până la Fălticeni. Ii promisesem unui alt verișor că o să-l ajut in a-si face buletinul cat mai repede. Faza nostimă este că, ajunși in Fălticeni soția lui isi amintește ca a uitat  toate documentele acasă, iar eu trebuia sa ma întorc iarăși in Dolhasca și la Oboseala ce o aveam, era să intru si intr-un Șanț.

Eh' dar dacă nu si-ar fi uitat soția lui documentele acasă, poate nu aveam cum sa o cunosc pe ea. Pe tipa ce stătea in Colțisorul ei acolo la poliție, Așteptându-și rândul pentru a face poza.

Mi-o amintesc si acu' cum se ferea de privirile mele, si cum pe furiș se uita la mine. Mânecile de la geacă ii acopereau si brațele, probabil o fi îndurat un frig, sărăcuța.
Părul ei roșiatic se prelingea atat de sublim peste geaca de culoare neagră. Iar, doamne! Pistruii ăia, ii dădeau o frumusețe chipului, ce rar o întâlnești. Ochii ăia albaștrii care mă priveau pe furiș, păreau atat de timizi. Iar gropițele ce erau proptite in obrăjorii roșiatici îi acordau o monumentalitate buzelor care erau nițel crăpate de la frig.
Imi părea cunoscută, cred că am mai vazut-o pe undeva. Dar nu stiam de unde sa o iau, si unde sa o pun. Iar prin faptul acesta nici nu am vrut sa ma bag in seama, nici ca duc lipsa de tupeu. Nu poți spune lucrul acesta. Trebuia doar să rămân cu gândul că vazuzem o altă fată frumoasa, si cat de repede. Nici bine nu am ajuns in țară ca deja si cunosc, vacanța imi suna a bine.