În mrejele iubirii

Le langage des Fleurs

Soarele răsări, iar afară totul părea să prindă viaţă. Păsărelele cântau, natura era verde, parcă readusă la viaţă.

Ingrid se ridică leneş din pat. Îşi trase un halat pe ea şi îşi încalţă papucii. Deschise geamul lăsând aerul proaspăt să intre în cameră. Oftă lung la gândul că azi avea să îl reîntâlnească pe pictorul acela sărit. Când îi povesti mamei ei, aceasta fu puţin suspicioasă, dar acceptă, iar tatăl ei fu de acord. Spera ca unul din ei să se opună şi să aibă o scuză, dar se pare că nu, trebuia să meargă acolo.

Oare trebuia să îşi ia o rochie specială? Probabil i-ar fi spus el.

Oftă învinsă şi se îndepărtă de fereastră. Îşi alese o rochie crem cu motive florale şi nişte modeoe complicate la baza gâtului şi la mâneci. Îşi luă nişte mănuşi crem de piele. Îşi prinse părul cu o clemă la spate şi îşi puse o pălărie crem cu flori şi o dungă verde, pe care o primise in dar de la mătuşa Laura.

Era numai gata să fie torturată de pictorul nebun.

***

-Ia loc, Ingrid! O invită Jolanne, când Ingrid intră în salon. În capătul mesei stătea mama sa, iar în celălalt capăt tatăl său. În dreapta mamei sale, stătea David, iar în dreapta tatălui său, stătea Joséphine. Luă şi ea loc în faţa surorii ei. Masa nu era una mare, ci o masă simplă pentru şase persoane.

-Am un anunţ de făcut, dar mai aşteptăm puţin. O înştiinţa Jolanne, iar Ingrid luă o gură din oul dim farfuria sa.

-Dar ce aşteptăm, mami? Asta ne spui de un sfert de ceas. Întrebă Joséphine nerăbdătoare.

-Uite! A ajuns cea pe care o aşteptam. Spuse Jolanne când Maria apăru în prag. Ia loc, scumpo! O invită ea. Maria privi nesigură şi păși tremurând spre locul de lânga Ingrid, care îi zâmbi cald. O plăcea pe Maria, era o fată bună, dar timidă. Se aşeză ținându-și privirea în pământ. Jolanne îi făgăduise că avea să o ajute şi să găsească o soluţie. O respecta şi avea încredere în Jolanne, dar îi era frică de ce decizie ar fi putut lua şi după cum o cunoştea, ştia foarte bine că ce spunea ea era o sentinţă finală.

David o analiză pe Maria din cap până în picioare. Purta o rochie galbenă, cu câteva fundiţe pe umeri. Faţa îi era palidă, iar ochii roşii de la plâns cel mai probabil. Pentru un moment i se făcu milă de ea, dar apoi îşi aminti ce scorpie profitoare era şi că nu merită nici un gram de compasiune din partea lui sau a oricărei persoane.

-Mama, eu mă voi retrage acum, sunt în întârziere. Spuse Ingrid. Abia aştepta să ajungă la castel şi nu pentru a-l revedea pe Cesar, nu, ci pentru a termina odată pentru totdeauna şarada aceasta. Nici mâncarea nu îi mai cădea bine. Ciuguli doar puţin din felia de pâine cu gem de caise. Gemul de caise era preferatul ei, dar acum părea că doar mirosul îi dă stomacul peste cap.

-Doar puţin, scumpo, am un anunţ, iar apoi poţi pleca. O opri Jolanne. Aş dori să vă anunţ că de mâine, Maria, aici de faţă, va locui cu noi şi va face parte din personalul casei. Spuse ea şi David aproape se înecă instant cu sucul de afine din pahar. Tuși și toţi îşi îndreptară atenţia spre el. Maria îşi ridică privirea din poala sa fiind şi ea şocată.

-Despre ce vorbeşti, mamă? Întrebă Jossie.

-Va fi menajeră, oricum Lucrecia nu se poate descurca singură cu toate. Va munci câteva luni, doar până îşi va putea plăti datoria, iar apoi se va putea căsători cu Sebastian. Spuse, apoi îi prinse mâna şi îi zâmbi încurajator Mariei.

-Vă mulţumesc, dar nu ştiu dacă se cade să... Vru să spună, dar Jolanne o întrerupse.

-Fără "dar". Nu îţi mai face tu griji, voi vorbi eu cu părinţii tăi şi ştiu că te vei descurca, eşti o fată harnică. Iar dacă îţi faci griji în privinţa lui Sebastian, va fi de acord, stai liniştită! Îi spuse cu calm, iar Mariei nu îi rămase decât să dea din cap aprobator. Avea să lucreze în casa lui şi cu siguranţă, avea să îi facă viaţa un adevărat Iad. Trebuia să reziste. Avea să plătească datoriile familiei sale, iar apoi să se căsătorească, cu Sebastian şi totul avea să fie bine. Trebuia să fie bine. Şi el avea să plece în străinătate peste câteva luni, iar apoi nu mai era nevoită să îl vadă. Până atunci avea să supravieţuiască, cum putea. Cât despre părinţii ei, se bucura că avea să rupă legătura cu ei o vreme. Îi făcură mult rău cu ideea de a se căsători şi de când îşi pierduseră banii, îşi schimbară chiar si comportamentul. Ca şi cum ea ar fi fost vinovată... Iar de Julio... de Julio nici nu m-ai vorbea. Se comportase execrabil cu ea în seara balului şi cu ce era vina ei? Ar fi putut fi violată de acel nemernic. Oare cu el ce se întâmplase?