În mrejele iubirii

Trandafiri, lacrimi şi... răni

-Mergem la vânătoare! Îi dădu David vestea Mariei cu zâmbetul pe buze. Aceasta îl privi ciudat. Nu ştia ce legătură avea ea cu vânătoarea lui.

-Pot să vă pregătesc ceva pe când mergeţi? Întrebă ea foarte politicos, nevrând să mai aibă probleme cu el, după seara trecută. O ţinuse întreaga seară pe ringul de dans şi făcuse observaţii amuzante despre celelalte cupluri, iar pe ea, fără să vrea, o punfnea râsul şi se vedea nevoită să îşi pună capul pe umărul lui pentru a nu fi observată de ceilalţi invitaţi. Apoi degetele sale începură să îi mângâie spatele dezgolit cu neruşinare, iar faţa îi luă foc. Îi şoptise să înceteze şi el profită de apropierea dintre ei şi îi sărută umărul. Era un insolent! Totuşi rămase mută văzându-l pe Sebastian foarte apropiat de Jossie, căreia îi şoptea la ureche, iar ea îi zâmbea fericită. Era obişnuită să îi vadă certându-se, iar acum era ciudat să îi vadă atât de apropiaţi şi calzi unul faţă de celălalt. Îngropaseră securea războiului? Oricum ar fi, el era logodnicul ei.

Tu eşti logodnica lui şi totuşi te afli în braţele unui alt bărbat. Îi şoptise atunci conştiinţa, dar la ea era total diferit. Ea nu se simţise bine cu David.

-Nu, Maria, mergem. Accentuă ultimul cuvânt pentru a o face să înţeleagă. Tu vii cu mine. Îi clarifică situaţia, iar ea rămase cu gura căscată. Nu mai fusese la o vânătoare niciodată şi nici nu ştia ce trebuie o femeie să facă acolo. Îi era milă de bietele animale, ura carnea de vânat. Vânătoarea i se părea un obicei foarte crud şi era total împotrivă.

-Plecăm imediat, pregătește-te! Îi ordonă, apoi ieși lăsând-o fără drept la replică. Oftă învinsă și începu să se pregătească moral pentru ce va urma. Știa că acum nu îl putea refuza și nu putea fugi să îi spună lui Jolanne, căci ea și Adrian erau plecați, iar el putea face ce îi poftește inima cu ea.

***

Ingrid îl aștepta în grădină pe Cesar. Era emoționată, iar mâinile îi transpirau groaznic. Seara trecută îi trezise atât de multe sentimente. Rămase în brațele sale sub luna, care rămase martoră a lor. Încă se întreba ce era între ei? O atracţie, pe care nu o putea nega. Îl plăcea şi îi plăceau sărutările lui. Nu ştia cu exactitate ce simte pentru el, dar înăuntrul ei se năşteau nişte sentimente necunoscute pentru ea, dar îi plăcea ce simţea, era cu adevărat frumos.

În faţa ei, îl zări pe Cesar, care îi zâmbi. Se întreba dacă stătea de mult acolo şi ea nu îl observase.

-Bună! Îl salută ea timidă, iar el luă un loc lângă ea.

-Cum te simţi? O întrebă, iar ea zâmbi slab.

-Bine. Făcu o scurtă pauză. Tu?

Se întreba dacă aveau să vorbească despre sărut. Voia să clarifice situaţia. Dar ce aştepta totuşi? Aştepta să o ceară în căsătorie. Nu, nu se gândea la asta. Voia doar să ştie dacă şi el simte ceva pentru ea şi poate, poate ar putea avea o relaţie pentru a se cunoaşte mai bine. Da, i-ar plăcea să îl descopere mai bine.

-Bine, te aşteptam. Lăsă un moment de linişte, apoi continuă. Seara trecută, nu trebuia să te sărut. Îi spuse iar cuvintele lui o loviră direct în piept provocându-i o durere, care se citea în ochii ei, dar Cesar se grăbi să clarifice. Nu ar fi trebuit să te sărut fără acordul tău.

Era atât de gentil! Nu îi venea să creadă că se comporta aşa, nu îi mai văzuse această latură, dar îi plăcea enorm.

Se simţea stingherită, totuşi. Nu ştia ce să îi răspundă. Îi putea spune că îi plăceau sărutările lui, chiar ar fi vrut să continue să o sărute, dar se simţea ruşinată. Sau îi putea spune să o lase în pace înainte să fie rănită. În schimb, rămase tăcută cu privirea în pământ.