Îmi pari cunoscut

Mii de imagini,mii de sunete.

Văd un bărbat cu un pistol în mână sau o femeie? Sunt amândoi.Stau în fața mamei și zbiară cu glas răgușit spre ea.Mama plânge și nu mă poate vedea.Nu am putere să fac nimic.Încerc să urlu și să-i îndepărtez de silueta mamei,dar în zadar.Sunt ca o fantomă,eu îi pot vedea,dar ei nu.

Brusc,totul se schimbă.Mă trezesc într-o cameră albă cu scaune așezate în formă de cerc și cu chipuri necunoscute și tinere.

O femeie vârstnică se întoarce spre mine.

-Melanie ai vrea să ne spui povestea ta?

Și așa se termină coșmarul meu în fiecare dimineață.Nimic mai mult.Aceași scenă,aceași oameni necunoscuți și aceleași gesturi.Nu pot recunoaște chipurile și nici nu pot spune dacă este adevărat ce visez sau nu,pot spera să nu se îndeplinească niciodată.

Lumina soarelui se reflecta direct pe chipul meu făcându-mă să deschid ochii și să îl observ pe Markus la mine în cameră.Scotocea printre lucrurile mele perfect aranjate.

Mă ridic în șezut și mă uit la el somnoroasă.

-Ce cauți? Zic eu buimacă.

-Știi bine,Melanie.

-Nu știu nimic.Ieși afară!

-Nu ies.Zi-mi unde l-ai pus.

-Ești turc? Nu am nimic.

-Caietul,Melanie! Zice nervos.

-Ah,caietul.

Zic și instantaneu mă ridic din pat și iau caietul cu file rupte de sub pat,mai pe scurt caietul lui Markus.

-Ăsta? Ridic caietul și zic ironic.

Markus face ochi mari și se repede spre caiet să mi-l smulgă din mână.

-Nu,nu.Caietul la schimb cu telefon sau vrei să știe toată lumea cât de respingător,ciudat,inaccesibil ești? Îi spun cu un zâmbet diabolic.

-Mereu faci asta.Te urăsc!

Zice și îmi aruncă telefonul în pat și se îndreaptă spre ușă cu privirea aceea căruia îi spun "Markus is out of game".Normal că eu câștig.

Sunt Melanie.

Mereu obțin ce vreau și sunt cu un pas în fața tuturor.

Râd la aceste gânduri și mă dau jos din pat îndreptându-mã spre imensul meu dulap.

Mi-am deschis dulapul și mi-am căutat rochia colorată care se asorta cu tocurile înalte și roșii.Mi-am luat lenjeria intimă și rochia și m-am dus în baie pentru rutina de dimineață.

Am ieșit din baie și mi-am deschis ușa camerei ca să ies.Am pășit ușor pe treptele imaculate,fără pic de praf și albe și m-am îndreptat spre bucătărie.Coborând am auzit o voce de bărbat însoțit de chicotul mamei.

Voce de bărbat? Eu nu am tată,bunic sau unchi deci cine e acest om?

Cine e omul ce o face pe mama să chicotească și să zâmbească?

Am coborât ușor și am încercat să nu fac zgomot.

-Bună dimineața,Melanie. Spune

mama în timp ce își îndreptă spatele arătându-și formele perfect conturate în rochia neagră cu spatele gol.

-Neața mamă.

-Melanie,el este Brooke Vincent. Îmi spune cu emoție în glas.

Cu emoție în glas? Cum așa?

-Bună ziua,domnul Brooke.

Dar când mi-am întors fața spre el,pur și simplu ochii lui au devenit negri de atâta de nervozitate,iar eu nu mai puteam face nimic.Îmi blocase toate simțurile cu o simplă privire plină de ură.Omul ăsta e un ciudat.

-Bună ziua,domnișoară Cruise. Spune într-un sfârșit crispat.

De atâta crispare se întoarce spre mama și îi oferă o privire ciudată și din nou e ciudat ca mama să stea cu un alt bărbat,mai ales când acel bărbat mi-e foarte cunoscut.

**********************

Ajung la cea mai populară școală a orașului și încerc să-mi îndes caietele perfect ordonate în geantă.Școala este roșu aprins cu alb pe-afară și are coridoare interminabile și bej.E o școală bună,dar populată de prea mulți oamnei nu prea deștepți.

Intru în școală și îmi fac drum printre toți adolescenții.Observ că "Grupul fericit" al școlii roia pe coridoare așteptând subiecte de bârfă.

Caitlin,Alessia și Francesca erau îmbrăcate în fuste mini,cămăși decoltate și tocuri înalte.

"Oh,pițipoance". Zic doar pentru mine.

În timp ce încă mă deplasam pe coridoruri am văzut o siluetă cunoscută mie.Corpule firav cu păr lung și blond purtând o cămașă albă decoltată,blugi strâmți și teneși al lui Stacy mă făcea mereu să mă întreb cum de este așa perfectă.

M-am îndreptat spre ea și am luat-o în brațe.

-O,Doamne.M-ia fost dor de tine. Spune cu un zâmbet imaculat.

-Ne-am văzut ieri,Stacy. Spun cu drag în glas.

Am îmbrățișat-o din nou și am pornit spre clasele în care aveam oră.În timp ce treceam pe lângă "Grupul Fericit" le auzeam bârfind aproape pe toată lumea.

-Ai auzit că Spencer a lovit-o pe profa de engleză? Dar că Markus,fratele lui Melanie, e arătos? Spune Caitlin entuziasmată.

Am ascultat dezgustată acele cuvinte și mă gândeam cum de l-ar crede arătos.

"Markus arătos? Nici o șansă"

Îmi spun printre gânduri răzând.

Ziua a continuat,iar orele au trecut repede.O zi banală fără să menționez că la ora de engleză am adormit la cât de plictisitoare era ora.