Îmi pari cunoscut

"Brooke"

Mi-am trecut degetele subțiri peste jacheta neagră și m-am uitat la ploaia ce se prelingea din cer. Eram în mașină și așteptam să am o discuție cu mica mea conștiință.

"Prezentă aici-șa" Își face ea prezența mai ceva ca vedetele.

"Sfat. Să merg acasă să stau cu Brooke sau să stau în mașină?"

"Ești cam proastă,nu crezi?"

"Nu mă fă proastă,doar eu mă pot face proastă"

"Se pare că ești atât de proastă încât nu realizezi că te insulți singură"

"Oh,adevărat. Trecând peste,care-i răspunsul?"

"Mergi și stai cu el"

Și cu asta am pornit mașina și am mers spre casă. Multe mașini în trafic,mulți oameni stresați și mult prea neatenți, ce a ajuns lumea asta.

Bineînţeles că a trebuit să fiu înjurată pentru neatenţia mea, nu era ceva nou.

Ajunsă în fața casei, am oprit motorul maşinii şi am privit spre imensa mea casă. Bătăile inimii mele se accelerau, respiraţie îmi deveni greoaie şi peste puţin timp, sudoare îşi făcu apariţia asupra frunții mele. Eram emoţionată.

Am ieşit cu greu din maşină şi am pășit lent spre uşă. Când să încerc să introduc cheia în broască, mâna uriaşă a lui Brooke mi-a luat-o înainte şi a apucat clanţa nervos.

Ochii lui de un negru intens inspectau fiecare element şi nu părea tocmai binedispus. M-a îndemnat să intru, iar eu l-am urmat.

Păcat că trebuie să-mi amintesc tot ce s-a întâmplat aici, dar i-am promis mamei că voi sta cu Brooke şi nu o pot dezamăgi. Nu acum.

*******

"Tic-Tac, timpul trece, tâmpi." Mă anunţă conștiința de parcă nu aş ştii.

Nu am vorbit nimic cu Brooke,doar am stat şi ne-am uitat unul la celălalt, acum, pe bune, m-am săturat de stat.

-Frumoasă cămaşă. Îi spun, luându-l prin surprindere.

Cămaşa turcoaz cu nasturi deschişi la culoare se asorta perfect cu tensiunea dintre noi.Ca o mare cu valuri neliniştite.

-Frumoasă geacă. Îmi răspunde după ceva timp. Nu-i a ta,nu? Mă întreabă cu zâmbetul pe buze.

-Nu, e a lui Justin. Spun şi o strâng la piept, inspirând mirosul puternic al parmufului lăsat de Justin.

-Mi-am dat seama, i-am făcut-o cadou acum ceva timp. Surâde şi se întoarce pentru a scoate ceva din buzunarul sacoului negru, perfect croit.

Scoate un portofel sofisticat,ca el, şi parcă mândru de sine îmi întinde o fotografie cu el şi Justin.

-A fost făcută când avea doar 16 ani. Doamne, ce dor îmi e de copilu' ăla. Spune şi cuvintele sale emană regret.

Am privit mica fotografie şi am zâmbit. Era acel mic copil care încă nu descoperise faima, cel ce purta haine largi şi făcea tot posibilul să-şi vadă mama fericită. Deşi nu i-a fost uşor mamei să-i fie alături având două jobb-uri pentru a se întreţine pe sine şi pe Justin, Pattie i-a fost alături mereu.

Încă mi-l amintesc pe Justin care avea freza lui specifică "de Bieber", obsedat Beyonce şi care flirta cu peretele.

Lacrimile s-au adunat în timp ce îmi aduceam aminte şi am simţit o mână puternică ce-mi apăsa obrazul.

-Hey, puştoaico. Nu plânge! Toată lumea se schimbă, fie în bine, fie în rău. Şi îmi şterge lacrimile incolore ce se prelingeau pe obraz.

-O pot păstra? Îmi ridic privirea spre a lui şi ridic poza.

-Sigur. Îmi spune şi mă cuprinde într-o îmbrăţişare strânsă.

-Uoo, mă sugrumi. Îi spun după care încep să râd. Eu şi răsul meu colorat.

Am luat învechita poză şi am îndesat-o cu grijă în buzunarul întunecat al gecii. Am îndepărtat obiectul negru de lângă corpul meu şi m-am ridicat în picioare.

-Pizza cu ciuperci sau fără? Întreb surăzând.

-Cred că amândoi ştim răspunsul. Răspunde şi-mi face cu ochiul, surăzând şi el la rândul lui.

În familia noastră există un mic obicei. Pizza o comandăm dintr-un singur loc, Rusty's place, e cel mai bun local de pizza. Cea cu ciuperci e deliciul local, uşor crocantă şi în acelaşi timp foarte pufoasă.

Îmi lasă gura apă doar găndindu-mă.

Paşi mici, dar siguri se îndreaptă către numărul de telefon ataşat pe frigiderul alb.