Apelul

Capitolul IV

Nu pot sa cred, nu poate să mă țină așa. Nu am făcut nimic greșit! Oftez și decid sa îmi continui căutarea țintei.

Ochelarii încep să vioaie dinnou, iar eu îi iau și mi-i pun la ochi.

,,Ce îți ia atât?!" Mă ceartă șeful.

,,Îmi pare rău dacă nu am vedere infra-rosu pentru a localiza unde e ținta" spun ironică dandu-mi ochii peste cap.

,,Nu mă face să- Urgh...doar, gandeste-l mai repede și impusca-l, dar fara sa te scoți în evidență" mă avertizeaza acesta, iar apoi închide.

Nemernicul...

Îmi scot ochelarii și mi-i îndes in buzunar, iar apoi caut cu privirea ținta mea. După câteva priviri, dau de ținta mea. Ochi albaștrii, par brunet...el e.

Mă furisez intr-un colț întunecat al castelului și scot pistolul de la spate și îl atintesc spre ținta mea.

,,Te-am prins" șoptesc pentru mine, dar apoi simt cum cineva îmi prinde umerii și mă împinge.

,,Oh, ba eu te-am prins" îmi spune o voce de bărbat în spatele meu.

M-am ridicat cat de repede am putut și i-am aplicat o lovitura acolo unde doare cel mai tare, iar apoi am tras cu pistolul spre bărbatul brunet, însă....

Ratasem.

,,Rahat" spun când toti oamenii și-au întors privirea spre mine.

Am inceput sa alerg spre iesirea castelului, dar simt cum cineva îmi prinde încheieturile mainilor și mă imobilizează.

,,Paza!" Strigă bărbatul.

Am incercat să mă zbat, însă fără folos. Dintr-o dată am auzit un glonț, acesta a fost ațintit spre capul bărbatului ce mă imobilizase.

În a doua secundă, matahalele - pe care credeam să le urăsc pe viață- m-au scos rapid din castel și m-au dus spre mașina.

,,Îmi pare rău, n-nu îmi faceți rău!" Tip, dar unul din ei rânjește când mă împinge în mașina.

,,Nu de noi ar trebui sa îți fie frică" spun e acesta, iar apoi pornește mașina.

***

Scaunul din piele scârțâie când șeful tot se învârte pe el. Dintr-o dată, acesta îmi fixeaza privirea, însă nicio emoție nu se putea citii pe fata lui, până când ochii lui verzi strălucitori, i-au făcut prezenta unui verde întunecat, iar apoi o încruntătură mare își face și ea apariția pe fruntea șefului.

Înghit în sec și dau doi pași înapoi. Am belit-o. Liniștea de înmormântare era încă prezenta in birou, până când sa incep sa vorbesc.

,,I-imi pare rău, chiar nu am-" încep.

,,TACI!" țipă acesta, iar eu am rămas muta ,,Tot ce ai avut de făcut a fost sa tragi cu un nenorocit de glonț în rahatul ăla de bărbat! Ce dracu' a fost asa de greu?!" Urla el și se ridică de pe scaunul lui, venind rapid spre mine. Mi-am acoperit fața cu palmele și m-am dat cu câțiva pași înapoi.

,,T-te r-rog, n-nu mă lovi" spun tremurând, iar apoi pot auzi cu oftează.

,,Oh, nu te voi lovii" îmi spune acesta calm, luându-mi mâinile de pe fata cu blândețe.

Când credeam că intră într-o stare calma, acesta m-a plesnit peste față și mi-a lovit genunchiul cu piciorul lui.

Un scâncet îmi părăseste gura și lacrimile încep să curgă puțin câte puțin pe obrajii mei.

,,Puteai sa ne bagi intr-o grămadă de încurcături! Chiar nu te-ai gândit?!" Țipă acesta și se pregătește să mă lovească cu piciorul, dar nu o face, ci se îndepărteaza de mine trăgându-se de părul lui cârlionțat.

,, Pleaca de aici până nu te termin!" Îmi arătă cu degetul arătător spre ieșire.

Nu am așteptat să îmi spună de două ori și am părăsit biroul rapid, cu inima bătând in pieptul meu, gata să iasă în orice moment.

Am oftat și am mers spre camera mea, dar atunci am simțit cum încheietura mea a fost prinsă de o mana mare, aspră și rece.

,,Cine a spus că meriți să dormi in camera ta?" Rânjește șeful, iar eu înghit în sec.

,,Vino aici tarfo" se rasteste și mă împinge la pământ, chiar lângă calorifer. Acesta scoate niste cătușe din buzunar, iar apoi cu una mă leagă de mână dreaptă, iar cealaltă o leagă de bara caloriferului.

Acesta se îndepărteaza de mine, dar eu incerc sa merg după el, însă sunt trasă înapoi spre caloriferul rece.

,,N-nu mă lăsa aici, te rog, i-imi pare rău, n-nu -"

,,Nu îți convine? Cumva vrei sa dormi in subsol cu șobolanii? Nu că tu nu ai fi unul" strâmbă din nas și pleacă spre camera lui, presupun.

Am oftat să nu mai spun nimic, pentru a nu ajunge mai rău decât sunt deja.

,,Aah" tip când simt durerea încheieturii mele. Aceasta incepe sa mă strângă din ce in ce mai tare, iar lacrimile își fac apariția.

,,Te rog, nu, nu mă lăsa aici, mă doare, te ro-" incerc sa continui, dar apoi aud cum ușa camerei lui se trântește de perete.

Acesta vine cu pași repezi spre mine și mă prinde de gât, iar apoi simt că picioarele mele nu mai ating solul.

,,Văd că ești cam pretențioasă, ce spui de o noapte in subsol?" Spune acesta, iar eu scutur din cap.

,,Oh, asta clar a fost un 'da' " rânjește și îmi dezleagă mâna, o vânătaie mare este in acel loc, exact cum credeam.

,,Nu, te rog" îl implor, dar acesta nu mă bagă în seamă și coboară scările, târându-mă de mana după el.

Simt cum fiecare treapta îmi lovește corpul, până la ultima, iar apoi mă trage spre alte scări care cred că duc spre subsol. Din nou, treptele îmi lovesc corpul, până ajungem jos.

Acesta îmi dă o palma peste față și mă face să cad jos, dintr-un colț al subsolului scoate patru perechi de cătușe. Îmi leagă mâinile și picioarele cu ele, iar apoi celelalte capete le prinde de fiecare colț, eu fiind intinsa extrem de mult cat sa mă doară.

,,Puteai sa fi o fetița cuminte acolo, legata de calorifer, dar se pare că tu ai ales calea grea" rânjește, ridicându-și sprâncenele.

,,De ce îmi faci asta?..." Șoptesc într-un final.

,,Oh. O fac pentru că vreau și pentru că pot" îmi scuipă cuvintele în fața, iar apoi mă lovește forțat în stomac până câteva fire de sânge își fac prezenta in gura mea.

,,Ședere plăcută" spun înainte de a pleca.