Inima unei asasine

VII. Lupta

     ...și deodată am simțit ceva rece pe spate. Am anticipat potențialul pericol chiar dacă nu știam ce vor să ne facă. M-am lăsat în jos, iar asta a părut să-l surprindă pe adversarul meu glugos. Însă era mai experimentat dacât mine și avea o armă pe care eu nu am observat-o, dar am simțit-o pe spate un moment în urmă. Iar apoi, cât o sclipire de suliță, m-am ridicat în picioare cu gândul de a ataca și am fost răpusă în aceeași secundă. Am simțit o durere cruntă în umăr pentru ca mai apoi să-mi văd sângele pe podea și pe brațe. Însă gândindu-mă la tot ceea ce mi-a devenit drag până atunci, am eliminat în cele din urmă creatura.

     Dar amintirile de atunci sunt vagi. Singurul detaliu care mi se conturează și acum în minte este strigătul răsunător pe care l-am auzit de undeva din dreapta mea. Mi-am dat sema din prima al cui era...al lui Guinewer.

     Și dintrodată simțurile mi s-au ascuțit parcă. Vedeam limpede ca la lumina zilei, auzeam de parcă urechile mi s-au fi putut deplasa. Simțeam tot ce făceau cei din jur și chiar ce simțeau. O bestie s-a dezlănțuit în mine, am dat la o parte durerea din umăr și m-am dezlănțuit asupra unei cete care o purtau pe deasupra pe Guinewer.

     Cădeau unul după altul ca secerați. Stăteau întinși pe jos, o mare de pelerine de la depărtare. Au rămas toți în urmă, niciunul nu a mai respirat vreodată aerul proaspăt de afară, și totuși au plecat într-un alt univers.

     Asta m-a motivat mai ales că mi-a luat o lupnă să mă vindec deoarece am avut clavicula ruptă. Nici până în prezent nu am aflat cine au fost ei și ce au vrut.

      Și încă nu a fost nimic în comparație cu ce a urmat.

     "~Aaaaaaaahhh!!!!!!!!!" încă îmi răsună în cele mai urâte coșmaruri.
.
.
.
-----------------------------------------------------------

     Scuze că nu am mai scris în ultima perioadă. Voi încerca să fiu mai consecventă deși nimeni nu cred că se omoară să afle mai departe povestea. Va pup și aștept comentarii!!😘