Oamenii nu pleacă niciodată singuri din viaţa cuiva. Părăsesc purtând în vene o poveste neterminată între doi oameni, răspunsuri pentru întrebările care nu au fost încă puse. Trăim întotdeauna cu iluzia că prin venele noastre curge sânge. Însă de ce nu am accepta că de fapt, tot ceea ce vedem la suprafaţă sunt răni care sunt închise acolo, între celule şi ţusuturi? Păstrându-ne intacţi, ne lăsăm rănile să hiberneze şi să nu perceapă această minciună reală pe care noi ne-am obişnuit să o numim viaţă doar pentru că ştim că durează mai mult decât moartea.
Nu-mi pot imagina lumea fără suferinţă. Fericirea este ea însăşi o rană doar pentru că nu este durabilă. Nu ştiu dacă sunt cunoscut de cineva în afară de mine. Spun asta pentru că oamenii nu sunt interesaţi să-ţi înţeleagă viaţa, ci doar să asculte o poveste cu care să-şi compare insuficienţele. Trăiesc în dezacord cu toate trupurile care se mişcă şi cu toate minţile care nu-şi gândesc decât sfârşiturile. Aş vrea să găsesc un motiv pentru care analizez aceste trăiri, să mă explic mie ca şi cum ar fi necesară o explicaţie pentru a continua să trăiesc.
- Nu te-ai gândit niciodată să mori?
- Nu mă gândesc la moarte... nu vreau să îmi imaginez că aş putea să cunosc şi să simt cum mă absoarbe cu inerţia ei. Dar trebuie să recunosc că şi moartea reprezintă o posibilitate. La fel cum fiecare om este o sursă nelimitată de posibil.
- Eu m-am gândit la momentul în care voi muri. Şi îmi doresc ca în acel moment să simt singurătate şi în acelaşi timp iubire pentru această totalitate de experienţe pe care niciun alt om nu le-a trăit aşa cum am îndrăznit să o fac eu. Eventualitatea ca durerea să nu îmi permită aceste simţăminte mă face să mă îndoiesc de grandoarea morţii. Simt că într-un fel, moartea e şi ea o fiinţă care îşi înţelege fiecare viaţă. Se hrăneşte cu noi şi poate în acest fel ne asigură continuitatea.
- Nu mai încerca să simţi sfârşitul ca o linişte care ţi se cuvine...
- Momentan, nu simt decât că viaţa e o mască. Nu ştiu cine o poartă şi ce încearcă să obţină afişându-se cu ea prin intermediul nostru...însă trebuie să înţeleg că şi moartea e tot trăire. Aşa cum ne exaltăm atunci când exclamăm: ,,Viaţă”, aşa ne vom exalta şi când vom rosti pentru prima dată: ,,Moarte!”. În moarte vom descoperi că mai există un alt fel de a fi, un alt loc care ne aşteaptă, o altă mască.
- Te iluzionezi...te hrăneşti cu o concepţie care îţi permite să nu simţi teama.
- De ce mi-ar fi teamă să simt? De ce m-aş speria când aş fi deconectat de la normalitatea de aici?
- Pentru că lucrurile nu sunt la fel acolo...tu nu vei fi la fel. Tot ce crezi că ştii va dispărea...toţi cei pe care îi cunoşti, chiar şi eu, nu se vor găsi în jurul tău, vorbindu-ţi şi ajutându-te să supravieţuieşti, ca aici...
- Nu-mi limita aceste credinţe...
- Îţi dărâm doar crezul care îţi orbeşte posibilitatea desăvârşirii. Nu asta doreşti, să fii desăvârşit?
- Vreau să trăiesc...nu contează ce nume poartă, ce nume port eu...ce familie voi avea, pe cine voi iubi sau cine mă va răni la o anumită vârstă...eu caut doar trăirea..
- Tu cauţi să te găseşti...iar lumea nu e decât întuneric.
