Azgad

Capitolul 5

     — Trezește-te, somnoroaso! A venit micul dejun! Avem clătite făcute de cel mai frum... adică modest silf din tot Galadornul! s-a auzit Castiel, deschizând uşa.

     Mi-am scos încet capul dintre perne şi mi-am dat pătura la o parte, frecându-mă la ochi.

    — Ăsta e semn clar că nu le-ai făcut tu! am spus cu vocea mea de somnoroasă, în timp ce el se apropie de mine cu două farfurii în mână.

     Odată ajuns în dreptul meu, i-am făcut loc lângă mine, iar el începu să îmi taie bucățele mici din micul dejun.

    — Să nu cumva să strici clătitele mărunțindu-le așa! De ce să nu le mâncăm întregi? Eu și Caldelan făceam mereu întreceri de felul ăsta, iar câștigător era cel care se murdărea cel mai puțin.

    — Sună foarte amuzant! Dar eşti sigură că eşti pregătită pentru o astfel de provocare?

    — Nu cred că tocmai ai spus asta! i-am răspuns, după care am luat o clătită şi am început să o înfulec înainte să apucăm să dăm startul.

     Castiel, surprins de îndrăzneala mea, a început şi el să devoreze micul dejun. Rând pe rând petele de sirop de afine au început să apară, dar şi zâmbetele noastre atât de molipsitoare. A fost o totală nebunie! Era sirop de afine peste tot!

    — Am câștigat! Am câștigat! am început eu să îmi anunţ victoria.

    — Dar nu e corect! Eu fac asta pentru prima dată!

    — O să fii mai bun data viitoare! Așa e mereu! am încercat eu să-l încurajez. Oricum, ai fost prea sigur pe tine chiar înainte de a începe. Victoria mea sigur ţi-a mai tăiat din elan.

     Mi-a aruncat o privire ironică şi chiar înainte de a lua atitudine în faţa mea, în timp ce pe coridor au început să se audă paşi din ce în ce mai aproape de camera noastră. Paşii s-au oprit şi imediat câteva ciocănituri s-au auzit în uşă. Eu şi Castiel am strâns farfuriile şi chiar înainte de a spune ceva, vizitatorul din spatele uşii a intrat în încăpere.

    — Bună dimineața, dragilor! Cum ați dormit?

    — Fár! A fost o noapte foarte frumoasă! am izbucnit plină de fericire, încercând să alung orice urmă vizibilă de oboseală.

    — Vă cred pe cuvânt, mai ales pe tine, Caladwen!

    — Cu ce ocazie pe la noi?

    — Cu ocazia de a vă anunța a doua probă, Castiel.

   — Stai! Cum? Deja a doua probă? Dar... a trecut doar o zi! Valindeemah a spus că probele vor continua când toți o să fim bine!

    — Și nu sunteți? Caladwen, lasă-mă să mă uit la rănile voastre, cred că s-au vindecat deja.

    — Prea bine, am spus morocănoasă. Vino și uită-te.

    — A fost o rană foarte urâtă, dar se pare că puterea vindecătoare a Vanyei a dat deja roade. Ești vindecată complet, Caladwen. Poți participa la întreceri, iar Castiel..., spuse urmând să dea și bandajul său jos pentru a-l cerceta, e bine și el, nu mai aveți de ce să vă faceți griji!

    — Bine, Fár, mulţumim pentru grijă! Dar în ce constă de fapt a doua probă? am întrebat uitându-mă nedumerită la ea şi Castiel.

    — În depășirea fricii, Caladwen, a spus destul de îngrijorată.

    — Imposibil! Eu am o mulțime de frici! De unde știu regii de care mă tem cel mai mult? Îi văd că vor să îmi dea un răspuns, dar nu îi las. Bine, bine știu că ei sunt singurii care ar ști asta, pentru că ei ştiu tot ce mişcă în acest ţinut, dar e foarte periculos!