Azgad

Capitolul 6

      Toată lumea aștepta sunetul cornului. Pentru mine și gemeni era proba decisivă între frați, Sanya câștigând-o pe cea de-a doua la limită, exact ca în cazul meu și a lui Caldelan. Așteptam să vină regii și să anunțe începerea probei. Nimeni nu vorbea, doar eu și cu mine. În câteva clipe Valindeemah și Huredhiel şi-au făcut apariţia, iar noi ne-am așezat pe poziții. Mâna regelui s-a lăsat în jos și Caldelan a început să mă atace în forță. Era ultima șansă pentru amândoi să câștigăm mult râvnitul titlul de Element.

     Imediat arena s-a umplut de sunetul săbiilor, care se ciocneau necontenit. M-am aplecat, am sărit și m-am rostogolit, făceam tot ce era nevoie ca sabia sa să nu mă lovească. Vedeam în ochii lui dorința de a mă învinge, de a demonstra părinților mei că și el era puternic, că era un frate mai mare responsabil, dar și că îmi putea face felul atunci când voia sau era nevoit s-o facă. Am văzut că voia să câștige, dar și eu voiam același lucru, chiar dacă știam că nu puteam câştiga amândoi. Dacă pierde mă va urî pentru tot restul vieții. Va trebui să-mi fie slujitor și nu ar accepta asta așa de ușor. El nu credea că o să-l consider egalul și mâna mea dreaptă, el credea că voi râde de el ca toți ceilalți, dacă va pierde şi îl voi cataloga drept inferior mie. El nu credea în mine, dar eu credeam în el, credeam în amândoi! S-a năpustit spre mine şi m-a tăiat la brațul stâng, iar eu am făcut la fel aproape în același timp. Ne-am tras imediat înapoi şi am scos un strigăt puternic plin de furie şi ură. Sângele amândurora ni se prelingea pe săbii.

— De ce nu ai venit să vezi cum mă simt?! am strigat plină de furie. Era să mor și nici măcar nu ți-a păsat de mine! Gândul tău stătea numai la cum să mă învingi și nu mă mir dacă tu erai singurul silf care s-ar fi bucurat la înmormântarea mea, în timp ce toţi ceilalţi ar fi plâns!

— Am vrut să vin! Îţi jur! Dar m-am gândit că nu vrei să mă vezi și, mai mult ca sigur Castiel nu m-ar fi lăsat să stau la mai puţin de câţiva metri de tine, așa că nu m-am mai obosit s-o fac!

     Săbiile noastre s-au încrucişat brutal şi feţele ni s-au apropiat una de alta.

— Și acum vrei să te cred? Spui numai minciuni! am strigat scrâşnind din dinţi.

     A opus rezistenţă şi m-a împis câţiva paşi mai în spate.

— Crezi ce vrei, dar să ştii că e una din puținele ocazii când am spus adevărul şi am fost sincer cu tine! mi-a spus în timp ce eu m-am apropiat din nou de el.

— Poate nu te cred pentru că mereu m-ai mințit! am spus, moment în care am încercat un nou atac. Caldelan, știu că vrei să câștigi să le demonstrezi părinților că mă poți învinge, dar crede-mă nu trebuie să mă ucizi pentru asta! Ești foarte puternic și am mare încredere în tine!

— Atunci lasă-mă să câștig! a urlat.

— Nu pot, am încercat să rămân calmă. M-am antrenat prea mult pentru ziua asta și chiar dacă inima ar vrea, mintea nu mă lasă să mă dau bătută și nu mă va lăsa niciodată!

     L-am văzut tulburat, dar nu am atacat profitând de neatenția lui, așa cum a făcut el la ultimul nostru antrenament. Nu ar fi fost corect și ar fi crezut că i-am vorbit doar pentru a-l sensibiliza. Nu voiam să creadă asta, nu voiam pentru că nu era adevărat!

     L-am aşteptat să se redreseze şi i-am dat ocazia să mă atace. Ne-am oprit şi ne-am privit atent în ochi. Amândoi respiram cu greu. Am obosit. S-a mobilizat, şi-a încleştat ambele mâini pe sabie și m-a atacat parcă cu și mai multă forță decât până atunci. Am ripostat şi i-am respins atacul. Săbiile noastre s-au încrucișat din nou în dreptul fețelor. Amândoi am opus rezistență şi nu aveam de gând să renunţăm. O mică ezitare şi totul era pierdut: titlul, onoarea, respectul, totul!