Azgad

Capitolul 2

     Era dimineața devreme. Ştiam asta pentru că îl puteam auzi pe fratele meu cum sforăie, din hol, iar după mireasma ce îmi încânta simţurile, mi-am dat seama că mama a pregătit faimoasele sale brioşe cu zmeură sălbatică.

     Am păşit desculţă pe podeaua rece şi am început imediat să aud frânturi din cântecul mamei. Vocea inconfundabilă a acestei fiinţe, care, chiar şi atunci când te certa nu putea suna prea tare, era plină de inocenţă şi învăluia casa într-o atmosferă de vis. Era acea voce caldă şi blândă care te-a alinat, dar te-a şi mustrat cu aceeaşi bunătate, era sunetul pe care îl puteai recunoaşte şi dintr-o mie încă din prima ta zi pe pământ.

     Am intrat şi am spus un somnoros ,,Bună dimineaţa, mama!", urmat de o îmbrăţişare caldă, ştiţi voi, din acelea pe care i le dai cuiva când îi eşti veşnic îndatorat pentru ce face pentru tine, dar orice cuvânt ai spune este de prisos.

     — Bună dimineaţa, draga mea! A spus cu un zâmbet larg pe faţă. Ai avut vreun vis noaptea trecută?

     — Hmm... am încercat eu să mă gândesc, dar tot ce îmi aminteam era doar camera mea întunecată şi câteva lumânări, care încercau să-i aducă un plus de lumină.

     — Nimic. Am răspuns în cele din urmă.

     M-am aşezat apoi pe scaunul meu din capătul mesei şi mi-am savurat în linişte delicioasele brioşe, care încă erau calde. Ahh, ce bine dacă mamele noastre ar fi la fel de binedispuse în fiecare dimineaţă! Cu siguranţă lumea ar fi un loc mai bun, plin de brioşe făcute cu cea mai sinceră şi curată dragoste care a existat vreodată, dragostea de mamă!

     — Fratele tău nu s-a trezit încă?

     — Nu, am răspuns în timp ce încercam să muşc din micul dejun.

     — Ştii, Caladwen, cred că ar trebui să stai puţin de vorbă cu el. Toată agitaţia asta cu probele l-au neliniştit şi nu îmi place să îl văd în starea asta. Poate ţie o să-ţi spună ce a păţit, până la urmă tu eşti cea mai în măsură să îl ajuţi în situaţia asta. A luat o scurtă pauză după care s-a întors spre mine şi a continuat. S-a întâmplat ceva ieri la antrenament, ceva ce niciunul din voi nu mi-a spus?

     Ceea ce am făcut eu după antrenament nu conta, pentru că nu avea de-a face cu el, dar nu ştiam absolut nimic despre ceea ce s-a întâmplat cu el după ce am terminat proba. M-am îndepărtat de mulţime, iar când l-am căutat cu privirea nu l-am văzut nicăieri. Toţi erau acolo, numai el lipsea.

     — Nu ştiu. am spus în timp ce mama s-a apropiat de mine.

     — Caladwen, dacă iar v-aţi certat din cauza asta o să mă pui în situaţia de a vă interzice amândurora să participaţi la probe!

     — În niciun caz! Mamă, te rog! Nu poţi face asta! Eu şi Caldelan suntem descendenţii silfidei de pământ. Suntem copiii tăi, mamă! Toţi se aşteaptă să participăm, toţi se aşteaptă ca unul dintre noi să câştige!

     După ce i-am spus aceste lucruri, a început să mă privească cu ochi blânzi şi înlăcrimaţi. Nu era supărată, ci doar îngrijorată.

     — Ştiu cât de mult înseamnă aceste probe pentru tine şi că tu şi fratele tău sunteţi descendenţii Elementului pământ, dar crede-mă când îţi spun că îl cunosc pe rege încă de când eram silfide şi nu creaserăm Galadornul. Ştiu că se gândeşte la probe periculoase pe care numai un adevărat silf care este capabil să câştige titlul de Element le-ar putea trece, iar mie îmi este foarte frică să nu vi se întâmple ceva rău. S-a oprit pentru o clipă şi o lacrimă i-a coborât pe obraz. Caladwen... unii silfi o să moară şi nu o să se mai întoarcă niciodată acasă!