Dincolo de realitate

Vestea

     Ora 10:17. Eram în "camera mea" din spital, așteptând vești de la domnul doctor în legătură cu transplantul de rinichi. -Abia aștept s-o slavez pe Hannah- doar la asta mă gândeam. Vine doctorul, e cam, grăbit?
-Salut, Zack!
-Bună ziua, dom'le doctor! Ce faceți?
-Bine, tu? Cum mai ești?
-Sunt bine, mersi! ... Ăm ...
-Ce e, Zack?
-Transplantul?
-Oufff, am uitat! Scuze, a intervenit ceva grav și ...
-Da, înțeleg.
-Dar nu-ți fă griji, am pus pe altcineva s-o facă.
-Ahh, ce bine, spuneam ușurat.
-Ah, și Zack ...
-Da?
-Off, am uitat ... Ce eraa? ... Ah, dacă vrei poți pleca.
-Ah, ce bine °iar°.
-Bine, am plecat. Vorbim, Zack.
-Bine!
        - Îl sun pe Marc- Aveam o voce tremurândă. Îl speriasem, cred.
-Alo, Marc?
-Da, frate? Ce este?
-Ce faci? E-Ești ocupat?
-Nu, de ce? Ai pățit ceva?   *începusem să plâng*
-Aa, nu, doar că aș vrea să vii până la spital să mă iei..
-Ești bine?! Doctorii știu?
-Da ...
-Frate, ce ai? Mă sperii.
-Nimic ... Îff, vorbim acas'.
-Deci s-a întâmplat ceva, spunea Marc supărat.
        Sosisem acasă. Îi strigasem pe părinții mei. Toți veniseră în grabă în sufragerie. Mă luaseră strâns în brațe. Eu încă plângeam. Ai mei se speriaseră. Dintr-o dată Marc a început să urle.
-ZACK! Ce tot ai? De ce ești acasă? Ce-ai pățit?
-Ouff... Stați jos.
         Începusem să le spun toate întâmplate. Rămăsaseră toți uimiți, plângeau.
-Zack ... Ești nebun?
-Tată, ai vrea ca Hannah să moară?
-Dar n-aș vrea ca tu să mori.
-Zack, e un risc prea mare.
-Știu, mamă. Dar... °îmi sunase telephonul, era domnul doctor°
-Alo?
-Alo, Zack, ești ocupat?
-Nu, de ce? Spuneți?
-Vino la spital, am aflat rezultatele compatibilității rinichilor tăi și ai Hannei.
-Vin imediat.
-Ce e, fiule? spunea tata îngrijorat.
-M-a sunat doctorul. Mă duc la spital.
-Venim cu tine, spunea tata.
-Ok...
        Ajusesem la spital. Tata, din păcate nu a putut veni cu noi, îl sunase colegi de-ai lui.
-Familie, eu trebuie să mă duc până acasă.Voi veni înapoi.
-Ok.
        Intraserăm în "fosta mea cameră". Acolo era si dl. Doctor.
-Zack.
-Vreau să știu mai repede rezultatele.
-Zack, îmi cer scuze, dar am vești rele și vești bune ...
-Da, spuneți.
-Vestea bună este că Hannah a început să se simtă cât de cât bine, iar asta ne face să credem că ea nu mai are nevoie de transplant.
-Este foarte bine, spuneau fericiți părinții mei.
-Totul e bine până acum, dar acum vine ce e mai greu : Hannah încă e într-o stare instabilă.
-Cum adică?
-.. Ea are nevoie cel mai mult de acel transplant. Zack, am verificat dacă rinichii voștrii sunt compatibili.
-Buun ...
-Și nu e tocmai ceea ce crezi...
-Adică ...
-Îmi cer scuze, Zack...
-Pentru ce?
-Rinichii voștrii nu sunt compatibili. Îmi cer scuze. *începusem să plâng. Eram nervos*
-Iar în cazul ăsta? spuneam nervos.
-Dar hei, de ce plângeți? Veștile încă nu-s gata.
-Ce? spuneam încurcat.
-Mai am o veste bună.
-CAREE??
-Am găsit donator. *spunea doctorul arătând către tatăl său*
-Domnule Josh? Ce faceți?
-Ceea ce trebuie, fiule! Ceea ce trebuie...
-Promit că o să am grijă de fiica dumneavoastră.
-*râdea plângând*
       Ora 17:04. Eram acasă, mă uitam împreună cu frații mei și Marc la televizor. *un meci de baschet*
-Fratee, ce păcat că s-a anulat meciul.
-Meciul!!! Am uitat!!
-Ce meci?
-Meciul ăla care a fost suspendat. E vineri!
-Aaaa, uitasem și eu.
      Am început să ne antrenăm în curtea din spate. Acolo aveam un coș de baschet unde ne antrenam mereu.
-Fratee, te sună cineva, striga Patrick.
-Viin.
      Răspunsesem la telefon.
-Alo, Zack la telefon, cu cine vorbesc?
-Zaack ....
-Hannah?!

     To be continued ...

          Sunteți curoși ce se va întâmpla în capitolul următor. Veți afla mâine.V-am pupat!❤