Just Friends 2

Capitolul 5

Voia să se comporte normal, să își arate indiferența, să râdă așa cum a făcut-o mereu chiar și în fața lui, voia să fie ea.
Dar cum putea fi ea însăși de față cu singurul băiat care i-a arătat cu adevărat ce înseamnă dragostea? Cum putea să îi ignore prezența celui care a învățat-o să iubească și să urască în același timp?
L-a urât cu adevărat fiindcă a lăsat-o atâta timp așa..în umbra nepăsării lui. L-a urât pentru felul în care s-a despărțit de ea, printr-un simplu mesaj ca și când tot ce s-a întamplat între ei nu ar fi contat. L-a urât fiindca el și-a clădit imediat o viață nouă, cărămidă cu cărămidă, îngropând-o într-o adevărată mocirlă pe cea cu ea. Îl ura fiindcă undeva în interiorul ei era sigură că încă mai simte ceva pentru el.
Pur și simplu nu putea să îl mai privească în ochi fără ca sute de flashback-uri să treacă prin fața ei ca un tren în mare viteză. Nu-l putea privii fără să își aducă aminte fiecare sărut de-al lor și de asemenea nu-l putea privii fără ca să mai tânjească după încă unul. Acel sărut de despărțire pe care nu l-a primit niciodată și care până și acum, după atâta timp îi face stomacul ghem doar ducându-se acolo cu gândul.
Era proastă, mereu a fost. Tot timpul ăsta în care involuntar s-a gândit la el verificându-i statusul de pe facebook sau ultimul act de pe whatsapp, în timp ce Liam era acolo, așteptând-o, iubind-o necondiționat așa cum Luke nu a fost niciodată în stare s-o facă.
Avea dreptate când zicea că el nu este făcut pentru o relație, trebuia să îl creadă și poate nu ar mai fi suferit atât. El era Campbell, și indiferent de ce s-ar spune, atunci când vine vorba de femei mereu a avut o problemă, iar ea știa asta și totuși nu i-a păsat.
L-a iubit mult, a suferit mult în tăcere și s-a simțit mizerabil știind că Liam încerca să iubească rămășițele ce mai rămăseseră din ea fiindcă un tot nu mai putea oferii.
Atât de multe îi treceau acum prin cap, atâtea stări puseseră stăpânire pe ea încât simțea că până și ea le pierde controlul.
Era conștientă că ceva o va lega mereu de Luke astfel încât până și simpla lor prietenie cu Nash și Kim reprezenta acum o problemă. Trebuiau să vorbească să se controleze, însă pur și simplu nu puteau. Nu acum. Nu în locul ăsta încărcat cu amintiri în care până și fiecare băutură din meniu reprezenta ceva, se lega de ceva.

O durea stomacul. Simțea că îi vine să vomite de fiecare dată când creierul îi servea pe tavă câte o altă amintire. Chloe James era absentă. Gândurile ei erau împrăștiate în cincizeci de mii de direcții iar în momentul de față doar mâna rece a lui Kim cuprinzând-o pe a ei, a mai putut să o aducă măcar puțin cu picioarele pe pământ.

-Te simți bine? Își întrebă roșcata prietena care aproape avea ochii înlăcrimați.

Nash și Luke au decis până la urmă să rămână la bar, lăsându-le pe fete singure la masă, transmițându-și în schimb cei doi logodnici din când în când câteva priviri pline de înțeles și îngrijorare.

-Îmi pare rău Kim, chiar îmi pare. Nu vreau să fiu eu factorul care vă strică vacanța de vară și mai apoi nunta doar din cauză că eu pur și simplu nu îl mai pot privii în ochi pe Luke. Mă simt groaznic și cred că încep să cred că mai bine aș fi rămas în Anglia lunile astea. Spune Chloe cu mâna tremurându-i pe pliculețul de zahăr pe care avea de gând să îl toarne în cafeaua sa.

-Chloe, nu ai de ce să îți ceri scuze. Dacă e cineva care a greșit aici, ăia suntem noi. Nu ne-am gândit niciodată că nu o să puteți trece peste relația aia și nu o să fiți ca înainte. Nu îi înțeleg izbucnirea lui Luke. Părea în regulă cu ideea că tu o să te întorci acasă...

-Da, probabil. Însă asta până să apară și Liam în aeroport. I-am văzut fața Kim..efectiv s-a schimbat total atunci când l-a văzut pe Liam. Și nu îl înțeleg, nu ar trebuii să mă condamne. Până la urmă el e ăla care a ajuns primul la altar cu alta, nu eu.

-Da, însă ideea e că voi erați despărțiți deja de ceva vreme. El nu mai știa nimic de tine, tu nimic de el..Pe când Liam, mereu a fost acolo. Poate tu nu l-ai observat că a stat mereu acolo așteptând, însă Luke a făcut-o și a fost devastat.

-Kim, e normal să îi dați doar lui dreptate. Până la urmă cu el ați rămas, eu sunt "Chloe cea care i-a părăsit pe toți" însă nu știți toată povestea..Nimeni nu o știe în întregime. Voi doar varianta lui fiindcă a mea înca nu a fost ascultată. Și mie mi-a fost greu și încă îmi e. Am ajuns singură printre străini, departe de voi, de ai mei..Nu cunoșteam pe nimeni, Kim, iar el s-a oferit să mă ajute. Cât timp am fost cu Luke nu a existat niciodată altcineva și poate și atunci când mă întâlneam cu Liam vorbeam tot despre el. Despre cum nu știam să fac să fie totul bine, fiindcă de la o distanță ca aia e cam greu să îți rezolvi probleme cu cineva, mai ales cu persoana iubită.

-Te înțeleg Chloe, chiar o fac. Sunt sigură că undeva în interiorul lui și el o face însă impactul tot trebuie să fi fost destul de puternic, și chiar a fost. Însă Chloe, sunt aproape trei luni de zile. Trebuie să schimbați ceva.

-Sunt conștientă de asta..Însă acum, nu mai pot ca tot eu să merg după el. De data asta Kim, să facă și el ceva. Spune ea cu vocea-i tremurândă în timp ce s-a ridicat în picioare, lăsând pe masă o bacnotă de cinci dolari.

-Unde vrei să pleci? O întreabă Kim, ridicându-se și ea în timp ce privirile lui Nash și Luke s-au îndreptat nedumerite direct spre ele.

-E prima mea zi acasă. Vreau să văd ce s-a mai schimbat prin orașul ăsta și totodată poate să îmi pun gândurile în ordine. Spune-le băieților că îmi pare rău, zice aruncând o privire fugitivă în direcția lor, însă chiar trebuie să plec. Locul ăstă efectiv mă sufocă.

Nu o putea forța să rămână și nici nu o putea obliga să facă ceva ce nu voia. Probabil că forțaseră puțin nota aducându-i fix în locul ăsta, însă nu s-au gândit niciodată că localul lor preferat avea să aducă o doză de stres și nervi în loc de acea atmosferă liniștitoare.
Se simțeau oarecum vinovați pentru lacrimile lui Chloe care erau gata să cadă, pentru micul atac de panică în care intrase cât și pentru vena aia lui Luke care continua să pulsese incontrolabil și care se făcea tot mai proeminentă secundă cu secundă.

-De ce nu încerci să îi dai o șansă? Știi și tu cât de mult te-a iubit și a suferit dupa tine..Spune Nash conducându-l pe Luke spre ieșirea din cafenea, în timp ce Kim era aproape să dea cu capul de ușa datorita mobilului ei din care nu își mai putea ridica privirea.
Iarăși avea o conversație intensă cu, proaspăt plecata prin oraș, Chloe.

-Nash, omule. Toată perioada asta eu sunt cel care a stat cu voi. Pe mine m-ați văzut cum am fost? Mie cine mi-a dat o șansă? Eu ca ce chestie să îi dau ei? Să mă pună domnișor de onoare la nunta ei cu tipu' ăla?? Nu prea cred. Murmură Campbell nervos, îndreptându-se țintă înspre mașină.

-Nu se va căsătorii cu el, fac pariu pe ce vrei tu.

-Serios..Spuneți asta cuiva care e dispus să creadă. Gașcă, serios acum. Nu mai am 5 ani. Nu încercați să îmi vindeți gogoși și să îmi spuneți povești de adormit copii fiindcă sunt și eu destul de copt la minte ca să văd realitatea exact așa cum e și să judec după fapte tot ce se întâmplă, nu după vorbe frumoase.

-Luke! Exclamă Kim prinzându-l de umăr, ajungând până și ea într-un punct de disperare.

-Ce este Kim?

-Am văzut-o. O cunosc. Nu se va căsătorii cu el fiindcă sunt sigură că oricât ar nega încă mai simte ceva pentru tine. Doar te rog, încearcă de data asta ca tu să fi cel înțelegător. Lasă de la tine și încearcă sa vorbești cu ea. Îți promit că nu o să îți pară rău. Doar te rog Luke, fă asta.

-Nu promit nimic Kim, însă o să mă gândesc. Zice bătând praful cu piciorul, ca mai apoi să se îndepărteze ușor dar sigur de cei doi amorezați, pe jos, în direcția total opusă de cea pe care o luase Chloe.

Avea timp de gândire, de cugetare. În capul lui era un fiasco total astfel încât nici el nu mai știa ce simte și ce nu.
De-a lungul timpului umblase cu multe fete însă nici una nu îl nedumerise atâta. Chloe era o dilemă. Era dilema lui pe care nici în ziua de azi, după atâția amar de ani nu a fost în stare să o deslușească.

---------------------------------------------------