Sala de nunți Baverly Dominique situată la periferia orașului, era efectiv imensă. Puteau să încapă cu ușurință sute de invitați fără să se ciocnească unul de celălalt. Candelabre cu pietre semiprețioase în valoare de mii de dolari erau atârnate de tavanul înfășurat în cearșafuri de mătase de culoare lila, iar mesele amenajate frumos cu tot felul de ornamente care mai de care mai cochete și mai costisitoare îi furaseră cu totul privirea lui Kim care se simțea deja ca în paradis. Nash pe de altă parte era puțin mai rezervat în ceea ce privea toate nebuniile astea.
O voia pe Kim ca să facă parte din viața lui pentru totdeauna. Nu avea nevoie de un candelabru de sute de mii de dolari sau de un tort învelit în cea mai scumpă glazură de ciocolată ca să se căsătorească cu ea. Era de ajuns să fie și numai ei doi în fața stării civile. Nu își dorea nimic mai mult.
-Și cam la ce preț s-ar ajunge cu toate astea? Întrebă el frecându-și barba în timp ce organizatoarea de nunți pe care o aranjaseră i-a aruncat o privire destul de arogantă după părerea lui.
-Nu cred că prețul ar trebuii să însemne ceva. Este nunta voastră, trebuie să faceți ca acea seară să fie cea mai magică din întreaga voastră viață. Îi dă așa numita Jeanine replica, dându-se pe lângă Kim ca o viperă necruțătoare.
Femeia asta categoric ar fi fost de orice în stare ca să scoată un profit cât mai mare de pe urma cliențiilor ei.
-Doamnă dragă, o seară magică a fost și când m-a adus mama pe lume și totuși nu cred că a făcut-o în cel mai luxos spital din țară. Deci nu cred că locul are o importanță așa de mare precum o are...
-Locul unde se va desfășura evenimentul oferă impactul. De loc depinde toată buna dispoziție a invitațiilor. Domnule Grier, mă ocup cu așa ceva de peste douăzeci de ani. Credeți-mă că nu vorbesc chiar prostii. Îl întrerupe Jeanine, aranjându-și mai bine costumul de mătase pe care aceasta îl purta.
Îl enervase. Nash Grier mai avea puțin până să explodeze întocmai ca un vulcan, iar Kim observase asta.
Se simțea puțin prinsă la înghesuială între propriile dorințe puerile și zgârcenia logodnicului ei, însă încerca din răsputeri să se confrunte și cu asta.
Mereu își dorise o nuntă ca în povești, iar faptul că Jeanine putea să îi ofere toate astea atâta timp cât Nash binedispunea să își spargă pușculița, o făcea să se simtă cu adevărat bine și totodată o făcea să viseze continuu la acel moment magic.
Atunci când îl cunoscuse pe Nash nu își putea imagina nici că va fi în stare să poarte o simplă conversație cu el fără să iasă ceva scântei, iar acum gândul că în câteva luni va pășii de mână cu el la altar, o amețea cu totul. Îl iubea, chiar o făcea, și era de asemenea convinsă că toate sentimentele ei pentru el se întorceau înzecit. Erau fericiți, aveau totul -cu sau fără candelabrul cu sute de mici cristale- însă tot o frământa atât pe ea cât și pe el situația actuală a prietenilor lor.
Îi chemase pe amândoi să vină să vadă sala cu ei și bineînțeles că ambii refuzaseră.
De abia după un șir lung de insistențe și rugăminți fierbinți, Nash mai reușise să îl înduplece puțin pe Luke și să îl convingă să vină cu ei chiar dacă șatenul nu se prea arăta încântat de asta. La urma urmei era vorba de o nuntă. Acceptase să fie domnișor de onoare și să îi ajute cu pregătirile, însă alegerea sălii era pentru el la fel de plictisitoare ca jucatul de table cu bunica.
Oricum, nu putea să se laude că i-a ajutat prea mult în luarea unei decizii. Până acum vizitaseră toți trei vreo patru săli și niciuna nu a fost pe placul lui Kim, până la aceasta. Și după cum bine se știe, mireasa taie și spânzură, așa că băieții puteau spune doar că și-au luat rolul de escortă în toată nebunia asta. Însă nu îi deranja. Nash era destul de bucuros că poate vorbii în liniște cu Luke fără să pară prea dubios și sufocant, chiar dacă tot nu se putea abține nici de la comentariile răutăcioase pe care le căra după el fiind gata să i le ofere logodnicei lui atunci când gusturile ei deveneau prea exagerate .
CITEȘTI
Just Friends 2
Teen Fiction"-Spune-mi te rog că o să vi să mă vezi, spune-mi că distanța nu o să conteze și lucrurile între noi doi nu o să se schimbe. Îi zice ea,având încă lacrimi în ochi. Mâinile îi tremurau,la fel și buzele atunci când încerca din greu să își ia rămas bun...