Este ora zece noaptea. Blondina termină de citit "2000 de lege sub mari" de Jules Verne. Toată ziua a citit aproape o sută de cărți, chiar dacă a mai făcut o pauză de câteva minute. Ea nu a mai simțit așa de bine după moartea tatălui ei. Pune cartea la locul și se uită la geam. Vede steaua de care acesta o arătase înainte de accident. ,,Când ai să pierzi orice speranță, roagă-te la acesta sa iți dea putere!" răsuna vocea acestuia în mintea fetei.
Aceasta deschide geamul și începe să se așeze în genunchi cu mâinile împreunate și începe să roage:
- Oh, Stea! Dă-mi puterea de care am nevoie ca să fac față la ceea ce va urma!
Trecu un minut, niciun răspuns. Aceasta se ridică și închide fereastra și se îndreaptă spre fotoliul din apropiere. Se întinde ca o pisică închizând ochii și adormi.
- Lea! strigă cineva în șoaptă.
Ea își deschide ochii mirată și se ridică în picioare. Peisajul care îl vede acum este de un alb imaculat, înconjurat de niște copaci negrii, dând forma unei zile obișnuite de iarnă. Costumația fetei era de asemenea schimbată, într-o rochie lungă, neagră si tot fără mâneci. Vântul ii flutura părul auriu, iar în dedesubtul ei, rochia se ridică în sus. Lea se înroșește și încearcă să își acopere picioarele roșiatice care dă o oarecare o notă de senzualitate.
- Se pare că îngerul are niște piciorușe de zână! se auzi o voce întunecată.
- Cine ești tu?
- Nici măcar nu mai știi cine sunt eu! spune el cu un zâmbet sarcastic, ieșind din ceață.
- Quaser?
- Printul Quaser!
- Ce faci aici? întrebă ea.
- Mă plimbam și eu!
- Un ciudat care se plimbă ca un nebun!
- Sunt jumătate om, jumătate demon! spune Quaser. Nu mă comport ca un nebun.
- Adică ești semidemon?
- La ce te aștepți, la prințul din povești ? spune prințul mânios și se îndepărtă.
- Dar unde pleci acuma?
- Să îmi continui plimbarea! spune acesta iritat.
- Nici măcar nu știu nimic despre tine!
- N-ai de ce să știi de la mine!
Lea începe să alerge după el, atingând brațul musculos. El își indreptă ochii de vultur asupra ei.
- Vrei te rog să nu mă mai ignori! se înfurie Lea.
- Dă-mu drumul sau am să te ucid! strigă Quaser la ea.
- Nu te las până cand ai să imi spui! spune Lea furioasă.
- Tu? se miră acesta. Chiar vrei să faci asta?
- Da! spune fata retrăgându-se. Acum îmi vei spune sau nu?
- Îţi voi spune doar cu o singură condiție! spune Quaser sever. Nu vei ieşi din biblioteca aceasta, doar dacă trebuie să îţi cumperi cele necesare! Daca nu respecți această condiție, o să ai probleme cu mine.
Lea se enervă la aceste cuvinte, ar fi vrut să îi spună ceva, dar din cauza conditiei care îi zguduie mintea, acceptă până la urmă cu tristeţe.
- Accept! spune fata lăsând capul în jos.
- Prea bine! spune acesta. El atinge braţul delicat al blondinei şi o împinge ca un semn de apropiere.
Îşi apropie gura de urechea ei şi începe să spună toată povestea lui. Vocea fiind întunecată, dar foarte atrăgătoare, Lea încearcă să nu se înroseaşcă şi să se concentreze la vorba lui.
Este ora nouă dimineaţa, aceasta încă mai dormea şi în aceelaşi timp, zâmbea. Nu mai dura mult până când începe să sune telefonul. Ea îşi deschide ochii, ia telefonul şi începe să răspundă pe un ton somnoros:
- Alo?
- Bună dimineaţa Leana! spune Paul. Cumva te-am trezit?
- Bună dimineaţa Domnule Beautmont! spune fata. S-a întâmplat ceva?
- În primul rând, vreau să îmi cer scuze dacă te-am trezit! spune acesta. În al doilea rând, peste două ore vine Joshua!
- Aha! spune fata.
- Este o problemă? se miră el.
- Nimic! spune aceasta
- Te las să te mai odihnești! spune Paul şi închide conversaţia.
Lea se ridică de pe fotoliu pentru o secundă, dupa se aşează din nou, îngândurată.
- Quaser trebuie să recapete tronul! spune aceasta. Eu nu știu cim să-l ajut.
Lea începe să se gândească şi dintr-o dată în mintea ei îi se aprinde un bec. "Știu cum să-l ajut!" spune blondina în gând şi luă de pe masă un caiet şi un pix. Aceasta îl deschide, dar nu înainte de a-şi pune căştile pe urechi ca să asculte muzica . Ea începe să scrie titlul:
Cavalerul Negru
Lea Gauthier
Blondina începe să scrie o nouă carte.
CITEȘTI
Cavalerul Negru
FantasyFantezie/Romantic Prințul demon Quaser din regatul Valhania,un conducător dur, a cărei frumusețe fizică nu il poate întrece oricărui. Dar ajunge spirit în urma unei magii vodoo și este trimis în lumea oameniilor . Leana "Lea" Gauthier, o scriitoare...
