Cavalerul Negru

Capitolul 13: În casa lui Robert

                                                  

- Îţi mulţumim pentru ospitalitate, tinere domn! spune stăpânul bând din ceai

- N-ai de ce sa îţi faci griji! spune Robert zâmbind luând o bucată din gustarea sa în gură.

- Ce casă mică!

- Nu este chiar o casă, este un apartament!

- Ce este exact un apartament?

- Este o încăpere, care este folosită ca locuință! Apartamentul în care locuiesc are trei camere. Una în care stăm noi, alta a mea, iar cea de-a treia este pentru prieteni care vin aici! Chiar dacă nu este foarte mare, ea este caldă şi primitoare.

- Îmi place optimismul tău, Robert!

- Sunt întotdeauna optimist!

- S-a întâmplat ceva? se miră stăpânul.

- E chiar drăguţă ucenica ta! spune brunetul, îndreptându-şi capul către stăpân.

- Știu!

- La început am crezut că sunteți fraţi sau iubiți!

- Nu este adevărat!

Pe când brunetul continuă să râdă pe seama stăpânului, eu ies din baie. N-a mai simțit o aşa relaxare pură, de când am intrat în lumea oameniilor. Apa îmi picura peste trup ca o atingere delicată. Mă îndrept spre oglindă şi mă uit la chipul meu umed. Închid ochii şi incep să îmgân, sprijinindu-mă de chiuvetă. Când să încep să cânt, aud o scârţâitură de la uşă, dar în conştiinţa mea este în deplină visare, continuând cântecul. Aceasta nu dură mult pentru ca un vânt răcoros începe să mă înțepe pe la spate deschizând ochii imediat. Îmi întorc capul şi îl văd pe Robert, ţinând la mâna dreaptă, un prosop roz

- Scuze că te deranjez! spune el înrosindu-se Nu este bine să stai foarte mult acolo, ai să te sufoci!

- Îmi place apa voastră! spun eu cu un zambet. De unde provine aceasta?

- Provine din gheaţă!

- În Arcadia, apa vine din mare! explic eu, punând prosopul în jurul taliei.

- Am să te conduc în camera oaspeţiilor! spune el punând mana pe umărul meu stâng, conducându-mă până în aceea cameră.

- Cum arată exact încăperea aceasta?

- Este luminos şi curat! răspunde Robert vesel. O să-ţi placă!

El deschide uşa albă şi mă lasă să intru. Pereţii sunt vopsiţi de un alb imaculat. Parchetul de lemn este acoperit de un mic covor roșu. Patul este mare cu două perne albe şi o pătura bleu-ciel. În partea stângă a patului este un mic sertar cu o lampă de culoare galbenă. În faţa ferestrei este o masă cu un scaun rotitor. În aceea masă conține un aparat de metal, în formă de pătrat cu un trup metalic de şoarece, agățat de nişte fire. În centrul patului este o mică bibliotecă cu cărţi în ordine alfabetică. În colţul camerei este amplasată o măsuţă pe care stă tot un aparat de metal, dar în formă de dreptunghi. Avea dreptate Robert, aceasta încăpere este chiar curată şi luminoasă. Întotdeauna am considerat camera mea drept o oază de liniște şi de bucurii, căci am petrecut, în scurgerea anilor clipele dragi sufletului meu.

- Îţi place? mă întreabă Robert stând cu mâinile încrucișate în faţa uşii.

- Nu am cuvinte! spun eu, întorcându-mi capul la el.