Pasiuni Ascunse[NEEDITATA]

III

De o oră sunt cu ochii pe ceas și parcă timpul stă în loc, doar ca să-mi facă mie în ciudă. Oricâte grimase i-aș arăta, se preface că nici nu mă vede, nesimțitul! Tocmai când mă trântesc de spătarul scaunului de birou, ușa se deschide, făcându-și apariția clientul mult așteptat. În sfârșit, voi stoarce de bani un bogătaș. Încerc să par indiferentă, deși înauntrul meu sunt la fel de entuziasmată ca o pensionară când câștigă la jocul de Bingo.

Apropiindu-se de biroul meu, îmi înmânează o ciocolată, având o privire de cuceritor. Pff, ce prostie, doar fostul iubit făcea gesturi de carton ca ăsta. Schițez un zâmbet forțat și o arunc subtil la coșul de lângă scaun. Îl poftesc să se așeze, în timp ce imi pregătesc o foaie liberă de carnet.

- Domnul Dylan Reeds, nu-i așa?

- Da, unicul.

- Vârsta? întreb, cu ochii pe rândul ce urmează să-l ocup cu aceste informații.

- Cât îmi dați?

Oficial asta e cea mai stupidă formă de a face conversație. Îmi mijesc ochii mustrător, iar cum arogantul nu răspune, continui:

- Doua palme, ajunge?

- Depinde unde, rânjește el.

Ridică o sprânceană sfidător. Mă foiesc pe scaun, înțelegând ideea. Nu mai am cum să i-o întorc. Îmi dau ochii peste cap, arătându-i cât de imatur mi se pare.

- Doamne, dă-mi răbdare!

- Roagă-te și îți voi da.

Pufăi enervată și îmi dau seama că n-am cu cine discuta.

- Domnule, nu suntem la grădiniță! Răspundeți cât mai repede la întrebări și eu voi putea completa fișa, ca să nu ne mai chinuim unul pe altul.

- Bine, dar ce-i cu atâtea întrebări?! Vreți să aflați și cât de mult frecventez toaleta?

- Desigur, dacă cumva, din cauza problemelor la mansardă dispăreți subit.

- Nici măcar nu vă imaginați unde aș vrea să dispar!

Scârbită, hotărăsc să amân discuția. Poate la sedința următoare, manierele vor fi și ele prezente. Înțelegând ce vreau să fac, clientul pornește pe ușă și eu mai-mai îi sar în spate, din cauză că nu a plătit. Mă uit indignată și în același timp nervoasă la omul din fața mea. Nici măcar nu se întoarce spre mine și spune, închizând ușa:

- Banii sunt prinși de pachetul de ciocolată.
Ei, Drăcie!
***
- Inadmisibil!

Vocea mea războinică o face pe săraca Katrina să scape telefonul din mână.

- S-a întamplat ceva, Aubrey?

E prietena mea cea mai bună, dar uneori pare că e picată din cer. Am lăsat-o stăpâna aici și nici măcar nu știe despre ce e vorba. Sunt în stare să o dezechilibrez, când, cu nervii întinși la maxim, o apuc de umeri și spun:

- Un Lamborghini m-a blocat! Tocmai azi, de ce tocmai mie?! Katrina, într-o oră am întâlnirea cu Cameron!

Spun totul în fugă și mă așez pe un scaun din sala de așteptare, rămânând fără aer.

- Mare brânză! Cheamă un amărât de taxi, pufnește ea.

- Bravo, geniule! Un amărât de taxi se va mișca ca un melc, ca să-i plătesc eu mai mult.

Nici nu o mai las să reacționeze, căci zbor până la mașina mea, când văd un bărbat, cel mai probabil șoferul nesuferit ce nu m-a lăsat să ies din parcare. Brunet, mișcările tacticoase, stil, haine de firmă...nu, nu pot să cred că e el!

^^^^^^
Aș vrea să vă întreb ceva: câți dintre voi au această carte la bibliotecă?