Pasiuni Ascunse[NEEDITATA]

IV

Sprijinit de mașina roșie, Dylan mă privește amuzat. Lui i se pare foarte comic cum o roșcată cu cel puțin 20 de centimetrii sub el se zbate ca un chihuahua furios. Aș încerca să-i șterg rânjetul ăla scârbos de pe față cu o palmă, dar ar râde mult mai mult pe seama unei biete minione, eșuând.

- Bine, gata cu jocul. Unde mergi, Dovlecel?

- Du-te dracu! spun, aproape lovind frumosul Lamborghini.

Răspunsul meu i se pare atât de hilar, încat, la început mă privește cu un ochi, apoi râde copios, ceea ce mă face să clocotesc de nervi. Sunt sigura acum că sunt mai roșie la față decât mașina lui.

- Desigur, mă duc, doar dacă îmi deschizi tu poarta.

Trăgându-l brutal de braț, atât cât să mă ia în serios măcar câteva clipe, îi țip în față:

- Ascultă, netrebnicule! Trebuie să plec urgent de aici, dar cazanul tău îmi ocupă calea de ieșire!

- Cu asta vrei să pleci? spune, uitându-se chiorâs la Volkswagenul meu Bora.

- Nu, deșteptule! Cu telegondola! îmi dau eu ochii peste cap.
- Și ai de gând să aștepți o inundație ca s-o folosești? nă ironizează el.

Ținându-mi mâinile în șold, ca un copil ce nu și-a primit jucăria, Dylan are ocazia să mă ia în spate, exact ca pe un sac de cartofi și să mă arunce în scaunul pasagerului din mașina sa. Degeaba încerc să evadez, deoarece zgomotul produs de mașină arată ca a închis portiera.

După ce s-a așezat și el la volan, gâfâind, îmi spune:

- Cântărești o tonă!

- Vai, mersi! La fel...

- De unde știi? M-ai ținut în brațe sau peste tine?! Eu aș accepta ideea, îmi pune el capac, pentru a nu știu câta oară.

- Dobitocule, ce ai de gând să faci? țip eu în final. Pur și simplu mă vei sechestra aici, ca pe ultima femeie?!

- Zi-mi adresa ta și te voi duce acolo.

- Vezi să nu! Cine știe ce gânduri ascunse ai?! scuip eu.

Liniștea învăluie mașina. Fiecare își găsește ceva de făcut, mai precis, eu mă uit pe geam și el mă scanează cu ochii ăia fermecători, dar orgoliul nu mă lasă să îi pot admira destul.

- Strada Warren...numarul 3, șoptesc la un moment dat.

Atât a fost de ajuns. Demarăm în trombă și pornim spre apartamentul meu. Chiar dacă de obicei nu mă plâng și îmi place adrenalina, viteza cu care merge bolidul ăsta e criminală! Cred că săraca centură de siguranță e pusă de decor, căci eu nu mă simt în siguranță.

***
Încerc să mă schimb pentru întâlnire, dar se pare că un anumit om s-a lipit de pragul ușii, ca un scai, și așteaptă oricând să dea buzna în camera mea, la momentul nepotrivit. Mai am 20 de minute și nici nu m-am îmbrăcat. Asta e cruzime...îmi voi rata viața din cauză că un pacient, care are nevoie de un psihiatru, nu de psiholog, nu mă lasă în pace.

^^^^^
Întrebare: Ați dori capitole mai lungi? Între 700 și 1000 de cuvinte?
^^^^^
Bună ziua!
Aș vrea să menționez ca strada aceea nu există în realitate și porecla "Dovlecel" îi este atribuită lui Aubrey din cauza culorii părului.
Mulțumesc și ne vedem data viitoare!