Pasiuni Ascunse[NEEDITATA]

V

Era atât de aproape de mine. O usă ne despărțea. Comportamentul ei îmi dă de gândit, chiar nu pot să cred că numele Dylan Reeds și ciocolata nu îi spun nimic. Poate Dovlecel nu m-a iubit niciodată și n-am fost un detaliu important în viața ei. Gândul acesta mă naucește cu fiecare replică acidă, cu fiecare refuz din partea ei și totuși...n-am de gând să ies așa ușor din viața ei.

- Vei sta toată viața aici? În numele lui Dumnezeu, ne cunoaștem de 2 zile! țipă revoltată roșcata mea.

2 zile și încă 4 ani, completează mintea mea.

- Aubrey, ieși afară! Vreau să te văd, atât, și voi pleca.

- Sigur? spune cu voce stinsă.

- Sigur...îi răspund, cât de blând pot.

De după ușă apar doi ochi verzi, înecați de picături sărate de apă. Dându-și seama că am surprins-o în asemenea ipostază, cu viteza unei pume, își șterge lacrimile cu podul palmei. Împingându-mă ușor cu ușa, șoptește:

- Pa, Dylan!

Atât a fost de ajuns ca să mă pună pe gânduri. Pentru o secundă am văzut regret în privirea ei, dar a trecut atât de repede, încât nu sunt sigur dacă mi-am imaginat sau nu. Și lacrimile acelea...pentru ce? Am fost prea dur cu ea, s-a speriat?!
***

Am lăsat mașina, în favoarea mersului pe jos. Am decis că îmi pot pune ideile în ordine mai ușor, ca un simplu trecător. N-am mai făcut asta de când eram mic. Pentru a se scuza că nu petrece timp cu mine, tatăl meu îmi dăruia tot felul de cadouri scumpe, iar Lamborghini-ul a fost unul dintre ele.

Lăsându-mi trecutul și copilăria nefericită la o parte, am început să mă axez mai mult pe prezent și pe viitor. Manierele mele în preajma ei mă sperie și pe mine. Eu nu sunt un arogant care se crede buricul pământului și totuși mi-ar plăcea să o domin pe ea, universul meu. Impulsul ăsta m-a făcut să stau pe capul ei, încât probabil am extenuat-o.

***

Temperaturile serii m-au obligat să mă refuciez în prima cafenea pe care am văzut-o. Trebuie să recunosc, deși nu seamănă deloc cu acoolul, o cafea fierbinte ar fi perfectă pe vremea asta. O chelneriță mă întâmpină imediat, purtând un zâmbet cât China, dar chiar și un orb îi putea citi falsitatea cu care l-a "lipit" de față. Nefiind un împătimit al aromelor exotice, am ales doar un ceai de mentă, care cu siguranță își va face treaba.

Imediat cum comanda mea a fost adusă, liniștea mea s-a sfârșit, ca printr-un făcut. Cu fiecare înghițitură, femeia de lângă mine, care habar n-am când a venit aici ori suspina, ori își sufla nasul zgomotos. Nu știu ce vârstă avea, deși părea tânără după forma corpului, sau dacă o făcea imtenționat, stând cu spatele la mine. Purta o ținută lejeră, modestă și destul de ieftină, adică un hanorac bej și niște pantaloni sport de culoarea macului.

Chiar nu am mai putut rezista. Mi-am scos un pachet de șervețele uscate din jacheta și i l-am întins, spunând:

- Domnișoară, vă pot ajuta cu ceva?