Flirtând cu partea întunecată // Sebastian Morgenstern //

capitolul 1

Dorința nemăsurată de putere i-a făcut și pe îngeri să se prăbușească.

~⚜~

     Soarele se revărsase asupra orașului Alicante scăldându-l în raze aurii, făcând apariția oricărei făpturi demonice aproape imposibilă. În spatele unei perdele de mătase de culoarea sângelui, doi ochi curioși priveau pe fereastră siluete întunecate ce se îndepărtau. Părinții mei, gândi fata, și lăsă perdeaua să cadă în dreptul geamului. Iar vor fi plecați toată ziua.

     Oftă scurt, și se întoarse în pat. În ultimele zile avuseseră loc o mulțime de întruniri ale vânătorilor la Citadelă, întruniri la care ea nu putea participa, căci erau doar pentru adulți și, spre ghinionul ei, mai avea doi ani până să împlinească vârsta potrivită. Întoarcerea fiului lui Valentine provocase valuri în Alicante. Numele lui era pe buzele tuturor, vânătorii de umbre se temeau de el la fel cum s-au temut și de Valentine în trecut, tot orașul era în alertă. Încă încercau să afle cum reușise să spargă protecțiile, deși părea o misiune sortită eșecului. Întâlnirile durau ore întregi, probabil făceau planuri cum să îl prindă, gândise ea, dar de ce era nevoie să îl prindă? Nu putea știi. Atât timp cât nimeni nu îi spunea nimic era greu pentru ea să înțeleagă, chiar dacă încerca.

     Câteva ore mai târziu se trezi buimacă din somn, auzind bubuituri de la parter. Zgomotul venea de la intrare, de parcă cineva lovea cu pumnii în ușă în încercarea de a o deschide. Coborî amețită din pat, și își strânse grăbită părul într-o coadă. Deschizând fereastra, în cameră năvăli o pală de aer îngheţat care-o pătrunse prin pijama ca un pumnal. Se înfioră şi se aplecă peste pervaz. Cineva stătea cu adevărat în dreptul ușii, lovind puternic în ea, într-un ritm alert.

     Cine ești? ar fi întrebat, dar ar fi fost o mișcare prostească. Din poziția în care stătea ea, tot ce putea vedea era o claie de păr blond, prea blond și un corp zvelt, înalt, îmbrăcat în uniformă de vânător. În realitate, putea fi oricine.

     Continuă să privească până ce îl văzu prăbușindu-se în fața ușii, apoi picioarele îi porniră singure într-acolo. Se împletici pe scări dar reușise în final să le coboare fără să cadă, apoi smulse cheile din cuier și se repezi să deschidă. Cu mâinile tremurânde, abia putu să descuie ușa, iar imediat ce o făcu își dădu drumul în genunchi lângă trupul fără vlagă al băiatului. Descoperi că părul lui nu era nicidecum blond, așa cum văzuse ea de sus. Părul lui era argintiu, lucind în lumina soarelui, acum răvășit în urma căzăturii. Pe Înger! exclamă, uimită să descopere o rană deschisă prin tricoul sfâșiat. Sângele se închegase pe marginile tricoului negru, făcându-l să devină scorțos iar lichidul vâscos se prelingea în continuare prin deschizătura lui, picurând pe verandă. Îi privi chipul. Băiatul era palid, iar orice urmă de viață parcă dispăruse din făptura lui —totuși, îi putu auzi inima bătând cu putere în momentul în care mâinile ei își croiră drum spre fața lui. Îi ridică capul, așezându-l cu grijă pe picioarele ei și îi mângâie scurt părul. Preț de câteva secunde, ochii lui o fixară.

     Reuși cumva să îl ridice de acolo și îl duse în casă. După ce îl întinse, fugi în bucătărie să ia trusa de prim ajutor. Răscoli toate sertarele în căutarea ei, iar când o găsi se întoarse la fel de repede, lăsând totul așa cum era —vraiște. O, bine, gândi ea, văzând canapeaua mânjită de sânge. Acum trebuie să mă ocup și de asta. 

     Scoțând câteva bandaje și tăindu-le în fâșii, îngenunche lângă canapea. Observă în treacăt expresia chinuită a băiatului, în timp ce lipea o bucată de tifon de abdomenul lui, începând să șteargă sângele. Când se apropie de rană, corpul lui zvâcni, fața contorsionată de durere i se întoarse în sus, spre tavan, iar fata suflă puțin aer deasupra locului. Parcă a fost înjunghiat, murmură în sinea ei, ochii cercetând atent carnea sfâșiată. I se făcea rău doar când se gândea cât de tare ar fi putut să doară.