Flirtând cu partea întunecată // Sebastian Morgenstern //

capitolul 4

Caracterizează oamenii în funcție de acțiunile lor și nu vei fi niciodată păcălit de vorbele lor.

~⚜~

     — Tot nu mi-ai spus, răsună vocea lui Kat, după câteva minute în care Sebastian îi analiză noua cameră —ce cauți aici de fapt?

     — Nu e evident? Și se întoarse cu totul spre ea, mutându-și privirea atunci când ochii cenușii ai fetei îi întâlniră pe ai lui. Te-am urmărit.

     — Sigur, pufni Kat, lăsându-se printre pernuțele de pe saltea. Ai plecat din Idris cu două zile înaintea mea. Cum de ai știut unde să mă găsești?

     Sebastian râse, un râs lung și plictisit care îi provocă lui Kat fiori pe toată pielea.

     — Tu încă nu ai înțeles că eu știu totul, îi zise. Sau, cel puțin, tot ce vreau să știu.

     — Cum? întrebă ea, contrariată. Cum poți afla totul?

     El o privi, iar Kat se pierdu pentru câteva clipe în ochii lui, ca niște găuri negre pregătite să o absoarbă pentru veșnicie.

     — Pur și simplu. Ridică din umeri. Kat se încruntă și, dând mâna la spate, apucă o pernă și o aruncă spre el.

     — Nu accept un răspuns atât de vag.

     Perna se prăbuși la picioarele lui Sebastian, iar el se apleacă să o ridice. Pantalonii negri din denim îi strângeau coapsele, formând cute largi în jurul genunchilor, iar Kat își aminti de ziua când îl adusese în casă și îi descoperise cicatricile.

     — Ei bine, răsună vocea băiatului, și Kat își ridică din nou privirea către el. Sebastian se apropiase, aducându-și fața la același nivel cu a ei —e singurul pe care o să-l primești.

     Kat își miji ochii la el preț de câteva secunde în care Sebastian stătu pe loc, în fața ei, cu același rânjet sfidător pe față. Capetele lor erau din nou atât de apropiate, încât Kat îi putea simții respirația fierbinte lovindu-se de buzele ei. Era plăcut. Într-un mod ciudat, fiorii pe care prezența lui Sebastian îi provoca deveniseră ceva ce nu o mai deranja așa de mult. Ceea ce o deranja era faptul că el părea să știe asta.

     Văzând că băiatul cu părul de argint nu se clintea, fata îl împunse cu degetele în umăr și se strecură pe lângă el.

     — Oricât mi-ar plăcea să mai stăm la taclale, trebuie să pleci, zise, și cu o mână apucă ușa de la balcon și o deschise. Sebastian răsuci perna între palme cu o grimasă.

     — Nu pot pleca.

     Ochii brunetei îi cercetară atent chipul, chiar dacă el nu o privea, și Sebastian continuă.

     — E un grup de vânători de care am dat în capătul străzii. Nu sunt mulți, dar au arme, spre deosebire de mine.

     — Deci te-ai întors să îmi împrumuți din nou lucrurile, concluzionă Kat, pe un ton deranjat. Își împreună mâinile sub piept și traversă drumul către dulap, în același timp în care Sebastian închise la loc ușa subțire de termopan.

     — Nu tocmai, oftă.

     Kat îl privi curioasă, renunțând la ideea de a scotoci în dulap după arme. Era prima discuție civilizată și sinceră pe care o purtau vreodată, iar ea nu avea de gând să îl întrerupă tocmai acum. Sebastian se asigură că perdelele sunt trase bine înainte să se întoarcă și să se așeze pe marginea patului ei.