Mama îmi spune până şi acum să fac bine. Îmi spune să fac bine pentru că binele se va întoarce întotdeauna înapoi la mine. Îmi spune să fiu bună ori de câte ori am ocazia, chiar dacă nu ştiu cum aş putea s-o fac de fiecare dată. În schimb, nu s-a gândit niciodată că poate nu-mi doresc o „recompensă". Ştiu la ce se referă, ştiu că binele mi se poate arăta într-o grămadă de forme, însă nu pot să nu mă simt neputincioasă şi nedemnă de unele lucruri în anumite momente. Ştiu că mama e o persoană bună. Sau încearcă să fie pentru că e posibil să nu îi iasă de fiecare dată. (Îmi pare rău mamă, ştii că am, de fapt, cele mai bune intenţii.) Dar n-am putut să nu mă gândesc şi altfel la femeia care mi-a dat viaţă. Neîncetat am văzut-o ca pe un om puternic, un om care îndură şi care este nevoit să devină altcineva doar din cauza a ceea ce primeşte. Oh, ştiu că binele s-a întors mereu şi la ea, sunt convinsă. Cum am spus, e o persoană bună, multă lume poate confirma acest lucru, iar eu cred că aş avea cel mai mare impact dacă aş spune-o. Mama mea nu e numai puternică. E şi slabă. Cum vine asta? Cred că e slabă, vreau să spun, pot să simt chestia asta venind din partea ei. A făcut multe lucruri pe care le va face şi în continuare. A trecut prin multe, dar tot a realizat ceea ce-mi tot spune mie. Prefer să mă opresc aici pentru că dacă aş fi sinceră sută la sută, aş putea să umplu pagini întregi despre mama mea. Aşadar, tu ... fii sigur că binele se va întoarce întotdeauna înapoi la tine. De fiecare dată când faci ceva frumos pentru cineva, de fiecare dată când simţi ceva, de fiecare dată când ajuţi şi eşti fericit că ai reuşit. Vei fii răsplătit. Bineînţeles, la momentul potrivit. Aşteaptă.
Mamă, binele este al tău.
CITEȘTI
Bătăi De Inimă | ✔
Cerita PendekEşti încă aici. Şi cu fiecare bătaie de inimă eşti mai puternic. Eşti tu. Îndrăzneşte să citeşti aceste cuvinte şi să te înţelegi. Poate că vei zâmbi la final ... ______________________________________________ ~ Toate drepturile rezervate, 2017 ~ ©D...