Daddy (L.P.)

Capitolul Zece

A doua zi, m-am trezit fericită văzând că tata încă nu a plecat la muncă. În aşa fel, puteam să mai stau de vorbă cu el. Mi-am făcut rutina de dimineaţă, apoi m-am înbrăcat într-o rochiţă înflorată, mi-am luat nişte tenişi negrii şi am coborât scările văzându-l pe tata la baza lor.

"Neaţa, scumpo," a spus plasându-mi un pupic pe frunte. "Nu ştiam că eşti atât de matinală."

Cert este că după tot ce s-a întâmplat ieri, nu mi-am putut lua gândul de la Liam toată noaptea. Nu am prea dormit.

"Neaţa. Da, chiar sunt matinală," spun încercând să forţez un zâmbet larg.

"E foarte bine," a spus zâmbind şi el parcă emanând o fericire enormă. "Şi ştii ce mai e bine?"

Dau din umeri.

"Faptul că astăzi am zi liberă."

Wow, deci de asta este el atât de fericit. Mă bucur mult. Chiar mă bucur.

"Este minunat, tată," i-am spus îmbrăţişându-l tare. "Mi-ar face o plăcere să mai stau cu tine, dar astăzi am planuri. Trebuie să merg la mall cu Becky ca să-şi cumpere o rochie pentru majoratul ei."

Minţeam. Nu mergeam cu Becky niciunde. Nu aveam planuri. Voiam doar să merg undeva şi să mă gândesc ce ar trebui să fac cu Liam.

Şi cu toate astea spuse, am ieşit pe uşa îmbrăţişându-l din nou pe tata, mai apoi închizând uşa în urma mea. Am pornit într-o direcţie neştiind locaţia exactă unde voi ajunge. Mergeam şi mergeam şi tot mergeam până când am primit un mesaj.

"M-aş bucura dacă ai putea veni la firmă. -Liam"

Deci era el. Oare ce mai vrea acum?

Am luat un taxi şi i-am spus taxinetristului locaţia firmei lui Liam.
După un drum lung, am ajuns în sfârşit la firmă. Am păşit înăuntrul ei hotărâtă, salutând şi zâmbindu-le oamenilor prietenoşi. De această dată ştiam drumul către biroul lui Liam. Am deschis uşa pe care era mare inscripţionat "Mr. Payne". Înăuntrul camerei era bărbatul atrăgător care m-a pedepsit exact aici, exact pe biroul plin de hârtii.

"Am venit," am spus serioasă.

"Măi, măi, măi, dar pe cine avem noi aici? Pe Ellie. Dar ce caută ea aici? Vom afla în curând," mi-a zis cu un zâmbet pe faţă ridicându-se din scaunul lui negru.

Atunci mi s-a aprins beculeţul. Hai să ne jucăm, tati.

"Spune-mi, cu ce te pot ajuta?" L-am întrebat mergând spre el şi împingându-l în scaunul de pe care se ridicase cu câteva secunde în urmă, mai apoi punându-mă în poala lui.

Îl simţeam deja tensionat. Şi mai simţeam ceva. Mai simţeam cum ceva creşte sub mine. Sunt sigură că şi el simţea asta.

"Ai fi surprinsă să vezi cu cât de multe chestii mă poţi ajuta," a spus privindu-mă în ochi.

"Spune-mi unul," i-am spus începând să mă mişc peste umflătura lui.

"Ţi-am promis că nu te voi atinge," aproape că a gemut spunând asta, apoi şi-a pus mâna pe piciorul meu. "Dar chiar nu pot să mă abţin."

Şi în următoarea secundă eu eram pe birou, iar el a început să mă sărute sălbatic. Acum, amândoi duceam un război despre cine să domine, la fel şi mâinile lui care se plimbau dealungul corpului meu.

Lipsa oxigenului ne-a făcut să renunţăm la teritoriu şi ne-am dezlipit buzele unele de altele.

El s-a uitat la buzele mele umflate şi umede, apoi a zâmbit.

"Nici nu ai idee cât de mult te doresc, Ellie," mi-a zis greu din cauza sărutului.

"Şi eu te doresc, tati," şi spunând asta, l-am sărutat cu foc.

Dar el a întrerupt sărutul.

"Nu o putem face aici. Haide la mine acasă."

"Bine, tati," am spus din nou acel cuvânt care îl face tare. Mă bucur că am efectul ăsta asupra lui.

"Ellie, dacă o să mai spui acum o dată cuvântul ăla, nu o scapi din încăperea asta prea repede."

"Okay, tati," i-am spus făcându-i cu ochiul.

Adică, pe bune, nu e vina mea că îl excită.

Sau poate că e vina mea.