Daddy (L.P.)

Capitolul Doisprezece

După ce am dormit două ore pentru că eram obosită din cauza lucrurilor pe care le-am făcut cu Liam, m-am trezit şi am văzut că partea unde a stat Liam este goală. M-am dat jos din pat, am mers până la dulapul lui şi am luat de acolo un tricou negru care pe mine arăta ca o rochiţă. Am deschis uşa încet şi am păşit cu picioarele goale pe scările din sticlă lucioasă. Ajunsă la baza scărilor, l-am căutat pe Liam cu privirea. Nu era nicăieri. Am mai mers puţin, apoi am auzit ceva din bucătărie. Am mers repede până acolo şi l-am văzut. Era cu spatele la mine, dar se putea vedea că are un şorţ legat. M-am sprijinit cu unărul de tocul uşii şi l-am privit. Gătea. Era aşa minunat. Îi stătea bine în postura asta. Parcă mă îndrăgosteam din ce în ce mai mult.

Apoi dintr-o dată i-am găsit privirea. S-a întors şi s-a speriat deoarece nu ştia că sunt în spatele lui.

"Iubito, m-ai speriat," a spus îndreptându-se spre mine şi m-a sărutat.

Era mai mult un pupic, dar pentru mine a contat.

"Ce faci aici, Liam?" L-am întrebat curioasă.

"Nu se vede?" Mi-a răspuns cu o altă întrebare. "Fac de mâncare pentru scumpa mea iubită," a continuat sărutându-mă din nou.

Nu înţelegeam de ce era atât de iubitor dintr-o dată.

Nu i-am spus nimic, doar i-am zâmbit apoi el m-a luat în braţe strâns de parcă nu m-ar mai fi văzut de mult timp.

Îmi plăcea latura asta a lui. Defapt, să fiu sinceră, îmi plac toate laturile lui.

"Imediat e gata mâncarea," a spus dintr-o dată foarte vesel.

L-am apucat de mână şi l-am oprit din ceea ce făcea. I-am făcut semn să se pună pe scaun, iar el a făcut întocmai.

"Liam," am început, "nu trebuie să faci asta. Ştii că mi-a plăcut ceea ce s-a întâmplat cu câteva ore în urmă, dar am încălcat o lege," am continuat şi am făcut o pauză ca să-l privesc pe Liam şi zâmbetul lui dispăruse de pe faţa lui frumoasă.

S-a încruntat puţin, dar nu a spus nimic.

Pe lângă faptul că mâncarea se ardea pe foc, el stătea nemişcat şi mă privea insistent. Nu ştiam cum va reacţiona.

"Te rog, spune ceva," am şoptit.

"Ai dreptate. Nu a fost bine ce am făcut. Trebuia să mă fi gândit înainte să acţionez. Îmi pare rău," a spus ferm, apoi şi-a coborât capul.

"Nu-ţi cere scuze."

"Ar trebui să te duc acasă, nu-i aşa?" M-a întrebat ridicându-se de pe scaun.

"Nu vreau să plec," am spus mutându-mi privirea într-o parte.

"Trebuie."

Şi cu asta mi-a întins mâna ca un gentleman şi m-am ridicat. El a stins focul şi ne-am îndreptat spre uşă. Eu păşeam încet deoarece nu voiam să plec. Apoi mi-am amintit.

"Nu cred că pot să plec aşa," am arătat spre tricoul lui.

El m-a analizat din cap până în picioare şi mi-am dat seama că mă voia în momentul ăsta. Dar nu putea să facă nimic. Era împotriva legii. Legea pe care noi tocmai am încălcat-o în urmă cu câteva ore.

"Mă duc să-ţi caut rochia."

Chiar trebuia să o caute. Doar el ştie unde a aruncat-o.

După puţin timp, s-a întors cu rochia mea şi de data aceasta era îmbrăcat într-un costum negru.

Mi-a înmânat rochia şi am făcut ceea ce ştiam că-i va plăcea.

M-am întors cu spatele şi mi-am dat tricoul jos. Aveam doar chiloţei pe mine. M-am îmbrăcat încet ca să-l mai tachinez puţin. Îi simţeam privirea plimbându-se pe pielea mea. Ştiam că mă dorea.

După ce m-am îmbrăcat cu rochia înflorată, mi-am mai aranjat-o puţin şi am deschis uşa mare pornind spre maşina neagră din faţa casei. Liam era în spatele meu şi încă îi simţeam privirea.

Am deschis uşa maşinii şi m-am aşezat în scaunul confortabil. Liam a făcut la fel şi a pornit motorul. Era tensionat. Aş fi făcut ceva ca să nu mai fie aşa.