A fallen angel

Capitolul I

Așteptând ca soarele să iasă din norii gri și neprietenoși vederii,stau în fața geamului fumuriu al propriei mașini care nu mai dorea să pornească din parcarea mall-ului. M-am uitat ore întregi cum picături de ploaie îmi mângâiau geamul. M-am uitat cum oamenii treceau nepăsători cu copiii de mână și o umbrela deasupra capului ferit de recea picătură a ploii, cărora în neprezența sa îi declarau iubire, dar în prezența acesteia se apărau de dânsa.Eram prezenta in lumea exterioara pentru puțin timp , sincer eu nici nu trebuia sa ies, dar având in vedere ca după atâtea sedari primite ani la rând cam slăbisem...de la 70 de kilograme am rămas la 40 ...deci îmi erau destul de largi acum hainele mele cochete și vechi.
Brusc mă trezesc încă in patul acela murdar de cine știe ce substanțe .Unghiile încă prea mâncate pentru a mai putea roade din ele..."A fost un vis " îmi șoptesc parcă deranjată de adevărul crunt. ....Dar eu in adâncul meu țineam ascuns secretul, pe care nimeni niciodată nu avea sa îl stie.
Asistenta hotărăște după ce 3 zile mă ținuse nemâncată că ar trebui să mă hrănească.Eram atât de slăbită că nici a mânca normal nu puteam.Mama lor de tuburi.
Nu mă trezisem decât de o săptămână din coma în care mă aflam la început,parca si acum il aud "Este doar o plimbare","Nu mergem repede ,scumpo nu iti face griji" si parca inca ii simt sărutul grijuliu pe frunte.
-Ar trebui să fii lihnită,imi sopteste ea parca cu compasiune si mimandu-mi o fata îngrijorată lipsita de orice urma de credibilitate.
-Mulțumesc,zic in același fel incercand sa ignor tonul meu grav.
-Ai avut un vizitator,apoi face o pauza foarte lunga. S-a declarat ca fiind tatal dumneavoastră.
-Nu doresc niciun vizitator,raspund ferm incercand sa par cat pot de autoritara,dar aceasta își continue monologul fara a ma baga in seama iar eu ii studiam modul in care ma hranea artificial acel tub.
-Parea ingrijorat si a susținut ca ar trebui neapărat sa vorbească cu dumneavoastră.Nu doresc sa intervin dar ar fi mai bine sa vorbiți cu cineva.
În acel moment tot ce am putut spune a fost un "mhm" sec si lipsit de orice urma de interes alocat acestei discuții , apoi a plecat.Deja imi simt din nou raceala din trup si lacrimile ce mi se adunau in ochii impaiajeniti.Vocile imi reapar in cap si se formează un mare ecou plin de reproșuri si invinovatiri,lacrimile mi se scurg incep pe obraji la inceput dar le simt sarea pe buzele intre deschise de hohotele de plans și se intretea aceasta ploaie sarata atacandu-mi iar si iar pieptul si aratandu-mi din nou cat de slabă sunt.
" TOT CE VREAU ACUM E SA FIU LASATA IN PACE " incep eu a urla in plansul meu amar dar vocea mea este o soapta auzita doar de propria-mi persoană. Totul in jur imi devine ceata, poate e de vina plansul, poate e de vina altceva dar tot ce imi amintesc apoi este aparatul acela netrebnic bipaind si sumedenia de medici alarmati ce imi ajung lângă pat.