A fallen angel

Capitolul V

Plamanii imi duceau o lupta crunta pentru a-si castiga aerul atat de necesar,vazand asta Theodor pune mana sa calma care acum tremura incontrolabil pe pieptu-mi.Ma simteam vinovata pentru accident, pentru lacrimi,pentru ca aveam sa il parasesc...totul era din vina nimănui decat a mea.
"Fiinta deplorabila"se aude ecoul conștiinței mele dar o ignor.Aveam clar un scop acum trebuia sa ma fac bine pentru el si pentru mine,pentru noi.
-Imi pare rau,soptesc atat de vag in linistea întrerupta doar de catre aparate.
Theodor își preseaza incet buzele pe fruntea mea si sentimentul de copil neascultător ma copleșește.
- Vreau sa imi vad copilul,aud vocea de pe hol ce striga strident apoi usile se deschid cu un sunet asurzitor si tata sta in mijlocul camerei fixându-ma cu privirea.
-Pleacă....soptesc eu dupa minutele in care ma simteam lipsita de puteri sub privirea lui.
-Vorbeste cu tatal tau,am sa revin.
După ce a zis asta Theodor mi-a intors spatele dar nu a apucat sa facă un pas deoarece paznicii l-au ridicat pe tata care acum se uita trist la mine. Mila ma strapunge in adâncul sufletului asa ca incerc a ma ridica de pe patul meu perfect alb.Asistenta ma pune inapoi josiar eu ii soptesc sa il lase pe tata 5 minute sa imi vorbească.Ea se îndepărtează ,discuta cu paznici acestia zicându-i ca in 10 minute vor reveni pentru a il ridica.Pe masura ce se apropia incet de patul meu incercam sa ma deconectez de lume si sa adorm pentru a-i ocoli jeletea si mirosul de alcool dar mare imi fu mirarea sa constat ca nu mirosea a alcool ci era mai treaz decat il văzusem vreodată.
-Bună, iepuraș.Era langa mine iar eu deja tremuram de ..nici eu nu stiu de ce o faceam.
-Buna,tata.
-Nu ma parasi din nou, spune acesta dupa lungi secunde cu vocea lui tremuranda.
-Nu am sa părăsesc pe nimeni, voi m-ati parasit pe mine.
-Stii ca imi pare rau pentru tot ce ti-am făcut.
-Nu stiu si nici nu mai cred un cuvant din ce imi spui.
-Vreau sa fii bine, vino înapoi acasa.Hai sa te externam in stilul nostru.Te rog.
Stilul nostru înseamna de fapt a ma deconecta si a pleca de aici fara vreo semnătura a vreunui doctor,a fugi de paznici,de politie si a fugi in oras,cum facea mereu cand eram copil.Dar acum se uita la mine rugator si plin de mila, durere si dor.Nu il vazusem asa niciodată.Privirea imi pica in pământ dar gura ma ia pe dinainte.
-Si ce se va schimba daca fac asta?
-Totul.Raspunde el șocat de reacția mea si spune nesigur ca totul se va schimba.
Paznicii hotarasc ca era timpul de a-l ridica si oboseala de a vorbi,a ma misca si tot ce am făcut isi spuse cuvânt dand drumul unui căscat.
Era tarziu iar eu tot ma gandeam la propunerea tatei,dar daca mi se infectau ranile pe care pana si asistentele se luptau sa le bandajeze si sa le îngrijească.Ce aveam de gand sa fac?