Capitolul IV

9 0 0
                                    

Ce aveam sa fac? Nici eu nu am idee , stau in mijlocul camerei si ma gândesc debusolata cine merita,tatal care nu se purta niciodată precum ar fi trebuit sau iubitul meu care imi dadea tot de ce nu avusesem parte.Ajunsesem la o concluzie, trebuia sa aleg cu inima dar raționamentul meu mi-a luat-o inainte asa ca m-am trezit mergand spre el...spre omul ce mi-a marcat viata.Am deschis usa unde se afla tata dar totul devine de un alb orbitor si realizez destul de târziu ca ma aflam in sala de terapie intensiva si ca neonul imi batea direct in ochii slabiti si roșii.Imi mut privirea dar scaunul din stanga este gol,mana imi este la fel de rece.
-Bine ai venit inapoi în lumea noastră,aud glasul sau trist dar entuziasmat in același timp.
Se apleacă si incearca sa ma pupe pe obraz dar asistenta il oprește.
-Nu o obositi prea tare,apoi ii șopteste ceva in liniște la ureche dar nu am auzit decat "pacient" si "moarte clinica".
Theodor da afirmativ din cap dar vizibil nemulțumit ,dupa ce il studiez îndeajuns observ ca imi zâmbește dragastos dar ranile de pe piept nu ii erau complet vindecate probabil din moment ce bandajele sale albe acum sunt portocalii si stabilizate pe pieptul acesteia destul de stângaci.Imi mangaie obrazul si ma lupt cu mine pentru a-i atinge pieptul rănit,imi observa stradania si da nemulțumițmt din cap zâmbetul parca largindui-se.
-Stai liniștită, nu te forta,tu doar fa-te bine.Esti al naibii de puternica, cu totii stim asta.Abia acum ii vad ochii impaiajeniti si vocea franta si indurerata cu care imi vorbește asa ca reactionez impulsiv si cu toate puterile ramase in acest corp pe care il detin ma ridic in șezut si il trag aproape de mine intr-o îmbrățișare.
-De ce ai venit?Vocea mea este o soapta auzita doar de mine dar cu mare greutate de catre el.
-Cum as fi putut sta departe de tine?Zice iar vocea i se frange simțindu-i lacrimile pe umarul meu si stragandu-ma îndeajuns de tare pentru a imi pierde respirația dar nu imi displacea.Am sa te scot de aici,imi sopteste incet pentru a auzi numai noi iar respiratia sa calda imi atinge gatul si ma face sa ma infior iar aparatul ala bun de nimic bipaia mai tare dupa ritmul meu cardiac.
"Vreau sa pleci !" Ma lupt singura sa spun asta dar nu sunt pe deplin sigura ca este ceea ce imi doresc asa ca ii spun simplu :
-Nu ma parasi,iar in acel moment imi da drumul uitandu-se in ochii mei cu același verde pătrunzător de care m-am îndrăgostit.
-Aminteste-ti tot ce ti-am promis,toata lumea așteaptă sa intre la tine si sa te tina in brate,toti suntem pentru tine aici.De ce ai vrut sa ma parasesti? De ce?
Vocea ii suna ca pe un reproș si ma simt deranjată de acuzația adusa ,imi indepartez privirea de la el si o indrept spre micul aparat pe care il purtam cu o zi înainte ce ma ajuta sa respir,intind mana tremuranda spre el dar o las sa cada pe langa pat si simt cum aerul imi părăsește plămânii.

A fallen angelUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum