doi

89 13 0
                                    

Eu eram o fantomă în viaţa mea. Unii simţeau viaţa de parcă era o pană ce trecea fin pe pielea lor. Eu nici nu o simţeam. Trecea indiferentă pe lângă mine, ca o briză de vânt. Mai simplu, eram o statuie. Făcută din piatră, rece, murdară de către auto-distrugerea mea. Nici nu mă oboseam să curăț petele. Era degeaba. Totul era degeaba. 

Viața era un nonsens. Nimic nu avea rost. Vocile erau ecouri, oamenii niște siluete, banalități. Nu merita să mă obosesc, dar uite că o făceam și statuia era din ce în ce mai murdară.

//ascult The Cure și îmi vin tot felul de idei pentru cărți. chiar și pentru unele noi.//

Neurotica ✔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum