Prolog

64 11 11
                                    

“Humans are fragile creatures made up of broken hearts and broken promises.”

— Lydia Dragneel.

— Poartă a Taurului de Aur, te deschid: Taurus!

Am strigat eu răspicat, scoţând cheia de aur ataşată la centura din jurul taliei mele, iar uriaşă bovină perversă sau, – mai frumos spus, – uriaşul spirit celest îşi făcu imediat apariţia înaintea mea.

— MUUU!

Am zâmbit satisfăcută la văzul lui Taurus şi am sărit câţiva paşi înapoi, lăsându-l astfel să-şi facă treaba.

— Muuu! Orice pentru corpul frumos al Lydiei-chan!

Am oftat iritată la auzul cuvintelor de încurajare, – sau cu care reuşeşte de fiecare dată să sară-n luptă, – rostite de Taurus pentru sine, ridicând mâinile exasperată spre cer şi m-am ferit imediat după şi de lovitura ciudatei, punându-mi mâinile încrucişate în faţa chipului, ea începând să râdă.

— Vă puneţi voi cu mine magicieni de mâna a două?! strigă cu răceală femeia sărită de pe fix spre noi.
— Nu se putea abţine, am şoptit eu.
— O spui de parcă nu ţi-ar plăcea să te complimenteze cineva, Lydia.

L-am privit încruntată pe “roşcatul” din dreapta mea, scoţându-i limba ca un copil mic, iar el îmi făcu cu ochiul, privindu-mă cuceritor, şi se feri la rândul lui de un atac de la un aliat de-l nebunie. Am roşit fără să constata, dar mi-am revenit repede când l-am văzut pe Taurus la picioare mele, ameţiţi de-a binelea.

— Îmi pare rău, Lydia-chan, dar trebuie să iau o pauză... Muuu~
— Taurus!

Am strigat, dar deja se întorsese în Lumea Spiritelor Celeste. Mi-am apropiat mâna de centura pentru a două oară, strângând în pumn cheia de aur a lui Aquarius, dar era-n zadar, căci nu o puteam chema... Am început să strâng din dinţi, privind-o dispreţuitor pe nebuna care avusese tupeul necesar de a ataca Magnolia şi am scos cele două chei de aur pe care le consider ca cele mai puternice.

Leo, Virgo, am şoptit pentru a două oară, scoţându-le la vedere, dar înainte să le pot şi chema, “roşcatul” mă opri.
Reechipare! strigă la rândul lui, postându-se în faţa mea. Ce crezi că faci, Dragneel?! Nu ai destulă putere pentru a chema două spirite putenice în momentul de faţă!
— Scuteşte-ma, Fernandez! Priveşte şi învaţă! Poartă a Leului, te deschid: Leo! Poartă a Servitoarei, te deschid: Virgo!

Dar, Reiki avea dreptate, căci am început să mă simt de două ori mai slăbită şi am căzut în genunchi imediat, secătuită de puteri, dar cu toate astea Loke şi Virgo şi-au făcut apariţia, certându-mă fiecare-n parte.

Hime, sunteţi mult prea slăbită, îmi spuse Virgo aplecându-se asupra mea, dar sunt prea încăpăţânată să-i dau dreptate în momentului ăsta.
— Lydia ce Dumnezeu te-a apucat?! Nu eşti la fel de puternică ca Lucy! mă certă Loke, apărându-ne de o lovitură.
— Mereu spuneţi asta! am strigat revoltată către ei, începând să-mi muşc buza de frustrare.

Mereu... Mereu o fac.

Cele două spirite împreună cu “roşcatul” de Reiki mă priviră miraţi, dar i-am ignorat total. Nu mă simt în starea să-i înfrunt acum. Nu în condiţia în care mă aflu.

— Ferea! strigă Loke, o sferă de energie purpurie îndreptându-se spre noi.
— Reechipare! strigă şi “roşcatul”, un scut impenetrabil apărând înaintea noastră, iar Loke sări în partea opusă, Virgo dispărând din raza mea vizuală.

Mă simţeam la ananghie din nou, exact ca atunci când avusesem cinci ani, iar Magnolia a fost atacată pentru ultima dată sub protecţia părinţiilor noştri, atunci când îmi spusese Cana ceva.

“Eşti încă o Prințesă, Lydia, priveşte doar cum luptă Reginele cu adevărat!”

O spusese cu mândrie pentru că era una din regine pe atunci.

— Lydia! Fugi! îmi ordonă Reiki, – de parcă nu ar şti că sunt o Dragneel, – încasând încă trei lovituri consecutive.

M-am ridicat hotărâtă, fiind cu toate astea încă ameţită, clătinându-mă pe picioare şi am scos o altă cheie de aur la vedere, ridicând-o spre cer. Mi-am privit spiritele cu mândrie, afişând un zâmbet în colţul drept al buzelor şi am strigat spre Reiki. Loke şi Virgo fiind mult prea ocupaţi cu inamicii pentru a-mi da atenţie.

— Dă-te din calea mea, Fernandez!
— Huh? Lydia ce crezi că–!
— Poartă a Ţapului, te deschid: Capricorn!
— Lydia!

Şi m-am prăbuşit într-o fracţiune de secundă, respiraţia devenindu-mi tăiată, iar bătăile inimii accelerate, Capricorn privindu-mă la fel de serios ca de fiecare dată.

— Lydia-dono–
— T-te rog, am şoptit spre el, întorcându-mi privirea înceţoşată spre prietenii mei aflaţi la pământ. Protejează-i... Capricorn.
— Cum porunciți.

După o plecăciune în semn de respect, Capricorn dispăru, apărând imediat lângă prietenii mei. Am zâmbit mulţumită şi mi-am întors privirea spre cerul înstelat – se făcuse seară – când “roşcatul” se aruncă în genunchi lângă mine, prinzându-mă în braţele sale.

Sunt mult prea slăbită pentru a reuşi să ripostez, să-l împing, dar e... plăcut.

— Lydia ai înnebunit?! mă certă Reiki, însă eu doar i-am zâmbit, punându-mi mâna pe obrazul lui fierbinte.
— O spui de parcă ar fi ceva rău.
— Fireşte că e rău! Cum ţi-a putut trece prin minte să chemi trei spirite dintre cele mai puternice?!

Am vrut să mai adaug ceva, dar sclipirea din ochii lui mă lasă complet surprinsă, căci avea lacrimi în ochii, şi am zâmbit fără să-mi dau seama.

— Dar sunt bine...
— Cum poţi spune asta?! Te-ai, te-ai suprasolicitat! Închide imediat porţile! îmi ordonă “roşcatul” cu seriozitate, dar grija lui faţă de mine mă făcea doar să zâmbesc stins... şi amar.
— Am făcut-o lată, am spus eu privindu-l în ochii ciocolatii, iar el îmi zâmbi.
— Nu e vina ta că părinţii noştri au fost plecaţi când brigada asta a atacat, încercă Reiki să-mi ridice moralul aflat deja la pământ.
— Mă bucur că ei sunt în siguranţă, am şoptit privindu-i cu coada ochiului pe prietenii mei pe care Capricorn îi ducea la loc sigur, bucurându-mă că gemenii Dragneel nu sunt printre ei.

Kaiya... Haru... sper că sunteţi bine.

Mă simt tot mai slăbită, chiar dacă spiritele mele luptă doar cu jumătate din magia mea, sunt trei... poate asta ar fi explicaţia. L-am privit din nou pe Reiki în ochii ciocolatii, privirea lui emană doar îngrijorare... şi frică.

— Voi fi bine, l-am anuţat eu.
— Promite-mi! mă rugă “roşcatul” punându-și mâna peste a mea, – cea care încă se afla pe obrazul lui.

I-am zâmbit, încuviinţând printr-un clătinat uşor al capului şi m-am cuibărit la pieptul lui, închizând ochii, când vocile cunoscute ale fetelor se făcură remarcate, dar eu eram deja în mrejele prea doritului somn. Un glas familiar dându-mi impuls de a mă trezi... dar nu mai puteam face asta, cu toate că îi auzeam vocea.

— Lydia-nee!

Kaiya...

— E inconştientă...

Vă rog, aveţi grijă... Reiki, Nevera, Aris, Kaiya... minna.

Fairy Tail: Un suflet celestUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum