Fairy Tail: Un suflet celest

Capitolul II: Te-ai întors şi te-aş omorâ acum pentru asta

— Ano... acasă?

I-am răspuns eu lui Raiden cu jumătate de gură, deşi, acum, cred că ar fi fost mai bine dacă aş fi tăcut, – zic şi eu.

— Iar antrenamentul îl laşi pe mâna cui? continuă el să întrebe, – desigur, fără să renunţe la postura lui dreaptă care emană doar superioritate.

Mi-am dat ochii peste cap oftând şi l-am privit scurt, dar cu seriozitate, răspunzându-i într-un fel la întrebare (mai mult sau mai puţin).

— Ascultă, Dreyar, sunt obosită, am început eu să mă apăr, şi nu am dispoziţia necesară pentru a suporta antrenamentul tău peste limitele normale. Aşa că, scuză-mă.

Am dat să-l ocolesc, dar ma prins de încheietură exact când să trec prin dreapta lui şi m-am oprit. Mi-am întors privirea încruntată spre el, dar nici măcar nu mă privi la rândul lui, gestul lui reuşind astfel să mă înfurie într-o simplă fracţiune de secundă.

Fără griji, pot fii la fel de încăpăţânată ca şi tine, Dreyar. Încă nu mă cunoşti pe deplin şi poate nici nu o vei face.

— Am spus că–
— Şi te aştepţi să devi mai puternică, ma întrerupt Raiden vizibil dezgustat, şi-mi dădu drumul încheieturii cât ai clipi. Patetic, Dragneel.

Am început să strâng din dinţi, în speranţa că mă voi calma, şi am trecut pe lângă el mormăind, dar nu am reuşit să fac mai mult de doi paşi şi m-am întors spre el din nou pregătită să atac, scoţând astfel o cheie de aur de la cureaua mereu legată în jurul taliei.

— Poartă a Scorpionul, te deschid: Scorpio!

Am strigat cât de tare am putut, cheia de aur începând să strălucească puternic, iar imediat după Scorpio îşi făcu apariţia şi fără a mai sta pe gânduri a atacat la indicaţiile mele repezite.

— TUN DE NISIP!

Raiden mă privi scurt cu coada ochiului în momentul în care îmi auzi glasul răspicat, dar nu apucă să se ferească, reuşind doar să-şi apere faţa cu braţele înainte ca atacul neaşteptat a lui Scorpio să-l lovească din plin, iar apoi să-l împingă până în tejghea, – ajungând astfel să se lovească puternic de ea, aproape dărâmând-o. Toţi cei prezenţi amuţiră, întorcându-şi privirile îngrozite spre mine.

— Lydia–!

Încercă mamă să intervină, dar râsul batjocoritor al lui Raiden o opri şi îmi dădu totodată de înţeles că nici măcar nu-l rănisem pe de-antregul.

— Ha! Măi să fie, zânișoara începe să prindă aripi, adăugă Raiden cu aceaşi tonalitate răutăcioasă, puşcându-și gâtul, – amorţit de la lovitura lui Scorpio. Gestul şi comentariul lui (pe lângă zâmbetul tipic moştenit al lui Laxus) reuşind doar să mă facă să strâng din dinţi pentru a doua oară, deşi de această dată mă simt mai neîncrezătoare ca niciodată.

Am vrut să mai chem un spirit în ajutor, dar o undă electrică îmi zbură cheile undeva în urma mea şi îmi răni uşor mâna, făcându-mă să scâncesc scurt. Mi-am ridicat privirea spre Raiden, care însă rămăsese în acelaşi loc, mutându-şi doar greutatea de pe un picior pe altul cât se poate de plictisit, iar într-una din mâinile lui începu a se creea o altă sferă de electricitate, – menită cel mai probabil pentru a mă răni, urmând să o arunce spre mine în scurt timp.

— Ha! Crezi că mă poţi învinge? mă întrebă el rânjind.

Am sărit câţiva paşi înapoi pentru a-mi lua cheile, ignorând întrebarea lui retorică (care oricum ar fi fost negativă), şi pentru a reuşi să contraatac, – rămând însă cu privirea pe el, – dar înainte de a reuşi să mă îndrept de spate, sfera de electricitate mă lovi direct şi mă aruncă până în cel mai apropiat zid. Am scâncit puternic la contactul cu suprafaţa dură, scapând un ţipăt ascuţit printre buze, iar cheile mi-au alunecat şi ele în partea opusă pentru a doua oară. Dar chiar ș-așa nu am intenţia de a renunţa, – nu atâta timp cât sunt o Dragneel, chiar dacă mă simt secătuită de puteri, iar un firicel de sânge mi se scurge din colţul gurii, căci pot fii la fel de puternică ca şi el.