Fairy Tail: Un suflet celest

Capitolul IV: Am pierdut recent un idiot şi o morocănoasă

— Ce Dumnezeu te-a apucat?!
— Nu e treaba ta, Fernandez!

“Reacţionează! Protejează-i! Opreşte asta! Apară-i! Acţionează!”

— În–încetează...

Aveam un coşmar, – eram conştientă de asta, – căci se repeta aceaşi scenă la nesfârşit şi nu puteam opri asta. Conştiinţa mă certa, mă obliga să fac ceva şi mă mustra aspru de fiecare dată când greşeam. Simţeam cum pulsul mi se accelerează şi încetineşte, simţeam o căldură înăbuşitoare (aveam febră mare), iar imediat după un material rece pe frunte. Respir greu, simt că mă sufoc. Am nevoie de ajutor.

— Lydia! Lydia!

Aud voci, dar nu le pot răspunde. Mă zvârcolesc, dar nu mă pot trezi. Sunt captivă în propriul meu coşmar, iar de data asta nu mă pot opune.

— Lydia! Lydia! Trezeşte-te!

Mi-am deschis ochii încetişor, simţind cum cineva mă zgâlţâie pentru a mă trezi, iar înaintea mea imaginea vagă a lui Midori, – fiica adoptată a lui Freed, – deveni clară.

— Ita-ta-ta~...

Am încercat să mă ridic, dar Midori mă opri de grabă când observă că încep să mă văicăresc şi mă ajută să mă rezem de spătarul patului din infirmerie.

— Lydia, eşti bine?

Mi-am întors privirea confuză spre Midori, începând să clipesc des la vederea expresiei sale îngrijorate şi i-am zâmbit uşor încuviinţând printr-un simplu clătinat al capului, după ce mi-am pus compresa de apă rece în poală, – încercând să par încrezătoare.

— Hai! Sunt bine. Poate doar puţin ameţită, am informat-o chicotind, dar reacţia ei ma surprins poate puţin neplăcut deoarece îmi pare că a oftat apăsat, nu că a răsuflat uşurată.

— Midori, s-a–
— Ai fost inconştientă o zi întreagă, ma anunţat ea înainte de a putea continua. Raiden a dispărut, iar Ernine e şi ea de negăsit. Iar, imediat după ce s-au întors din misiune, Aris şi Nevera au plecat în căutarea lor, dar n-au dat de ei.
— Aşa că am venit să vedem cum te simţi, eroino. Eşti foarte nesăbuită, ca să şti şi tu.

Mi-am întors surprinsă privirea spre uşa infirmerie, iar cele două blonde îmi făcură cu mâna din pragul uşii, Nevera fiind însă prima care paşi înainte.

— Încearcă să nu mai faci pe “salvatorul”, data viitoare te va costa viaţă, scumpo, mă sfătui blonda cu seriozitate, punându-şi mâinile în sân, – cu toate că îmi pare că mă ceartă acum.
— Ştiu, – am surâs eu, scărpinându-mi ceafa ruşinată, – doar mă cunoşti.

I-am zâmbit strâmb, iar Nevera oftă prelung şi se aşeză lângă mine, pe marginea patului.

— Jur că îl cotonogesc pe Raiden când se întoarce, adaugă blonda cu dezgust, dar comentariul ei mă întristă.
— Chiar... Chiar e de negăsit? am întrebat cu frică, privindu-le, – pe rând, – pe toate trei în parte.
— Raiden poate fi încăpăţânat, îmi spuse Aris cu seriozitate (ceva total nefiresc pentru firea ei copilăroasă). Nu ascultă de nimeni, iar acum mama îşi face griji, iar tata e plecat pentru o slujbă de ceva timp.
— Gray şi Natsu împreună cu Gajeel l-au, i-au căutat peste tot, prin tot oraşul şi chiar şi prin zonele învecinate, dar nu i-au găsit. Lisanna observând la scurt timp că o slujbă lipseşte, însă, nu-şi poate aminti care dintre cei doi ar fi putut-o lua, contiună Nevera.
— Cristalele lor lachryma de telecomunicaţii sunt deconectate şi ele, iar tata împreună cu Levy au încercat să le dea de urmă, dar fără vreun folos, încheie Midori.
— Deci, sunt dispăruţi, am şoptit.