Gemini

VI : Despãrţiri! Sau nu?

KENNETH :

Ma gândisem la tot ce se întâmplase, la acele cuvinte ameninţãtoare din partea fratelui meu şi încã mai cãutam o rezolvare în aceastã întorsãturã de situaţie. Acum statutul meu era unul de admirat, ca sã zic, din pricina lui sãrãcia mi-a uşurat viaţa şi s-a spulberat, dar cum oare pot sã aleg banii în locul pãrinţilor mei adoptivi? Ce fel de om devin? Mã supun ordinului în urma unui şantaj?! Ahh, de-aş avea şi eu soldaţii lui...defapt nu chiar, am începe un rãzboi. În fine, nu vãd atotputernicia sa la fel de mult cât îi vãd egocentrismul, nu înţeleg puterea pe care se laudã cã o stãpâneşte având în vedere cã singura diferenţã dintre noi stã în caractere, în restul lucrurilor nu gãsesc nimic ce ar putea sã mã facã inferior. Dacã e nevoie sã-mi înlocuiesc naivitatea, nu e imposibil, însã el...el cum se va schimba?! Cum îl voi putea îndruma eu însumi pe calea cea bunã? Off! Va trebui sã gãsesc o cale, ceva ce-l va putea lumina, îmi e atât de diferit, dar atât de drag când ştiu cã e singura mea rudã prin ale cãrei vene curge acelaşi sânge! Nu îmi pot lãsa baltã propriul frate, chiar ştiind cã mã foloseşte, m-a introdus în jocul sãu fãrã mãcar sã-mi dea voie sã mã apãr, însã voi avea grijã sã pãşesc în acest plan fãrã a fi un pion, eu trebuie sã fiu persoana ce va putea schimba acest rege, nu voi permite ca rãul sã triumfe.

Tocmai pãrãsisem palatul cu precauţie, nu puteam fi vãzut de nimeni în zona acestuia cãci probabil aveau sã aibã naştere zvonuri, ducând la descoperirea adevãratei mele identitãţi. Destul de îngrijorat de acest lucru, înainte sã plec mi-am pus jumãtatea mãştii pe faţã, legând-o cu o fâşie neagrã de material ce îmi acoperea perfect şi celãlalt ochi, acum arãtam ca şi un strãin, unul ciudat ce purta doar o jumãtate a mãştii. Presupun cã nu aveam de ales, nu puteam risca. Nu în ultimul rând, m-am îmbrãcat cu o hainã neagrã, gluga acoperindu-mi capul. Identitate ascunsã, acum puteam trece liniştit prin sat fãrã sã stârnesc bârfe sau scandaluri, sacul cu galbeni ţinându-l ascuns în spatele hainei mele lungi.

În timp ce mergeam lent prin mulţime gândurile mã duceau din nou la aceleaşi întrebãri: Cum îi voi spune mamei cã îi pãrãsesc pentru totdeauna în loc sã îi cer iertare cã am lipsit atâta timp fâcand-o sã se îngrijoreze? Cum voi putea sã îi vorbesc urât spunându-i cã ar trebui sã se mulţumeascã cu banii, care defapt nici mãcar nu i-am câştigat cinstit? Cum aş putea sã o uit în loc sã o îmbrãţişez şi sã îi sãrut obrajii deseori plin de lacrimi?! Oare voi fi în stare?

Nu am de ales! Nu vreau sã îi vãd suferind, mai bine le asigur traiul! Sunt sigur cã ar fi mai bine pentru ei sã scape de acest chin, de aceste zile grele în care mâncarea e de multe ori inexistentã!

Ochii multor persoane erau aţintiţi spre mine, într-adevãr, trezeam dubii, dar îmi continuam drumul în linişte, voiam sã ajung repede, sã se termine totul, sã las trecutul în urmã şi sã înfrunt ceea ce mã aşteaptã în viitor, alãturi de Kennan, desigur având grijã ca micuţul rege sã se schimbe, cãci în caz contrar, maturitatea îi va scoate la ivealã întreaga cruzime, în aceeaşi mãsurã cu acea putere pe care sunt sigur cã o va dobândi triplu.

Când am ajuns în faţa cãsuţei copilãriei mele, m-am uitat în jur în caz cã fusesem urmãrit, apoi am ascultat cu atenţie, ceva destul de vag îmi ajungea la urechi din interior. Un plânset plin de tristeţe şi amãrãciune, presupuneam cã ea era mama, inima mea parcã se frângea în mii de bucãţi ştiind de câtã suferinţã avea parte, speram sã îi fac o bucurie vãzându-mã, aşa cã am deschis încetişor uşa.

- Cin..cine eşti??! Pleacã de aici, strãine! Ce vrei de la mine?! s-a speriat mama vãzându-mi costumaţia, continua sã plângã aşa cã, muşcându-mi uşor buza ca sã nu plâng la rândul meu mi-am scos masca.