Gemini

VII : Visul

KENNAN :

Nu reușisem sã dorm. Gândul cã l-am omorât pe acel bãrbat mã bântuia continuu, doar incercând sã dorm coșmarurile imi cutremurau somnul, așa cã am renunţat la odihna de care aveam mare nevoie. Am stat treaz gândindu-mă dacă a fost rău, sau a fost bine ceea ce am fãcut, dar nu, nu regretam moartea acelui bastard, insã ceva in suflet imi spunea cã femeia suferise și probabil incã o face, fapt ce avea sã mã rãneascã...intr-un fel....dar oare de ce? Nu am nicio legãturã cu ea! Pânã ieri o credeam o fiinţã egoistã care și-a bătut joc de Kenneth!

Eram in căutarea a mii de răspunsuri, intrebãri ce mã impingeau sã cutreier o lume intreagã doar pentru a scãpa de acest spin al vinovãţiei. De ce nu puteam fi același? De ce simt cã pentru prima oarã regret moartea cuiva și-mi asum vina? Nu...nu inţeleg.

Eram extenuat. In lipsa lui Kenneth mã antrenasem, iar noaptea trecutã nu am putut dormi. Pleoapele mi se inchideau și nu mai aveam puterea de a-mi controla acţiunile...

Fusesem lipit de perete, ingândurat, plin de sentimente nedescoperite si neinţelese, iar in urmãtorul moment mã prăbușisem pe podeaua rece.

                                                                 

                                                                                 ***

Un miros floral, plin de naturaleţe și prospeţime mã invãluia intru-totul. Era o atmosferã caldã, nemaintâlnită pânã acum de mine, imi dãdeam seama cã probabil mã aflam intr-o grãdină. Dar cum?

M-am ridicat ca mai apoi sã privesc in jur, erau mii de flori, specii peste specii de plante, in depãrtare copaci, dar ceea ce mi-a atras atenţia era o cãsuţã modestã, vopsitã in alb, decoratã frumos, in faţa cãreia stãtea o persoanã.

M-a indemnat să mã apropii, era o femeie, pot spune cã cea mai frumoasã pe care am vãzut-o vreodatã, sclipirea din ochii ei imi transmitea acea iubire neimpãrtãșitã de nimeni niciodatã in copilãria mea.

- Kennan...

Rostise tânãra femeie in timp ce eu o priveam uimit, eram curios sã aflu de ce mă aflam aici și cine mai exact era ea.

- Cum de imi știi numele? am intrebat-o, ea aproiindu-se incet de mine, punându-și mâinele sale delicate pe umerii mei.

- Hm...Da, poate ai dreptate, imi asum vina cãci nu am putut eu să iţi dau un nume, dar bunul rege a avut grijã la alegerea unuia potrivit pentru tine!

Aceasta zâmbi cald, apoi mã imbrãţisã, dându-mi o stare de șoc, eram uimit....cãci ea era...cu adevãrat mama.

Lacrimile mi s-au strecurat pe obraji, pentru prima datã, plângeam ca un nătâng, un râu invadându-mi ochii. O simţeam așa aproape, dar atât de departe...Știam cã era doar un vis, care se va sfârși, deși eu o doream alãturi de mine, o doream mai mult ca orice.

Imi dãdu drumul cu ușurinţã ca mai apoi sã-mi șteargã lacrimile, ea zâmbea, dar eu parcã nu puteam face nimic, aveam o senzaţie dureroasă. Era aici, insã eu nu-mi puteam imagina ca ea sã mã lase din nou singur.

- Oh, scumpule, nu plânge! Tu ești puternic, unul dintre cei mai puternici puști pe care i-am vãzut vreodatã, nu ai permite sã te faci de râs in faţa mea, nu-i așa?

Imi fãcu cu ochiul, surâdea, mă cunoștea atât de bine, știa cã eu nu sunt un papã lapte, ca celãlalt fiu al ei.

Mi-am șters puţin jenat lacrimile, urmând sã o privesc ferm, să o admir ca pe cea mai frumoasă femeie din intreaga lume. Pãrul ei era lung, de un roșu aprins, trecându-i peste talie, ochii ei cãprui, strãlucitori, emanau dragoste, afecţiune, dar puteam observa și o patã de tristeţe. Eram sigur cã ea se invinovãţea cu privire la felul cum ne-a lãsat singuri, dar nu pot spune cã a fost vina ei, ne-a nãscut, sunt impresionat cã și-a dat viaţa pentru noi...