Din perspectiva Amandei:
-Amy,Amy,aud o voce strigandu-ma de pe coridor.
-Ce e Mia? o intreb deschizand usa.
-Pot sa dorm cu tine? Nu vreau ca monstrul de sub pat sa ma sperie iar si sa ud patul,mami ma va certa.
-Sigur micuto,hai sus!
M-am asezat langa ea in pat si am curpins-o cu maine,capul ei odihnindu-se pe pieptul meu .A adormit rapid,lucru care nu s-a intamplat si cu mine. Mi-am adus aminte de o cutiuta ce o tin ascunsa in dulap de aproape 5 ani. Nu am mai deschis aceea cutie de mult timp,desi Mia a gasit-o acum cateva luni cand ne jucam. Venise timpul sa arunc aceea cutie si tot ce continea ea,toata cenusa trecutului meu infect si dureros.
M-am ridicat usor,asezand capul Miei pe perna fara s-o trezesc. Ii place sa doarma invelita doar la picioare chiar si iarna. Am privit-o cu dragoste,stii ca copilul meu ar fi avut acum varsta ei.Dar nu a fost sa fie,copilul meu nu a avut sansa sa se nasca din cauza jigodiei de tata care i-a fost dat.
Cutia era la locul ei,ca intotdeauna,cu un usor strat de praf. Am ridicat capacul si am dat la iveala niste poze,scrisori,si o perechi de pantofiori pentru noi nascuti. Imi aduc aminte ca le-am cumparat in aceasi zi in care am aflat ca voi avea un copil. Desigur,nu stiam ce va urma si cat voi regreta aceea zi.
Dar asta se intampla acum mai bine de 5 ani,pe cand eu eram o pustoaica indragostita si entuziasmata de ideea de a avea un copil. Aveam o relatie de 2 ani cu un timp din liceu pe care-l iubeam foarte mult,si el ma iubeam..in felul lui. Problema intre noi a aparut cand i-am spus ca va fi tata. Nu a acceptat ideea, si mi-a cerut sa fac avort,dar cum as fi putut? Eram ingrozita de posibilitatea de o omori de cineva,mai ales pe cineva care era parte din mine,dar lui nu i-a pasat. Mi-a dat termen 2 saptamani sa ma "descotorosesc" de copil,cum zicea el. Nu am facut-o,in schimb le-am spus alor mei. I-au cerut sa se insoare cu mine dar el a refuzat spunand ca nu e copilul lui,si refuzand sa-si faca totusi un test ADN.
La o saptamana dupa asta am primit prin posta o scrisoare de amenintare. Trebuia sa fac copilul sa dispara,altfel voi disparea si eu cu el. Parintii mei s-au speriat asa ca m-au trimis la o matusa incercand sa ma protejeze. Mama a anuntat pe toata lumea ca e insarcinata ca sa-mi ascunda rusinea si ii voi multumi toata viata pentru asta.
Aveam deja 4 luni jumate de sarcina cand mama a decis sa vina sa stea cu mine la nastere. Era intr-o marti,la inceputul lunii mai. Era frumos afara,soarele isi arata coltii pe strada in timp ce ma intorceam de la magazin cu cumparaturile. Era un orasel linistit,si nimeni nu ma judeca pentru faptul ca eram gravida,poate pentru ca oamenii care locuiau aici aveau toti cate ceva pe constiinta ca sa-si mai faca griji pentru alti. Nu am mers pe drumul principal fiind in criza de timp,mama urma sa apara cam intr-o ora,asa ca am ales o alee laturalnica. Ca un fel de premonitie cerul s-a intunecat foarte rapid si a fost cuprins de nori care erau gata sa se reverse in stropi mari de ploaie .Mi-a aparut in fata o motocicleta,blocandu-mi astfel trecerea.
-Ma scuzi,ai fi dragut sa te dai?Ma cam grabesc,ii spun politicoasa.
Simt o mana ce imi acopera gura si nasul cu o batista si eu infalez substanta ce era impregnanta in ea. Un somn usor ma cuprinde si astfel cad la pamant. Simt o durere ingrozitoare in pantec si incerc sa deschid ochii,reusind sa-l vad pe tip cum ridica piciorul sa ma loveasca. Lovitura dupa lovitura,simt cum corpul imi e cuprins de spasme si o durere puternica imi trece prin corp. Simt cum ceva cald imi invaluie picioarele si ultimul lucru pe care-l aud inainte sa adorm de-a binelea este: " Ti-am spus sa-l dai afara."
Cand m-am trezit eram la spital si inca resimteam o usoara durere in pantec. Primul instict a fost sa duc mana la burta,dar simteam ca ceva nu e in regula. Il urma batai primite pierdusem copilul si sansele de a mai putea fi mama,dupa cum mi-a spus medicul.Am iesit la o saptamana dupa din spital,dar nu mai eram eu,eram un cadavru ambulant. Imi pierdusem copilul,si orice sanse de a mai avea unul din cauza unui nenorocit.
Trecusera 4 luni in care eu nu ieseam din casa,tot ce faceam era sa ma uit la acei pantofiori. Nici macar nu am vrut sa stiu ce era,fetita sau baiat,nu puteam. Pana intr-o zi,cand mama ma scos cu forta din casa,si am mers undeva. Nu am dat importanta locatiei,pana cand am ajuns intr-o camera plina de patuturi cu nou-nascuti. Eram intr-un orfenilat.
-Alege un copil, oricare si iti promit ca il vom adopta,a spus mama privindu-ma cu blandete.
Am pasit in camera,privind fiecare copil in parte. Apoi intr-un colt am zarit-o pe ea,pe Mia. Era un copil foarte fragil,si asistenta ne-a spus ca nu ii da sanse de viata. Sanatatea ei era subreda inca de la nastere. Dar eu tot am ales-o, avea o privire care spunea "Ia-ma acasa si iubeste-ma cum mama nu a facut-o" asa ca am luat-o. Am depus actele de adoptie pe numele mamei iar in cateva zile am tinut-o in brate. Am mers cu ea la cei mai buni medici si astfel am reusit s-o punem pe picioare. Am facut un pact cu parintii mei,ca nimeni nu ii va spune ca e adoptata. Va fi copilul meu,dar va purta numele lor,si asa a si fost.
I-am ales numele Mia ( in lb. spaniola mia=a mea) si ne-am intors cu ea acasa,unde i-am amenajat camera. La inceput tata nu a fost de acord,dar acum micuta asta e sufletul sau,si al meu deasemenea.
Anii au trecut,si a venit timpul sa las trecutul sa fie doar trecut,si sa arunc cutia. Scrisorile contineau scuzele lui pentru cea facut,scrisori care le-am primit abia dupa un an de la incident. Ar fi trebuit sa le ard,dar le-am pastrat impreuna cu ecografiile si cu primele incaltari. Am ridicat cutia si am pus-o pe masuta,ca sa-mi amintesc dimineata s-o arunc.
In acelasi timp,in cealalta parte a orasului:
Gasesc pe pat un plic,pe care-l deschid in graba stiind despre ce e vorba. Informatii despre Amanda si viata ei. Ma apuc de citit si termin abia dupa o ora,timp in care citesc raportul de 3 ori nevenindu-mi sa cred. Acum stiu cate ceva despre viata ei,si stiu ca nu a fost una tocmai usoara. Acum ii inteleg atitudinea in fata barbatilor.
Las plicul pe noptiera si deschid laptopul ca sa-i trimit un e-mail: " Buna Amanda,as dori sa ne vedem maine. Daca imi accepti invitatie te voi astepta o ora 2 la Purple Caffe,sper sa vii. Cu drag,Adrian. "
Iata si noul capitol dragilor. Sper ca v-am surprins si va astept parerile despre poveste. La multi ani celor care poarta nume de flori,sa fiti sanatosi si fericiti :* .
