Capitolul 20

569 23 4
                                    

Dupa ce Nathan intra in biroul acelui director, Momo se dezechilibra si cazu. Mainile o cam dureau, caci statuse intinsa la maximum pe tavanul acela, numai ca el sa n-o vada. Dar ce cauta el aici? Voia sa fie model? Fara sa se mai gandeasca isi mari pasul, vrand sa nu mai dea ochii cu el inca o data. Fugea de problemele ei acum, stia asta, dar ii era mult prea frica pentru a le infrunta. Momentan prefera sa fuga cat mai departe.

Ajunse acasa ceva mai tarziu, si vazu cum muncitorii deja incepusera sa-i mute mobila afara, din apartament. Aceasta intra in casa sa, si isi lua bagajele. Chiar in acel moment o stare de nostalgie o cuprinse. Dupa ce toata mobila fu data afara, Momo ceru sa fie lasata singura. Fara sa-si dea seama, in acest apartament isi petrecuse cele mai frumoase clipe. Cu Pierre, mai apoi cu Nathan, si chiar si atunci cand isi bandaja ranile. Avea sa-i fie dor de compania lui Nathan, cat si de a fi un spion. Dar stia ca era pentru binele ei sa plece de aici. Hotarata iesi din casa, cu tot cu bagaje, mai uitandu-se pentru ultima oara la casuta care acum nu mai era a ei. Cand isi intoarse privirea inainte, dadu nas in nas cu nimeni altul decat Nathan, care impietrise cand o vazu cu atatea bagaje.

-M-Momo? Intreba el mai mult soptind. Nu-i venea sa creada ca ea chiar pleca.

Momo ofta, nu voia sa-i dea prea multe explicatii. Nathan o imbratisa strans, iar fata ramase pe loc, neasteptandu-se la reactia aceasta din partea lui. Credea ca este suparat pe ea, fiindca a fugit astfel, dar se pare ca Nathan chiar o intelegea. Momo ii raspunse la imbratisare, strangandu-l de bluza albastra pe care o purta.

-Nu stii cat de ingrijorat am fost. Esti bine? O intreba el, dezlipindu-se din imbratisare, analizand-o, sa vada daca nu patise ceva.

-Hai sa nu facem o melodrama din asta, Nathan. Eu voi pleca, iar tu iti vei continua viata de bad-boy, cum ai facut pana acum. Ii spuse aceasta rece.

Nici ei nu-i venea sa creada ce scoate pe gura. Nici macar nu-si luase ramas-bun, si deja ii simtea lipsa. Nathan nu-si gasea cuvintele, parca limba lui era lipita de cerul gurii. Momo trecu pe langa el, si de abia atunci corpul baiatului reactiona. O prinse de mana din reflex, trantind-o de perete, uitandu-se in ochii sai care aratau confuzie.

-Nu asa se va termina Momo. Vei vedea ca ne vom mai intalni. Ii spuse acesta strangand-o de mana ca mai apoi sa-i dea drumul si sa intre in propriul apartament.

Nicio fata nu l-a refuzat pana acum. Stia ca ochii lui azurii puteau convinge pe oricine sa faca ce vrea el. Dar totusi femeia aia era de neclintit! Isi ciufuli parul de un blond inchis, lasandu-se sa cada pe podea, ravasit.

Momo isi freca zona care devenise rosiatica si pleca mai departe, cu inima cat un purice. Se urca in masina primita din partea companiei in care lucra momentan si porni spre noua sa casa. Aprinse radio-ul, ascultand o melodie trista, care o facea sa planga, dar nu-l opri. Macar acum avea sa se descarce de toti nervii si stresul primit in toti acesti ani care au trecut pe langa ea, fara macar sa o salute. Telefonul incepu sa-i sune, vazand ca tatal sau o apela. Dadu sonorul melodiei la minim, si raspunse imediat.

-Momo, mama ta... E grav, vino la spitalul de langa acea cafenea unde ne-am intalnit ultima oara.

Aceasta nu mai spuse nimic si ii inchise telefonul, intorcand masina fara macar sa se asigure. Baga viteza a patra pana ajunse la spital. Alerga pana cand isi vazu familia, inconjurand un pat in care se afla maica-sa. Deja avea lacrimi in ochi, vazandu-i corpul fragil si fata palida si deshidratata.

-Ce s-a intamplat cu ea? Intreba Momo, vocea tremurandu-i.

-A avut o criza. Ii raspunse tatal sau.

Cele doua surori plangeau lacrimi amare, fiind speriate de gandul ca mama lor le va parasi in curand. Momo se apropia de fiinta care-i daduse viata si ii lua mana in palmele ei calde, uitandu-se la ea cu blandete si tristete. Tatal sau intelese aluzia si parasi camera impreuna cu celalalte fete ale lui. Momo se aseza pe scaun, langa patul mamei sale. Lacrimile ii paraseau ochii, in fiecare secunda, preligandu-se pe barbie.

Făt-FrumosUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum