8.Prietenii sau dusmani.

65 16 4
                                    


Cuvintele reginei sunau tare și clar în mintea mea fără să se oprească ca și cum ea ar fi în spatele meu spunând același lucruri la nesfârșit.Îmi întorc privirea să văd dacă nu cumva am dreptate, însă, nu e nimeni în spatele meu cea ce îmi da fiori , chiar m-a speriat autoritatea reginei .

Cât ai clipi am ajuns în camera mea nici eu nu stiu cum , nu am mers în viața mea asa repede cum am mers acum .Trântea usa fără să îmi pese că fac zgomot căutând cu privirea cele de trebuință precum și cartea cu vraji.
Nu mai stau pe gânduri și cu cele de trebuință ies val -vartej din cameră gândindu-mă la toate ingriedientele leacului încercând să nu uit ceva :carte de vraji ,
piele de demon , apa pura , sânge , iarba cerului .

Răsuflu usurat când îmi dau seama că am toate cele de trebuință și mă îndrept spre camera prințesei fără să fiu atent la alceva decat la cuvintele ce îmi răsunau în cap , să mă grabesc sa fac leacul pana nu se v-a trezi printesa .

Mă grăbesc asa de tare încât sper să nu mă împiedic și să cad .Trec pe lângă servitoare fără să îmi ridic privirea și să mă opres ceea ce pe ele le-a făcut să radă și pe mine să mă întreb "Ce are toată lumea azi" însă nu stau mult pe gânduri deoarece ajung în fata uși maroni apucând clanța să o deschid când ce să vezi în față mea stătea Alexander pregătit să îmi deschidă el usa .

Rămâne uimit când mă vede sufland greu , îmi face loc iar eu trec pe lângă el așezându-mi cele de trebuință pe jos .Încep pregătirea leacului sub privirile curioase ale lui Alexander , amestec toate lucrurile aduse după care rostesc vraja vindecari urmând ca alifia rezultată să o aplic pe rană .

I-au lacul asezat într-o cutie de argint și mă îndrept cu grija spre patul prințesei cu Alexander în spatele meu nescapându-mă din privirii , de parca i-as face vreun rău prințesei și să risc ca regina să mă jupoaie de viu , nici gând mai bine rămân eu la gândurile mele viclene decat să supar cei doi regi ai împărăției.

Mă întorc spre Alexander vroind să îi spun ceva când fără să fiu atent mă împiedic și scap cutia din mâna moment în care simțeam că nu mai am nici o șansă să rămân întreg când v-a afla regina că am vărsat leacul și v-a trebui să caut iarăși ingriedientele ceea ce v-a dura ceva , mă v-a jupui de viu far@ să mai stea la discuți .

Aceste lucruri mă înspaimânt-au foarte rău până când ies din gândurile mele și observ că Alexander stă în față mea cu cutia în mâna așteptând să zic ceva dar
nu puteam zice nimic de fericire .

Se uita ciudat la mine ca și cum as fi stană de piatră stând în fața lui fără să zic nimic îi iau cutia din mâna și apuc plapuma descoperind piciorul prințesei .Aplic tot leacul pe rană dupa care iau cutia goala pentru a o păstra nu se știe niciodată când voi mai avea nevoie ea , îmi adun lucrurile pregătit să plec când Alexander mă întreabă:

-Nu cumva ai uitat ceva ?

Întrebarea lui mă surprinde dar nu cred că am uitat ceva, sau da , nu mai stiu tot ce am în cap sunt cuvintele reginei care se repeta la nesfârșit fără să se oprească .Acest lucru mă duce cu gândul la posibilitatea ca regina să îmi fi dat misiunea asta reușind ca vorbele ei să se fi repetat la nesfarsit în mintea mea până când o să termin ceea ce am de facut , misiune ce am terminat-o deja .

-Nu am uitat nimic Alexander , doar ști că sunt cel mai bun vrajitor , nu am cum să uit ceva ? spun eu mândru

-Da sigur esti cel mai bun vrajitor dar cum se face domnule super vrajitor că ai uitat ceea ce ne-ai zis mai înainte ?spune el pe un ton batjocuritor care mă scoate din sărite

-Ce am zis , nu am zis nimic aleceva sunt perfect sigur de asta , nu mă face pe mine prost domnule super enervant.

-Nu știu de ce îmi pun mintea cu tine , ai uitat că ne-ai zis la toti că dupa ce aplici leacul pe rana v-a trebui să o arzi ?

Eram pregatit să mă apar însă, când aud cele spuse de el îmi dau seama că are mare dreptate și că în aceleași timp am uitat flacăra vindecari pe undeva prin camera .

-Ai mare dreptate Alexander scuză-mă trebuie să mă întorc în camera mea să caut flacara voi reveni foarte repede .spun eu și plec spre camera mea neputând să imi dau seama cum de am uitat cea ce era cel mai importat

Daca v-a afla regina voi fi scos din regat cel mai probabil și voi fi obligat să traiesc în lumea oamenilor , cosmarul meu cel mai mare.Mă grăbesc deoarece cu fiecare minut care se scurge viața prințesei atârnă de un fir de ață subțire , veninul v-a ajunge la inima împreună cu leacul care fara sa flacara vindecari doar amplifica ceea ce provoacă veninul .Ajung foarte repede condus de frica un sentiment pe care nu l-am mai avut decât atunci când am luptat contra tuturor vrajitorilor pentru ami dobândi locul în castel .Frica e cel mai groaznic sentiment care prinde viață atunci când temerile noastre cele mai mari ne coplesesc reusind să ne cuprindă cu tot dinadinsul dându-ne numai gânduri negre care nu ne dau pace până nu ne luptăm cu ele .Ca orice sentiment și frica are rolul ei cât ai vrea nu poti fugi de acest sentiment care îți dă dureri de cap care te frământa și te preocupa foarte mult .
Toti ne-am confruntat măcar odată în viață cu el stârnind îngrijorările nostre și mărind acel sentiment că vom pierde ceia ce conta cel mai mult pentru noi , însă, nu e adevarat frica doar ne învăța să gândim atat pozitiv încercând să atragem lucrurile bune reusind asfel să controlam ceea ce ne sperie cel mai rau cât si gândurile negative .

O lupta între gândurile pozitive și cele negative se termină în totdeauana cu gasirea unui balanțe care ne pune la egalitate lasându-ne acea speranta ca gandul bun și pozitiv v-a fi cel câștigător și că nimic nu ne poate speria decât dacă noi îi dăm voie .

Mă coplesesc aceste gânduri mintea mea încercând să înfaptuiască acea balanță însă, gândurile bune sunt legate de Alexander doar daca el nu mă v-a spune atunci voi fi bine dar daca el se hotărăște să spune adevarul reginei , atunci pot spune că imi pot lua adio de la tot .

Speranța mea e în Alexander , chiar dacă m-am purtat josnic cu el sper să mă ierte și să fim prieteni nu dușmani .

Găsesc flacara vindecari și în grabă pornesc înapoi spre camera prințesei repetand în gând vraja pentru punerea ei in functiune .Cât ai clipi ajung în apropierea uși o deschid și intru fără să zic nimic , ce poți să îi zici unui om care ți-a spus că ai uitat ceva și tu te-ai laudat că nu , rostesc vraja și fără să stau pe gânduri cu flacara în mâna ard rana .

Sper din tot sufletul să nu fie prea târziu și să fi reușit să ajung la timp .E prima mea misiune și am dat-o rău în bară .Termin de ars rana iar flacara se stinge lăsând în urma sa o dără de fum alb care miroase frumos a plante vindecatoare ceea ce mă bucură deoarece vraja a reusit și prințesă e salvată . Ca vraja să fi funcționat trebuia ca flacără dupa ce se stinge să scoata un fum cu mireseme ceea ce a și făcut , slavă Domnului .

Îmi dau seama că o ploblema am rezolvat doar că mai am una ce constă în înțelegere ceea ce nu prea cred că o să primesc .

Mă întorc spre Alexander cerându-mi scuze pentru ele întâmplate:

-Îmi pare foarte rău că nu te-am ascultat Alexander doar că tot ce aveam în cap erau cuvintele reginei .

-Stai linistit nu te voi spune mamei dacă asta vrei de la mine defapt .spune el ceea ce m-a surprins, de unde stie ce gandesc chiar ca e inteligent băiatul asta.

-De unde știi că asta vreau ?întreb eu curios

-Știu ce îți poate capul și nu are rost să negi însă nu te spun deoarece vreau să îți demonstrez că nu sunt ca și tine .

Cuvintele lui au fost cât se poate de sincere , păcat însă că nu am nevoie de prieteni numai acum să scap de supărarea reginei apoi putem reveni la normal adică să nu vorbesc cu el , el nu se ridica la înălțimea mea .Chiar când să spun ceva Alexander mi-o ia înainte spunându-mi:

-Poți lua acest lucru ca un prilej să fim prieteni însă dacă nu vrei stai liniștit de data asta te acopar.spune el apropiandu-se si asezanduse pe patul printesei uitându-se cu drag la ea .

Nu îi mai răspund nimic adunându-mi lucrurile și plecând gânditor la ceea ce mi-a spus Alexander poate ar trebui să mă comport mai frumos însă , nu prea cred felul meu nu o să îl schimb pentru nimic în lume , eu nu am nevoie de nimeni decât de putere și nimic alceva , sunt cel mai bun vrajitor din câți au existat și cel mai important din tot regatul .

Îngerii Luminii .Aflarea Adevarului.Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum