Îngerii Luminii .Aflarea Adevarului.

13.O adevărată familie.

*Perspectiva Adriana*

    Timpul petrecut cu Alexander a fost cel mai frumos, nu pot să cred câte minunãți se află în acest tărâm. Privesc cu drag băiatul chipes din fața mea așteptând să zică ceva dar spre marea mea uimire mă ia în brate și pornim de la Cascadă îndreptându-ne de locul acesta frumos spre necunoscut

    Oare câte lucruri noi voi mai afla? Mă întreb cum va decurge viața mea de acum încolo, va fi diferită cu siguranță. totul se va schimba datorită noilor lucruri pe care le-am aflat însa aceste schimbari sper sa se îndrepte spre bine nu spre rau .Teama de a cunoaște necunoscutul e mare deoarece nu ști niciodată la ce să te aștepți , mie una mie frica și să mai am încredere în cineva uneori persoanele cel mai dragi te rănesc cel mai tare fără ca macar să știe acest lucru, încrederea cuiva se dobândește greu dar se pierede foarte usor cu o greșală ce în ochi celui care a facut-o pare simplă în ochii celui răni .Tot ce pare usor e greu iar tot ce pare greu e usor daca stai si te gandesti la o solutie care mereu se iveste mai tarziu.

     Gândurile mele zburau dintr-o parte în alta ocolind realitatea lasandu-mă pradă temerilor din capul meu fără ca macar să îl bag în seamă pe dragul de Alexander care se panica-se crezând că am pățit ceva de nu raspund la nici o întrebare .       Uneori îmi place să privesc în gol un timp îndelungata fără ca sap bag alceva în seamă decât temerile care mi se învârt în cap ca un vârtej de necontrolat. Temători din fire suntem toți însă ce a facut Alexander m-a facut să cred ca si el se teme, atunci cand m-a ciupit tot vârtej-ul de temeri s-a spulberat evaporandu-se din capul meu lăsând cale liberă realități. Contrar a tot reactia mea a fost una cat se poate de normală atunci cand simti o ciupitura

    —Au... Ști ca nu era nevoie să ma ciupesti ? .il intreb nedumerita  asteptand sa imi zica sau sa ma cere ca l-am speriat

   —Doamne Adri' m-ai speriat nu știam de ce nu ai răspuns deaia te-am ciupit .spune daruindu-mi un pupic mic pe frunte in semn de scuze 

    — Nu am pățit nimic Alexander doar că mă gândeam .îi spun zâmbind

    —M-ai speriat draga mea ,sa nu mai faci asta niciodata .spune el autoritar într-un mod dragut

    —Promit că  nu mai fac , dar ce spune-ai ?îl intreb eu confuză

    —Ce scumpa ești ,spune-am că trebuie să ne întoarcem la castel cred ca ceilalți sunt îngrijorați .

    —Pacat îmi placea să  stau cu tine .spun eu jucausă

     —O să stai mai mult timp cu mine de acum încolo , vom începe antrenamentele , te voi învăța tot ce trebuie să știi că să devi cea mai buna luptătoare draga Adri' însă mai întâi trebuie să îi cer voie regelui și să ajungem la castel

     —Ce fel de antrenamente? îl intreb eu curioasă

   —Ai să vezi , acum fi cuminte drumul nu va fi asa lung .îmi spune zambindu-mi

      Cu acestea fiind spuse am pornit înspre castel tot pe drumul pe care am venit sau asa crede-am eu pana când mi-am dar seama ca peisajul era diferit . Cât vedeai cu ochii împrejurimile erau pline de verdeață, nu era loc lipsit de flori sau copaci, totul era Într-un cuvant splendid, plin de viata si de o energie pur pozitivă nimic negativ, Nici un om nu se certa sau batea, nu erau băieți sau fete care sa fie needucati sau vagabonzi, toata lumea ori muncea pe camp ori se bucura de aceast timp frumos. Casele fiecarui locuitor eram foarte îngrijire și  frumoase.
       Nu apuc să  văd  multe deoarece Alexander se misca foarte repede ceea ce mă  face să  mă  întreb "Cum de se misca asa repede ". Tot ce vede-am se derula foarte repede ca și  Cum eu as fi în spatele unei perdele transparente privind cum și  ce fac oameni din spatele ei. Nici nu îmi dau  seama când ajungem în fata porți castelului.  Poarta e imensă dându-mi impresia ca adaposteste o fortăreață asa cum erau fortărețele din filme doar că  aceasta e mult mai impresionantă.