Îngerii Luminii .Aflarea Adevarului.

11. Adevărul doare.

Perspectiva Adrianei :

     Ce e până  la urmă  viața? În  concepția mea e o periodă plina de lucruri atât bune cât și  rele,  care ne încearcă de fiecare dată.Uneori când primim o palmă  de la viața ne simțim ca și  cum nu am conta pentru nimeni .Ne înșelam însă,   deoarece contăm pentru cei dragi cât  si pentru Dumnezeu. Dacă  noi cedam, clacăm de fiecare dată  când viață ne pune la încercare, am fi niste lași demni de nerecunoștiintă .Viața mea de când  mă  stiu a fost una plină  de liniște,  de înțelegere, însă  tot ceea ce mi-a spus frumosul meu salvator ma pune pe gânduri, și  mai ales întrebarea " Cine sunt eu de fapt?  " nu îmi da pace,  făcându-mă să mă întreb dacă tot ce am trăit eu până  acum a fost o mare minciună.

    Încep să  caut răspunsuri, care nu au cale de scăpare, nereusind să  îmi dau seama ce se întâmplă cu mine , am un sentiment de neliniște interioară  ca și  cum nimic rău nu s-a întâmplat .Parcă  mă  simt super bine în această  casă  sau ce o fi .

     Să  cunoști necunoscutul e ca și cum ai înota într-o mare adâncă,  încercând să  ajungi cât  mai departe fără  să  te gândești cã mai mult de cât  ai reușit nu poți să  faci.Așa suntem noi firea omenească încercam să  înotam în  oceanul necunoscutului fără  să  ne dăm seama că  oricum necunoscutul e ceva greu de înțeles , cu cât  căutăm mai mult cu atât ne înecam mai mult fără  să  ne dăm  seama .Ce e în  context o lume normală ?Pentru mine răspunsul la aceasta întrebare e una simplã , o lume normalã e plictisitoare .Ce ne -am face dacă nu ar exista oameni rai care să  schimbe acesta liniște ?După mine atât binele cât  și  răul fac parte din lume , ciudat e însă  atunci când răul înconjoară binele,  încercând să-l cucerească într-u totul pentru o periodă scurtă  de timp,  deoarece binele învinge mereu răul,  care însă  nu se termină  niciodată .Întrebările mă  macină , nimic nu mai e la locul lui.Să fiu sinceră  mă  tem într-un fel să  aflu adevărul, deoarece am o vagă  impresie că  mă  va durea însă  pe de altă  parte abia aștept să  aflu cine sunt eu de fapt .Până  acum am fost fata timidă , cuminte care sta în  banca sa și  care ajuta pe orcine la nevoie.

     Mă  pierd în  gândurile mele fără  să  mai bag de seamă  cã cei trei băieți,  se holbează la mine fără  să  scoată un sunet.Clipesc de doua ori revenind cu picioarele pe pământ , ochii mei începând să  analizeze fiecare colțișor al camerei precum și  ce este în  ea .

    Frumusețea lucrurilor cât  și a camerei mă  fac să  mã întreb dacã toate acestea au fost făcute pentru mine sau e camera altei fete și  eu doar stau aici temporar.

     Încerc să  mă  deplasez încet asa încât să  reușesc să  ajung în  fata lor însă ei mã iau prin surprindere și unul dintre cei doi gemeni, presupun ridica vocea întrebându-mă în același timp :

   —De ce te-ai ridicat surioară? Avem multe să  îți spunem.

    Nu mai răspund nimic si când vãd cã ei cam ocupã tot locul mã așez în brațele frumosului meu salvator încep sa il consider foarte dragut, poate ca am fost cam nepoliticoasă cand am facut asta însă nu am timp de reproșuri interioare asa cã rămân placut surprinsã când îl vãd  cum face ochi mari si se înroseste, ce dragut e baiatul asta blondut, dar avand in vedere ca nu vreau sa sufar din cauza unui baiat o las asa si incerc sa fiu atenta la ceea ce urmeaza sa imi spuna. Îi zâmbesc si încerc sã fiu atentã la ceea ce vor sã îmi spună cei doi băieți care tocmai mi-au spus "surioară".

   Îmi zâmbesc,  după care unul dintre ei, mai inalt cu câțiva centimetri decat celălalt,  se ridica si începe sã mi se adreseze direct într-un mod foarte frumos, se vede ca băieții aceștia au avut parte de o educație foarte bunã nu asemenea celorlalti băieți vagabonzi,  care se cred mari si tari si se poartã urât cu toată lumea.
Vocea lui începe sa răsune în  camerã,  atrăgând toată atenția noastră.