O cămașă albă,
Vocea lui baritonală,
Doi ochi ca oceanul,
Şi cel mai frumos, zâmbetul.
Rochie de mătase neagră,
Ochii adânci şi căprui,
Parfumul pielii în ploaie,
Şi strălucirea părului în soare.
În aer pluteşte o agitație grăbită,
Pe lângă ploaia ruginită.
Un Paris cu ruj roşu,
Cu Turnul Eiffel pe soclu.
Ne vedem în singurătatea oraşului,
Ne apropiem în umbra bulevardului,
Vorbim în parfumul țigărilor tale,
Şi-mi săruți buzele, pe-a casei cale.
E o fermecătoare tristețe,
În noaptea plină de poveste.
E tristețea de noi plină,
În a lunii lumină.
